Amintirea
Cum s-a trecut, plăpândă, amintirea
Iubirii noastre, tocmai ca o floare
Ce-ntr-un pahar îşi plânge strălucirea
Uitată-n colţul mesei, unde moare.
Nu-i nimeni în odaia tânjitoare.
Oglinda-n podini şi-a holbat privirea.
Perdele lungi ţin calea către soare...
Păianjenii şi-au întrerupt urzirea.
Privindu-se în cupă ofilite,
Din miezul veşted foile mâhnite
Se rup, treptat, cu-o mută iroseală,
Picând domol în umbra liniştită...
Şi floarea amintirii, părăsită,
Se scutură petală cu petală
În apa vremii veche şi clocită.
Din volumul "Pârgă", 1921
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu