SUNT UN PACATOS, PARINTE !!!
                                                  I. Minulescu
                                                                                                                                                           
La parintele Vintila                                                                  
Vine-Arvinte, cam sfios                                      
Si se roaga: - Fie-ti mila
De un suflet pacatos!


Chiar in saptamina mare
Cind tot omul e smerit
Si posteste cu-ndurare,
Uite, am pacatuit !


-Ai furat ? intreaba popa
-Nu prea sfinte! Fara vrere
M-am dat raului si hop
In gradina c'o muiere !

 -Vai de mine, vai de mine...
Greu pacat ai savirsit...
Insa daca-mi spui cu cine,
Poate vei fi mantuit.

-Nu pot, a raspuns Arvinte
Sa-mi fac chinul si mai greu
Nu pot s-o divulg Parinte
Ca ma bate Dumnezeu !


......Era'nalta si frumoasa,
Parul blond si ochi de jar,
Gura dulce,voluptoasa,
Dintii de margaritar...


-Nu cumva ai fost cu Tantzi
Din Smirdan, de peste drum ?
-Nu pot s-o divulg ca Domnul
Ma trazneste chiar acum !


.....Si-avea flori la cingatoare,
Trup de crin imbobocit,
Mijlocel de fata mare,
Numai buna de iubit...


-Poate-ai fost cu Mitza Creatza
Cea usoara ca un fulg ?
-Cere-mi tot, ba chiar si viata,
Insa nu pot s-o divulg !


......Durdulie, 'mbujorata,
Numai cintec, numai joc,
Cind te-a strins in brate-odata,
Ai simtit in vine foc !


-Mai Arvinte-ai fost cu Leana
Care sade pe Neptun ?
-Oh! Degeaba-mi zgindari rana,
Fiindca tot nu pot sa spun !


O comoara tainuita,
Fruct in dragoste scaldat,
Toata plina de ispita,
Toata plina de pacat!
                                                                    - 

Bine,du-te ,mediteaza,
Si vii miine mai dispus,
Domnul sa te aibe-n paza!
-Sarut dreapta ! Si s-a dus .


Ajungind in colt, ca vintu'
S-a-ntilnit cu Calistrat
Care ntreaba: -Ei, Prea Sfintul
De pacat te-a dezlegat ?


-Inca nu ! raspunse Arvinte
Foarte vesel si vioi,
Dar aflai de la Parinte
Inca trei adrese noi !


 



                                              
         

     

Virginia Zeani, soprana care l-a descoperit pe Pavarotti: „Am plecat spre Napoli cu un paşaport de la Regele Mihai“

 Viginia Zeani si Angela  Gheorghiu,doua femei splendide,

si  care,pe langa celebritatea pe care fiecare si-au construit-o,au mai construit o prietenie atat de frumoasa....

Virginia Zeani, care a împlinit  87 de ani, povesteşte cum a părăsit România în 1947 şi cum a devenit prim-solistă a Operei din Roma. Soprana este cea care l-a descoperit pe Luciano Pavarotti, „un tânăr înalt şi firav".

Când am sunat-o pe Virginia Zeani, una dintre cele mai cunoscute soprane ale secolului XX, pentru acest interviu, în America era ora 10 dimineaţa. Abia se trezise şi-şi bea cafeaua în casa din Florida. De când e văduvă, iar fiul său s-a căsătorit şi s-a stabilit în Italia, trăieşte singură pe coasta însorită a Atlanticului, alături de câinele de companie, un bichon frise de culoare albă. A fost colegă de generaţie cu Maria Callas şi are un destin de film. În 2009, Sever Voinescu i-a dedicat o carte: „Canta che ti passa"/„Cântă, că-ţi trece!". La 87 de ani, Virginia Zeani îşi ascunde cochet înţelepciunea anilor sub un ton adolescentin: „Trebuie să ştim să ne manevrăm singuri destinul, fără a simţi pedeapsa care ne aşteaptă după moarte. Să ştim să iubim şi să avem milă. Viaţa nu e numai a noastră, ci şi a persoanelor din jur care ne iubesc", spune, şi râde des -„la cât am plâns în viaţă". De-a lungul celor peste 30 de ani de carieră a cântat mai bine de 70 de roluri şi n-a anulat decât două reprezentații.

Citeam în cartea scrisă de Sever Voinescu că în fiecare dimineaţă vă beţi cafeaua pe marginea piscinei.

