O poveste de viata trista care naste cele mai frumoase poezii

                                                   Magda Isanos                  

Magda Isanos s-a născut la 17 aprilie 1916, la Iași. Tatăl său, Mihail Isanos, s-a căsătorit în 1915 cu Elisabeta Bălan, cei doi fiind colegi la Facultatea de Medicină din Iași. Cuplul a avut cinci copii. 

Primul lor copil, Magda, a fost bolnavă de mică de poliomelită. Lucrând la spitalul „Sfântul Spiridon” ca doctor, mama sa a transmis microbul de la un bolnav copilei. Deși a fost operată la vârsta de 10 ani, a rămas cu dificultăți de mers.Suferința provocată de boală a făcut-o să încerce să se sinucidă bând petrol, la vârsta de 12 ani.

Infirmiera copilei a făcut-o să se apropie mai mult de tot ceea ce era lipsit de îngrijire și afecțiune. Astfel a ajuns să îngrijească puii căzuți din cuib, dar şi florile aplecate sau rupte de oameni.

La școala primară și-a conștientizat și mai mult defectul, comparându-se cu colegele sale. Tăierea pomului de care fusese legat leagănul copilăriei sale îi subliniază încheierea acestei perioade, petrecută mai mult la gura sobei, ascultând poveștile bunicului.

A urmat Liceul Eparhial de fete, una dintre cele mai vechi și mai importante școli din Basarabia. Directoarea liceului era mătușa sa, la care Magda locuia. Deși simțea oboseala în pași, a participat ca elevă la reuniunile studențești organizate de familiile avute din Chișinău.

Avea o fire dârză și veselă. În vacanțe cutreiera călare pădurile și dealurile din apropierea Costiujenilor. Stătea de vorbă cu sătenii și scria. La liceu manifesta interes pentru istorie, psihologie, română și franceză, ultima materie studiind-o în particular cu o bătrână nativă. Firea sa era îndreptată împotriva nedreptăților, ceea ce o făcu să se înscrie la Facultatea de Drept și cea de Filosofie.

A debutat la vârsta de 16 ani în revista „Licurici” a liceului de băieți „Bogdan P. Hașdeu”, din Chișinău, cu o poezie numită „Aș vrea un basm”.

Din punct de vedere al vieții de familie, Magda Isanos se va îndrăgosti de Lev Panteleev la vârsta de 17 ani, în 1933, în una din călătoriile la mare la Burnos întreprinse cu bunica sa. Vor coresponda mult, iar în anul 1935 se vor căsători pentru doar 4 luni, timp în care el va sta la Chișinău și ea la Iași.

La 31 martie 1937 se va căsători cu scriitorul Eusebiu Camilar. Se vor susține reciproc în domeniul literaturii, E. Camilar îngrijind primul volum de poezii al poetei: „Poezii” (1943); acesta conținea texte ce apăruseră în diverse reviste literare. Cuplul a avut o fiică, Elisabeta Camilar, care în memoria mamei sale îi va lua numele: Elisabeta Isanos.

Odată cu Al Doilea Război Mondial, Eusebiu Camilar este concentrat. Familia, evacuată din Basarabia, se mută o perioadă cu Magda, apoi la București. Colaborează la reviste cu poezii și articole, fiind din ce în ce mai slăbită și bolnavă. Se stinge la București în 1944, la numai câteva luni după ce împlinise vârsta de 28 de ani. Eusebiu Camilar se va stinge la 1965, supraviețuind războiului.

Magda Isanos și Eusebiu Camilar au fost unul dintre cele 3 cupluri triste ale literaturii române: Mihai Eminescu și Veronica Micle, George Topârceanu și Otilia Cazimir, respectiv Magda Isanos și Eusebiu Camilar.

Postum i-au apărut „Cântarea munților”, o dramă, „Focurile”, „Imnuri pentru pământ”, precum și câteva antologii. Fiica sa Elisabeta Isanos a publicat o traducere în limba franceză a poeziilor mamei sale și un eseu biografic.

Dacă cei trei autori: Magda Isanos, Elisabeta Isanos şi Eusebiu Camilar în literatura română sunt aproape uitați, literatura străină îi prețuiește şi astăzi.

