Seara asta vom iesi prin vechea Timisoara.......

Legamant cu singuratatea.......

Poezie de toamna

AUTOR/ POET  DR. Eugen Teodorescu

Cateva crampeie din poezii  de toamna:( scrise la casa de la munte intr-o zi de toamna)

Ne-avand pe-altcineva:
Tot gandindu-ma la tine,
Stam de vorba la cafea,
Numai cu mine.
Langa mine un derdelus,
Toamna in multele secvente,
Unde curge un rau mic jucaus,
Iar eu fara griji, conveniente.
Un iz de frunza umeda,
Pe pamantul adormit,
Ce tristetea ne-o reda,
Semnul toamnei c-a venit..
Visez la cine si la ce vreau
Intr-o oaza de-armonie,
Savurez intr-un pahar ce-l beau,
Gandul ce-l port numai tie.

Ramas bun de la sediul meu de vara
De la mancarea buna de la tara
Ce-a fost ,tot nu mai vine
SALOM si numai bine.

poezie

Cu permisiunea poetului o poezie  ce pare scoasa din adancul sufletului meu:
           Autor/Poet-  dr.Teodorescu Eugen
                                   
 " Copilul din flori"         

El se naste dintr-o floare
Ce asteapta o albina,
Ce tanjeste dupa soare,
Primavara si lumina.
Este fiul ei si-al lui
Ce s-au cunoscut si s-au iubit
Au adus pe lume puiul cucului,
Si prin el s-au inplinit.
Din doua iubiri ce ard,
Din patimi si din fiori,
Impropriu e numit bastard,

Caci el e copil din flori

Nimic nu e mai presus
Dupa romanta de iubire,
Decat sa te nasti ca si Isus
S-aduci pe lume fericire.
El este ca si un ou,
Pus intr-un cuib strain,
Ramane ca un cadou, 
De care stim prea putin.

  

PS.Eu l-am botezat.....Speranta

            COPPELIA - PASAREA SPIN

                           

Vasile Voiculescu- poezie

                 

Amintirea

Cum s-a trecut, plăpândă, amintirea
Iubirii noastre, tocmai ca o floare
Ce-ntr-un pahar îşi plânge strălucirea
Uitată-n colţul mesei, unde moare.

Nu-i nimeni în odaia tânjitoare.
Oglinda-n podini şi-a holbat privirea.
Perdele lungi ţin calea către soare...
Păianjenii şi-au întrerupt urzirea.

Privindu-se în cupă ofilite,
Din miezul veşted foile mâhnite
Se rup, treptat, cu-o mută iroseală,

Picând domol în umbra liniştită...
Şi floarea amintirii, părăsită,
Se scutură petală cu petală

În apa vremii veche şi clocită.
 

Din volumul "Pârgă", 1921                         

Vasile Voiculescu- poezie

                                                  

La poarta Paradisului Pierdut

Azi am trecut s-o văd, înstrăinată,
Grădina-n care-o vară ne-am iubit...
Podoaba-n zdrenţe-i spânzura uscată,
Rugini a prins frunzişul răvăşit,
Iar parcul, raiul nostru de-altădată,
Cu ziduri alţii azi l-au ocolit.

E ceasul vechi al dragostei, e seară,
Şi, dând să intru, stau înfiorat:
Înaltul plop la porţi m-aşteaptă iară,
Dar toamna purpurie l-a schimbat
În galben stâlp pâlpâitor de pară,
Ce freamătă, de vânturi zbuciumat.

Şi-n vijelia ce s-a-ncins să-l bată,
Aprinsul plop acolo mi-a părut
Că-i sabia de foc neîndurată
Pe care Heruvimul nevăzut
O flutură spre lumea blestemată
La Poarta Paradisului pierdut.
 

Din volumul "Pârgă", 1921