Să ştiţi că mai schimb ritualul. În viaţă trebuie să te reînnoieşti. Frumos este şi când apune soarele. Privesc cerul şi am impresia că viaţa este eternă. Mă gândesc: „Trebuie că acum sunt în Purgatoriu şi am să ajung şi-n Rai, sper, cât mai târziu!". (Râde)

Vi s-a povestit că la naştere urlaţi atât de tare încât moaşa v-a dat să mâncaţi nişte zahăr pe care presărase câţiva stropi de cafea. Credeţi că de atunci vă place cafeaua?

Important este că am supravieţuit acestui gust incredibil! (Râde) A fost riscant pentru că eram născută doar de o oră, două... N-am aflat la ce oră m-am născut exact, în casă nu exista un ceas. Mi s-a povestit doar că era întuneric afară. Am crezut mereu în destin, cel pe care ni-l construim zi de zi, cu inteligenţă şi cu voinţa de a trăi.

Era 21 octombrie 1925 când v-aţi născut, la Solovăstru, în judeţul Mureş. Şi, într-o zi, v-aţi urcat pe un vapor spre Italia, unde aveaţi să deveniţi una dintre marile soprane ale secolului XX. Ce vă mai amintiţi despre momentul plecării?

Teroarea! (Râde) Eram însă, în acelaşi timp, animată şi de speranţă. Studiasem enorm. La vârsta de 20 de ani ştiam deja patru opere pe dinafară. Vezi, m-am pregătit toată viaţa să fiu cântăreaţă, dar n-am ştiut cum se va întâmpla. Şi, dintr-o-dată, cu ajutorul mai multor persoane din România, am reuşit să plec. Îmi amintesc că doctorul Draia, apropiat al lui Petru Groza, m-a ajutat atunci să obţin 500 de dolari de la bancă. N-am mai avut ocazia să-i mulţumesc pentru că nu l-am mai găsit nicăieri, şi-au trecut 65 de ani... Am plecat spre Napoli din Portul Constanţa, în februarie 1947, cu un paşaport de la Regele Mihai.

Vorbeaţi despre destin. Suferiţi de o bronşită cronică: practic, una dintre marile voci ale lumii, la începutul carierei, tuşea cu sânge.

De multe ori am reuşit să cânt bolnavă... Am o şcoală vocală specială.

Dar ce v-a ajutat să depăşiţi boala? Vocea a fost mai puternică decât orice.

Puteam să fiu oricât de răguşită, dar când cântam ceva, vocea se schimba. Ca acum, când vorbim. Aaaaaa... (n.r. - vocea urcă şi se subţiază în timp ce soprana ia o notă şi se aude limpede, deşi dialogul e purtat la telefon). Această depăşire, această reuşită este rezultatul unui prost obicei: să cânţi aproape fără oprire! (Râde) În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1945, un soldat rus a venit la noi acasă, noaptea. Sute de femei fuseseră violate, rănite sau omorâte. Mama m-a ajutat să ies pe o fereastră şi să fug. M-am ascuns într-un lan de porumb şi am stat trei-patru ore cu pieptul lipit de pământul rece. Am făcut atunci nişte complicaţii şi am stat trei luni în pat fără să vorbesc.

Şi, 30 de ani mai târziu, aţi fost nevoită să vă puneţi ochelari, după o noapte îngrozitoare, înainte de a vă înmormânta tatăl.

Părinţii mei plecaseră spre România, cum obişnuiau, ca să-şi revadă prietenii. Era o seară de august, în 1971, cântam „Aida", în aer liber, la Roma, când am primit o telegramă de la Vârşeţ, din Serbia: părinţii se află în spital, răniţi. Făcuseră un accident de maşină pe drum. Dimineaţă am luat un avion, am plecat la Belgrad şi de-acolo am luat un taxi până la Vârşeţ. Am reuşit să-l văd pe tata. Era grav rănit, dar doctorii nu mi-au spus nimic în acea seară. Am reuşit să vorbesc cu el. Şi acum îmi vine să plâng, amintindu-mi cuvintele lui: „Scumpa tatii, tu ne-ai dăruit un paradis şi noi îţi oferim acest infern!". A doua zi plănuiam să-l duc la spital în Italia. La 7 dimineaţa, când m-am dus la el, deja era în comă şi, în câteva minute, a murit. A urmat o luptă cu regimul Ceauşescu, ca să obţin toate aprobările pentru a-l îngropa în ţară. Iar peste zece zile aveam o nouă premieră în Italia, la care nu puteam să renunţ. Am plâns atât de mult în noaptea de dinaintea înmormântării încât, a doua zi, nu mai puteam vedea.