Patru povesti adevarate

PATRU POVESTI ADEVARATE    Prima poveste La  inceputul celui de-al doilea razboi mondial, cand soarta evreilor din Europa era pecetluita, dar inca mai existau cai de salvare, cateva sute de evrei instariti au cumparat un vapor in scopul de a-si duce familiile in America. Dar aveau nevoie de   viza, asa ca s-au adresat ambasadorului SUA de la  Londra.    In principiu, nu prezenta nici un obstacol    obtinerea vizei, dar el a refuzat. Acei oameni  curajosi, determinati sa-si salveze familiile, au plecat la drum pe ocean fara aprobarile necesare.     Cand ambasadorul SUA a aflat, s-a grabit sa instiinteze guvernul american ca se apropie de  tarmul tarii o nava cu emigranti ilegali. Evreii, care reusisera sa scape din pericolele razboiului, s-au trezit la capatul drumului in imposibilitatea de a cobora pe tarm. Lipsiti de noroc, au trebuit sa se reintoarca in Europa    devastata de razboi, unde au fost arestati si arsi in lagarele de  exterminare.     Cand s-a aflat aceasta, rabinul Londrei s-a dus la ambasadorul SUA in Londra si i-a spus:    - Stimate domn ambasador, faptele tale sunt nedemne nu numai de functia pe care o ai, ci si ca om. De acum inainte, din cauza ca din vina ta s-a petrecut aceasta crima, tu si toti urmasii tai sunt blestemati!     Ambasadorul se numea Joseph Patrick Kennedy, iar despre blestemul familiei Kennedy cred ca toata lumea a auzit.     A doua poveste    Tot la inceputul celui de-al doilea razboi mondial, cand oamenii au inteles soarta evreilor, in Lituania, ambasadorul Japoniei era un om integru, care nu admitea crimele nazistilor si a avut grija de evreii din Europa, acordandu-le viza de intarre in Japonia, de unde puteau pleca oriunde doreau. Astfel a salvat doua mii de evrei.           Cand au aflat nazistii, au ordonat Japoniei, care le era aliata, sa i destituie pe ambasadorul nedisciplinat. Pana la termenul de parasire a functiei mai erau doua saptamani, timp in care s-a lucrat zi si noapte la editarea vizelor, ba chiar au fost luate si ajutoare, echipe suplimentare de lucru, astfel ca au salvat inca multi evrei. Aceasta era o fapta de mare curaj. Inainte de plecarea ambasadorului a venit o delegatie de la Templul din Vilnius pentru a-i multumi.     "Pentru faptele tale de bine pentru poporul evreu, vei fi pomenit vesnic si noi ne  vom ruga ca Cel de  Sus sa te binecuvanteze si sa-ti rasplateasca tie si  urmasilor tai"          Bunul ambasador s-a intors in Japonia si, spre surprinderea lui, nu a fost pedepsit, ci doar  concediat, cu pensia anulata. Pentru a-si ocroti familia, a deschis un mic atelier de reparatii masini.      Acest atelier se numea Mitzubishi.     A treia poveste      In centrul orasului Kiev, in Ukraina, se inalta statuia in memoria conducatorului national atotputernic Bogdan Hmelniţchi (Khmelnytsky). Este infatisat calare pe calul sau frumos, cu mana dreapta tinand sceptrul, simbol al puterii invincibile a Ukrainei.      Hmelniţchi (1595-1657, fost hatman lituanian, polonez crestinat si aliat cu cazacii) este mandria  ukrainenilor si toti vizitatorii se minuneaza de frumusetea statuii marelui conducator. Dar putin stiu ca el era antisemit salbatic, care are la activ multe pogromuri si incendieri de asezari pasnice de evrei nevinovati. Nu au fost crutati nici copiii, nici femeile. Acestea sunt dovedite istoric. Multa cruzime si amar. Bogdan Hmelniţchi era blestemat de catre evrei pe pamantul Ukrainei. Intr-una dintre asezarile in care mercenarii lui cazaci au dezlantuit focurile iadului, au  omorat, au siluit, au jefuit, au fost stransi tineri si tinere in sinagoga asezarii si i-au  dat foc cu oamenii inauntru. Din asezare a ramas numai  numele. Bogdan a murit din accident cerebral, a fost inmormantat in Subotiv, in biserica ancestrala, alaturi de fiul sau Tymish. Bogdan a avut numai un fiu, fara alti urmasi. Un nobil polonez a  cucerit Subotiv si a ordonat deshumarea si dezonorarea lui Bogdan si a fiului sau Tymish, asa ca nu au ramas urmele lor pamantesti nicaieri.       Dar dupa sute de ani a venit si pedeapsa  adevarata, caci  asezarea se numea Cernobil,  iar centrala atomica nr. 4 a fost construita exact pe locul  fostului templu.     A patra poveste    Spitalul Brâncovenesc nu ar fi existat fără însufleţirea nobilă a Saftei Brâncoveanu, soţia Banului Grigore Basarab Brâncoveanu, care a dorit ca instituţia să fie operă de binefacere.       Însă, după 150 de ani de istorie, spitalul situat în centrul istoric al Bucureştiului a fost dărâmat, căci nu era inclus în planurile urbanistice ale lui Ceauşescu.      Safta Brâncoveanu a comandat o inscripţie în marmură pe care a aşezat-o în bisericuţa din curtea spitalului. Inscripţia, care se află acum la Curtea Veche, contine la final un blestem care cere Divinitatii ca cel care se va atinge de ctitorie, adica de spital, sa fie omorat de cei din neamul sau intr-o zi de sarbatoare.      Ceauşescu a daramat spitalul si biserica in 1984. A ramas doar inscriptia.      In 1989, Ceausescu a fost omorat de cei de un neam cu el chiar de Craciun.       Blestemul spune aşa: "Se face acest spital pentru săraci şi de moarte năpraznică în zi de Crăciun să moară cel care se va atinge de acest spital".