Regimul Ceauşescu v-a făcut şi altfel de probleme?

Timp de 16 ani n-am avut cum să-mi văd părinţii. Abia în decembrie 1962 am întâlnit pe cineva la Londra care, în schimbul unor sume de bani, mi-a adus părinţii în Italia.

Interpretarea rolului Violetta Valéry din „La Traviata" de Verdi e legendară. V-a fost greu să vă diferenţiaţi de Maria Callas?

Am muncit şi nu mi-a plăcut să am „divisme". Nu că aş condamna pe alţii care au făcut altfel... Maria Callas simţea nevoia să aibă scandaluri. Şi-atunci, cred că fără să vrea, a dus o viaţă foarte tristă, a murit la 53 de ani... Fiecare soprană e diferită în Violetta Valéry. E ca o căsnicie cu Verdi, niciuna nu poate fi la fel. Eu l-am interpretat pe Verdi cu sensibilitatea mea, într-o cheie foarte romantică, întrucât sunt o mare romantică! Am interpretat rolul timp de 29 de ani şi nu m-am plictisit niciodată. Am căzut atât de mult, la sfârşitul operei, când personajul moare, încât artrita pe care o am acum e de la cât de mult am murit în „La Traviata!". (Râde)

I-aţi avut parteneri şi pe Domingo, şi pe Pavarotti. Care dintre ei vă era mai drag ca om?

De Pavarotti mă leagă foarte multe! În 1956 cântam „La Traviata" cu Alfredo Krauss. Şi în cor cine credeţi că era? Tatăl lui Pavarotti. A venit la mine: „Am un băiat, are 20 de ani şi o frumuseţe de voce. Vreţi să-l ascultaţi?". Pe atunci, Pavarotti era un tânăr înalt, firav... După şase ani, a cântat cu mine în prima lui „La Traviata". Şi cu Domingo m-am înţeles bine. Foarte mult am cântat, însă, cu marele tenor Beniamino Gigli. Am debutat cu el în 1951, eu aveam 24 de ani, el, 62. Şi când reuşea să mă îmbrăţişeze pe scenă îmi şoptea: „Nu prea pot s-o fac bine fiindcă ne despart 40 de ani şi 40 de kilograme!". (Râde)

Când aţi ascultat prima dată operă live şi cât v-a emoţionat?

Aveam nouă ani. Un văr care studia conservatorul m-a dus să văd „Madama Butterfly". Am plâns toată seara. Când am ajuns acasă i-am spus mamei: „Uite, eu am să devin cântăreaţă de operă!". Mi-a răspuns: „Fii serioasă!".

Dacă ar fi să folosiţi un cuvânt care vă caracterizează şi cu care v-ar plăcea să rămână oamenii în minte, ce-aţi alege?

Pot cu mai multe cuvinte? „Am făcut ce-am iubit!".

Carte de vizită

Data şi locul naşterii: 21 octombrie 1925, la Solovăstru (jud. Mureş)

Stare civilă: A fost căsătorită cu celebrul bas italian Nicola Rossi-Lemeni, împreună cu care are un fiu.

Studiile şi cariera:

A studiat literatura şi filosofia la Universitatea din Bucureşti şi a luat lecţii de canto cu Lucia Anghel.

Mai târziu a studiat cu celebra soprană Lydia Lipkowska şi cu Aureliano Pertile, solistul preferat al dirijorului Arturo Toscanini.

A debutat în 1955 la Opera din Roma, unde a fost, timp de două decenii, prim-solistă. A urcat pe cele mai mari scene ale lumii, fiind supranumită „L'assoluta".

Bună prietenă cu regizorul Federico Fellini, Virginia Zeani i-a avut ca parteneri pe cei mai cunoscuţi tenori ai secolului XX: Beniamino Gigli, Ferruccio Tagliavini, Luciano Pavarotti, Plácido Domingo.

În Statele Unite, unde a predat master class-uri la prestigioasa Indiana University din Bloomington l-a avut ca elev pe Andrea Bocelli.
Locuieşte în: Florida (SUA) 

 Sa nu uitam  sa ne iubim adevaratii artisti,sa fim mandrii de ei si sa-i respectam !

Sursa: adevarul.ro

Daca mi-as putea trai din nou viata

M-as fi culcat sa ma odihnesc atunci cind ma simteam rau, in loc sa pretind ca pamintul se va opri daca eu nu voi fi la post pentru o zi. As fi ars luminarea roz sculptata ca un trandafir in loc sa o las sa se topeasca in camara As fi vorbit mai putin si as fi ascultat mai mult As fi invitat prieteni la masa chiar daca e o pata pe covor si canapeaua trebuie stearsa. As fi mincat pop-corn in camera "buna" si nu mi-as mai fi facut atitea griji din cauza prafului cind cineva vroia sa aprinda focul in semineu Mi-as fi facut timp sa-l ascult pe bunicul povestind din tineretile lui N-as fi insistat niciodata sa mergem cu geamurile masinii inchise intr-o zi frumoasa de vara doar pentru ca parul meu a fost proaspat coafat si fixat As fi stat intinsa pe pajiste cu toate petele de iarba As fi plans si ras mai putin privind televizorul si mai mult privind viata Dar, cel mai mult, sa am o a doua sansa la viata, as pretui fiecare moment, l-as privi cu adevarat... l-as trai... Nu m-as mai agita atit de mult pentru lucruri meschine si marunte. Nu va faceti griji din cauza celor care nu va simpatizeaza, sau mai mult, cine ce face. In schimb, sa pretuim prietenii pe care ii avem si oamenii care ne iubesc. Sa ne gindim la lucrurile cu care Dumnezeu ne-a binecuvintat. Si la ceea ce facem in fiecare zi sa ne imbunatatim mintea, trupul, sufletul, emotiile. Trimiteti acest mesaj femeilor deosebite pe care le cunoasteti... caci, se va intimpla ceva bun: aprecierea fata de sine a unei alte femei va inflori! de Emma Bombeck (scrisa dupa ce a aflat ca se stinge de cancer)

O legenda cu privire la '"Cina cea de taina" a lui Leonardo da Vinci

Exista o legenda cu privire la “Cina cea de taina” a lui da Vinci...              

Cand a inceput aceasta scena, Leonardo s-a izbit de o mare dificultate: trebuia sa picteze Binele - sub chipul lui Iisus - si Raul - sub chipul lui Iuda. Si-a intrerupt lucrul la jumatate pina cand avea sa gaseasca modelele ideale.

Intr-o zi, in timp ce asista la repetitita unui cor bisericesc, a vazut intr-unul din baieti imaginea desavarsita a lui Hristos. L-a invitat la el in atelier si i-a reprodus trasaturile in studii si schite. Au trecut 3 ani... Cina cea de Taina era apropae gata - da Vinci insa, nu gasise modelul ideal pentru Iuda. Cardinalul care raspundea de biserica incepu sa-l preseze, cerandu-i sa ispraveasca numaidecat fresca. Dupa mai multe zile, pictorul a intilnit un tanar imbatrinit prematur, zdrentaros, beat, lungit in sant. Cu mare greutate, ajutoarele sale il dusera pana la biserica unde urma sa-i picteze chipul, fara schite prealabile.
Da Vinci se apuca sa picteze uimit de trasaturile necredintei, ale pacatului, ale egoismului atat de bine imprimate pe fata lui.

Cand pictorul a terminat, cersetorul, revenindu-si oarecum din betie, deschise ochii si vazu pictura din fata lui. Un amestec de uimire si tristete ii aparu pe chip si zise:

- Am mai vazut pictura asta!

- Cand? Intreba da Vinci surprins.

- Acum 3 ani, inainte de a fi pierdut tot ce aveam.
Pe vremea aceea cantam in corul bisericii si duceam o viata plina de vise, iar artistul m-a convins sa pozez ca model pentru chipul lui Iisus.

        

    Cei 30 de arginţi ai trădării lui Iuda

      

Se pare ca Binele si Raul au unul si acelasi chip, totul depinde de momentul in care unul sau altul taie calea oricarei fiinte umane."

 

Vera Renczi, Vaduva Neagra a Romaniei

Unul dintre cei mai mari criminali români este o femeie. Vera Renczi, care a fost supranumită Văduva Neagră, a săvârşit cele mai abominabile crime pe care criminaliştii au putut să le vadă de-a lungul timpului. Se presupune că s-a născut în anul 1903, iar numele său real nu a fost cunoscut niciodată, dar în analele criminologiei ea a rămas cunoscută ca Vera Renczi , numele de familie aparținând celui de-al doilea său soț.

Vera s-a născut la sfârșitul secolului al XIX-lea, în București, în urma legăturii dintre un om de afaceri ungur și o frumoasă tânără din România. Copilăria și-o petrece la București, acolo unde rămâne până la vârsta de 13 ani. Odată cu pierderea mamei, Vera este mutată de tatăl său la Berkerekul, oraș din fosta Iugoslavie, unde acesta deținea o mică moșie.

Adolescenţa sa este marcată de diverse poveşti amoroase cu bărbaţi de toate vârstele. Frumuseţea sa incredibilă face ca Vera Renczi să aibă o viaţă amoroasă bogată, cunoscând de la elevi de liceu până la bancheri și oameni de afaceri. Nimeni nu se aștepta că tânăra să își mai uite moravurile, însă miracolul se produce atunci când Vera îl cunoaște pe Karl Schick, un influent bancher austriac, cu care se va și căsători.

Soţii ucişi de Văduva Neagră

În acel moment, Văduva Neagră renunţă la viaţa degradantă şi devine o soţie iubitoare şi supusă. După numai un an de viaţă familială, într-o zi Vera Renczi anunţă poliţia că soţul său a dispărut. Vera explică apropiaților că soțul său a părăsit-o și că a decedat ulterior într-un accident de mașină în România. După dispariția lui Karl Schick, Vera începe să poarte doliu, deși nimeni nu dovedise moartea soțului ei, situaţie care durează aproape un an.

Atunci se poate spune că s-a născut cu adevărat Văduva Neagră. Tânăra revine la viaţa socială şi îl cunoaşte pe Joseph Renczi, un bărbat frumos şi bogat. După foarte puţin timp cei doi se hotărăsc să se căsătorească.

Vera avea să declare și autorităților faptul că fostul soț a murit în accident de mașină după ce a părăsit-o. Autoritățile au crezut povestea Verei din pricină că aceasta era o femeie respectabilă. Prin urmare se întocmesc actele de deces ale lui Karl Schilk. Acum această era liberă să se căsătorească cu Joseph.

Liniştea cuplului nu a durat foarte mult timp pentru că Joseph a început să-şi însele soţia. Fiind ameninţat cu moartea în mai multe rânduri, acesta nu a luat-o în serios. După câteva luni a căzut la pat ca mai apoi să dispară misterios. Surprinzător este faptul că autoritățile nu bănuiesc nimic necurat legat de castelana de Berkerekul. Vera începe din nou să țină doliu, dar caută reintegrarea în viața mondenă mai repede de data aceasta.

Pentru Vera Renczi începea o nouă perioadă în care escapadele amoroase aveau loc cu regularitate. Petrecerile deocheate de la Viena continuaseră de seară și, nu odată, se transformă în orgii care o au în centrul lor Vera Renczi. Veșnic îmbrăcată în negru, frumoasa castelană atrăgea pe domeniul de la Berkerekul numeroși amanți. În mai puțin de 10 ani a adus la conacul său peste 30 de amanți, niciunul dintre aceștia neîntorcându-se vreodată. Amanții erau străini care veneau ocazional la Viena și despre care autoritățile nu aveau informații.

Ultimul amant din viaţa sa

Vera Reczi își alegea victime cu minuțiozitate, dar ajungând la rutină începuseră să nu mai țină cont atât de mult de detalii. Așadar Vera a făcut greșeala de a se îndrăgostit de un bancher sârb pe nume Milorad, un om influent în viața socială. Fiindcă lipsea foarte mult de acasă, soția acestuia consultă autoritățile sârbești. La insistențele soției, autoritățile locale descind la reședința Verei Renczi. Vera recunoaște relația cu Milorad și dă chiar o declarație. Motivează că s-a despărțit de Milorad din pricina faptului că era căsătorit si este posibil ca acesta să se fi sinucis.

Nemulțumită de căutările autorităților, soția lui Milorad pornește singură o anchetă. Descoperă în hainele lui Milorad un bilet de dragoste de la Vera. În plus află despre dispariția soților Verei și a fiului Lorenzo. Autoritățile descind din nou la conacul Verei care încă negă că ar fi avut vreo relație cu Milorad, dar este confruntată cu propria declaraţie și cu biletul.

Jandarmi au controlat casa și mai apoi cripta familiei. Nu mică le-a fost groază oamenilor legii atunci când au descoperit în subsolul conacului 35 de sicrie de zinc așezate în cerc. În ele se aflau absolut toți cei care trecuseră prin patul Verei. Mai mult, într-unul dintre sicrie se găsea chiar Lorenzo, fiul în vârstă de numai zece ani pe care aceasta fusese nevoită să îl ucidă pentru că îi aflase teribilul secret. Toate victimele fuseseră otrăvite cu arsenic.

Declaraţiile Văduvei Negre

Pe primul soț, Karl Schick ,Vera Renczi l-a fi ucis cu o doză de arsenic pe care i-ar fi turnat-o din plin în cupa de vin pe care obișnuia să o bea în fiecare seară.
Pe cel de al doilea soț, Joseph Renczi, l-a omorât la fel doar că îi administra acestuia doze mici de arsenic în cină şi cupele de vin pe care ea singură le aducea la pat. Mai mult ea l-a închis pe Joseph în sicriu de viu, înainte de a-și da ultima suflare.

Explicația Verei Renczi a fost cât se poate de naivă. Întotdeauna vroia să fie ultima femeie din viața bărbaților pe care i-a omorât. Au urmat tot felul de străini, cu felurite meserii, care au luat drumul conacului și nu s-au mai întors niciodată. Ultimului – Milorad – i-a administrat în plus și o doză de stricnină pentru a obține efect imediat.
Condamnată inițial la moarte, Vera a beneficiat atunci de clemența legii din Iugoslavia care nu permitea execuția femeilor și a fost transferată pe viață într-o închisoare de maximă securitate. La scurt timp, criminală în serie moare în urma unei hemoragii cerebrale. Din punctul de vedere al tipului de criminal în serie, Vera Renczi se aseamănă cu Belle Sorenson Gunness.

Sursa

Efemeride

Despre Ea. “Povestea celei mai inteligente femei de la Hollywood”

                                                                    Hedy Lamarr

Hedwig Eva Maria Kiesler s-a născut în 1913 în Austria, în familia unui bancher respectabil.  La vârsta de 17 ani debutează în teatru, apoi în cinema, în roluri secundare.  - See more at: http://www.ironicblonde.com/2012/03/06/despre-ea-povestea-celei-mai-inteligente-femei-de-la-hollywood/#sthash.DmPwecgO.dpuf__._,_.___Reply

 

…Hedwig Eva Maria Kiesler s-a născut în 1913 în Austria, în familia unui bancher respectabil. 

 La vârsta de 17 ani debutează în teatru, apoi în cinema, în roluri secundare. La 20 de ani,apare într-opelicula de producţie cehă, întitulată “Extasy”, într-o scurtă scenă nud, unde aleargă goală prin iarba udă de ploaie după un cal, scăpat din frâu.

 

Episodul “fierbinte” a scandalizat opinia publică, familia, anturajul, astfel că părinţii au hotărât s-o mărite urgent pe Hedwig, pentru a închide gura lumii.  Datorită frumuseţii ei magnetice, pretendenţii nu au întârziat să apară, părinţii făcând, probabil, un casting, iar sorţii au dorit să cadă cu toată greutatea pe Fritz Mendl, un magnat al industriei subterane cu armament, putred de bogat. Sărmanul şi “putredul” Fritz s-a îndrăgostit nebuneşte de tânăra lui soţie, însă nu e greu de dedus că această iubire era perfect unilaterală!  De câteva ori nefericita Hedwig  a încercat să fugă unde o duceau ochii, pentru a scăpa de căsnicia insuportabilă, dar toate tentativele ei de evadare au fost sortite eşecului. După un răstimp, fiind o fată tenace, Hedwig “coace ” un scenariu mai ceva ca în telenovelele mexicane: îşi adoarme camerista cu somnifere, se îmbracă în uniforma ei şi reuşeşte, în sfârşit, să fugă. Nu se opreşte decât în America! Bineînţeles  că Hollywoodul  a  primit-o cu braţele deschise, parte datorită frumuseţii ei uluitoare, parte datorită scandalului imens declanşat, care asigura interesul publicului pentru nou-apăruta divă. Totuşi, producătorii i-au recomandat să îşi ia un pseudonim. Aşa a apărut ,

Hedy Lamarr – una dintre cele mai frumoase femei ale Hollywoodului.Între timp la urechile ei au ajuns zvonuri cum că fostul soţ  i-ar furniza armament lui Hitler, iar frumoasa austriacă îi ura pe fascişti din tot sufletul.  S-a decis să acţioneze. Cine a spus că o femeie frumoasă nu poate fi şi inteligentă?… Hedwig Eva Maria Kiesler a demonstrat  că afirmaţia de mai sus este una nefondată. Datorită inteligenţei sclipitoare şi a memoriei bune Hedwig a apucat să înveţe câte ceva despre arme în  perioada petrecută alături de soţul ei. În special o fascina principiul de acţiune a sistemelor de orientare a torpilellor şi a rachetelor anti-navă. Hedwig avea câteva idei cu privire la ghidare torpedelor prin radio, pe care dorea să le pună în practică. Dar, când s-a adresat  Consiliului Naţional al Inventatorilor din USA, aceştia nu au luat-o în serios, sugerându-i să vândă mai bine obligaţiuni de război – ce altceva, în opinia lor, putea să mai facă o femeie, care arată aşa cum arăta ea şi vreasă-şi ajute naţiunea?… Furioasă, Hedy a renunţat temporar la idee, apucându-se de vândut obligaţiuni.

 Ce e uimitor, că a reuşit să adune o sumă inpresionantă de câteva milioane de dolari, deoarece îi oferea câte un sărut fiecărui investitor, care cumpăra obligaţiuni de
> 25 mii de dolari. Vă puteţi imagina ce coadă era acolo!

În 1940 viaţa frumoasei actriţe ia o turnură neaşteptată. Ea îl cunoaşte şi se căsătoreşte cu compozitorul avangardist George Antheil, celebru deja pentru orchestra lui, compusă din elici de avion, clopote şi pianole. Pasiunea pentru invenţii este punctul lor comun, aşa că proaspeţii soţi se apucă să experimenteze. În sfârşit, ideile lui Hedwig începeau să se materializeze. În decembrie 1940 cei doi deja depuneau cerere pentru brevet de invenţie. În august 1942 ei obţin brevetul 2.292.387 “Sistem de comunicări secrete”  Invenţia, clasată “Top secret” până în anii 80,  permitea manipularea frecvenţelor radio în baza  aşa numitului “salt în frecvenţă” şi a fost folosită în cel de-al doilea război mondial pentru a evita detectarea ori manipularea torpilelor de către adversari.  La începutul anilor 80, fiind desecretizat dosarul, invenţia a început să fie folosită şi în scopuri civile, ea stând la baza tuturor  sistemelor de telecomunicaţii  de azi, bazate pe “saltul în frecvenţă” – telefonia modblă, sistemul Wi-Fi, Bluetooth, etc.

Hedy  Lamarr a murit în 2000, lăsând în urma ei o filmografie impresionantă, alături de actori ca Spencer Tracy, Clark Gable sau Jimmy Stewart, precum şi un şir nu mai puţin impresionant de invenţii. Doar lupta  frumoasei Hedy cu naziştii, ce a dus la apariţia telefoniei mobile de azi, cât valorează! Concluzie: nu e un lucru tocmai înţelept să provoci o femeie frumoasă şi deşteaptă! În loc de încheiere:

 Data de 9 noiembrie, ziua de naştere a actriţei Hedy Lamarr  este declarată în USA Ziua

  Inventatorului

   sursa: http://www.hedylamarr.com

Ziua Inventatorului.

Ziua Inventatorului.

Hedwig Eva Maria Kiesler s-a născut în 1913 în Austria, în familia unui bancher respectabil.  La vârsta de 17 ani debutează în teatru, apoi în cinema, în roluri secundare.  - See more at: http://www.ironicblonde.com/2012/03/06/despre-ea-povestea-celei-mai-inteligente-femei-de-la-hollywood/#sthash.DmPwecgO.dpuf__._,_.___Reply

SONATA LUNII-O poveste care te invata adevaruri despre viata !

                                                            Ludwig van Beethoven
                 

                         
                           Un suflet dezamagit si surd descrie unui suflet orb,stralucirea,singuratatea si maretia..

 
                                               
                                            
                                                   Sonata lunii

Care dintre noi nu a avut vreodata un moment de mare durere?

Cine n-a simtit in vreun moment al vietii dorinta de a renunta?
Cine inca nu s-a simtit singur, extrem de singur si a avut senzatia de a fi pierdut sensul sperantei? Nici oamenii faimosi, bogati, importanti nu sunt scutiti de a avea momentele lor de singuratate si de adanca amaraciune. La fel i s-a intamplat unuia din recunoscutii compozitori ai tuturor timpurilor, 
Ludwig Van Beethoven, nascut in anul 1770, in Bonn, Germania, care a murit in anul 1827, in Viena, Austria.Beethoven traia una din aceste zile triste, fara stralucire si fara lumina. Era foarte abatut din cauza mortii unui principe al Germaniei care fusese ca un tata pentru el.Tanarul compozitor suferea de o mare lipsa de afectivitate. Tatal sau era alcoolic inrait si il batea. A murit pe strada din cauza betiei. Mama sa a murit foarte tanara. Fratele sau de sange nu l-a ajutat niciodata cu nimic si la toate astea se adauga agravarea bolii sale. Simptomele de surzenie incepeau sa-l tulbure, gata sa-l lase nervos si iritat.
Beethoven putea sa auda doar folosind un fel de trombon( palnie) acustic in ureche. Lua cu sine totdeauna o hartie si un caiet pentru ca oamenii sa-si scrie ideile si asa sa poata comunica, insa nu toti aveau rabdare pentru asta, nici ca sa-le citeasca de pe buze.
Dar cum niciun fiu al lui Dumnezeu nu este uitat, sosi ajutorul spiritual, prin intermediul unei fete oarbe, care locuia in aceeasi modesta pensiune, unde se mutase Beethoven, si care ii spuse aproape strigand „Eu as da totul ca sa pot vedea o noapte cu clar de luna”.
Auzind-o, Beethoven se emotiona pana la lacrimi. La urma urmei, el putea vedea! El isi putea pune maiestria in compozitiile sale.
Pofta de viata ii reveni si atunci compuse una din piesele cele mai frumoase ale umanitatii: „Sonata Clar de luna”.
În tema sa, melodia imita pasii lenti ai unor persoane, probabil ai sai sau ai altora, care duceau sicriul mortuar al principelui, protectorul sau.
Privind la cerul argintat de clarul de luna si amintindu-si de tanara oarba, ca si cand s-ar intreba de cauza mortii unui mecena atat de iubit, el se lasa cufundat intr-un moment de adanca meditatie transcendentala.
Unii specialisti in muzica spun ca cele trei note, care se repeta insistent in tema primei parti a Sonatei, sunt cele trei silabe ale cuvantului „why?” (de ce?) sau ale altui cuvant sinonim, in germana.
Dupa ani de la depasirea suferintei, va veni incomparabila “Oda a bucuriei”, ultima parte din Simfonia a IX-a, care incununeaza misiunea acestui compozitor, deja cu totul surd.
“Oda bucuriei” exprima recunostinta sa adusa vietii, pentru faptul de a nu se fi sinucis.
Totul datorita acelei fete oarbe, care i-a inspirat dorinta de a transpune in note muzicale o noapte cu luna.
Cu sensibilitatea sa, Beethoven a descris, prin melodie, frumusetea unei nopti scaldate de clarul de luna [razele lunii], pentru cineva care nu putea vedea cu propriii sai ochi.
Ludwig van Beethoven este unanim recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. El a lasat posteritatii opere nemuritoare, printre care: noua simfonii (a III-a Eroica, a IV-a a Destinului, a VI-a Pastorala, a IX-a cu finalul Oda bucuriei pe versuri de Friedrich von Schiller, adoptata ca imn oficial al Uniunii Europene); cinci concerte pentru pian si orchestra (remarcabile al IV-lea si al V-lea Imperialul); un concert pentru vioara si orchestra; Missa solemnis; 32 Sonate pentru pian (printre care a VIII-a Patetica, a XIV-a Clar de luna, a XXIII-a Appassionata); Sonate pentru vioara si pian (mai cunoscuta Sonata Kreutzer); 16 cvartete pentru coarde; Opera Fidelio. Productia muzicala a lui Beethoven este considerata in mod traditional ca o punte intre Clasicism si Romantism

Clar de luna este Sonata pentru pian nr. XIV in do diez minor, cunoscuta si cu numele de Sonata lunii. Beethoven a compus aceasta sonata in 1801 si a dedicat-o Contesei Giulietta Guicciardi de care era indragostit. În 1832, poetul Ludwig Rellstab a comparat melodia acestei sonate cu lumina lunii reflectata pe un lac. De atunci piesa este cunoscuta ca “Sonata lunii”. Sonata are trei miscari (parti).
    
Pe baza istorisirii relatate de muzicianul Enrique Baldovino