Powered By Blogger

miercuri, 10 august 2016

Titus Olariu Baritonul care a dus renumele Timișoarei peste hotare, persecutat de comuniști. Din ce motiv a renunțat la muzică.


  Titus Olariu




Născut la Făget în ianuarie 1896 în familia preotului Sebastian Olariu, protopop de Făget, şi înrudit prin mama sa cu preotul şi istoricul bănăţean Gheorghe Popovici, baritonul Titus Olariu (1896-1960) a fost, alături de tenorul Traian Grozăvescu, una dintre cele mai reprezentative şi îndrăgite personalităţi muzicale ale teatrului liric bănăţean şi nu numai. A făcut studiile gimnaziale la Lugoj şi la gimnaziul român greco-oriental din Braşov, unde a fost coleg de promoţie cu Lucian Blaga, D.D. Roşca, Coriolan Băran şi Andrei Oţetea.
 A început studii juridice la Budapesta şi le-a continuat la Oradea şi Cluj, unde a obţinut şi doctoratul, dar în paralel a studiat şi muzica, urmând sfatul compozitorului
 Gheorghe Dima, 
pe care l-a avut profesor. Încă din anii petrecuţi la Braşov s-a    făcut remarcată vocea sa de bariton,aceasta fiind apreciată chiar într-o cronică publicată în prestigioasa publicaţie „Gazeta Transilvaniei”. 


      Un prim popas in casa cu  Amintiri  de Neuitat



                         


 De la începutul anului 1925 a fost angajat solist al operei române din Cluj, unde debutul său a fost marcat de cronci extrem de favorabile,   Studii de canto la Viena Angajat ca secretar şi apoi ca director ad-interim la opera clujeană recent înfiinţată, a publicat într-o gazetă locală o cronică laudativă despre spectacolul inaugural „Aida”, cu mare succes de public. A petrecut sărbătorile Crăciunului din 1923 la Viena, în casa lui Traian Grozăvescu, alături de Filaret Barbu şi alţi membri ai societăţii „România Jună” şi, urmând sfatul deja celebrului tenor lugojean, a luat lecţii de canto cu profesorul Franz Steiner, care îl îndrumase şi pe Traian Grozăvescu pentru a-şi perfecţiona tehnica. Studiile intense făcute în acea perioadă aveau drept scop o audiţie la Volksoper, pentru a putea lua o decizie în privinţa viitoarei sale cariere. Progresele făcute cu multă muncă şi studiu au fost remarcabile şi, aşa cum spunea tânărul Filaret Barbu, dobândise „o voce de bariton dramatic, puternică, sonoră, frumos timbrată, stilizată de o şcoală ireproşabilă bine formată în toate registrele”. Dicţia şi jocul său au fost de asemenea apreciate în rolul de debut.  Pe lângă toate astea, un lirism ascuns il încurajează şi mai mult pentru ariile italiene. Ca solist al operei clujene a făcut un turneu cu mai multe spectacole la Cernăuţi, unde calităţile sale vocale şi interpretative au fost de asemenea apreciate.
 După ce a susţinut la Timişoara un recital de lieduri şi arii din opere, foarte preţuit de publicul care l-a ovaţionat îndelung, dar şi de presa locală care îi prevestea prestigiul de care avea să se bucure peste hotare, în toamna anului 1925 Titus Olariu pleca la Volksoper din Viena, cu care semnase un contract. S-a achitat cu brio de rolurile interpretate pe scena vieneză iar după audiţile de la Staatsoper din Viena şi Sächsische Staatstheater din Dresda a fost copleşit de laude, deşi era abia la începutul carierei sale şi încă nu avea un palmares foarte bogat. A semnat un angajament la teatrul liric din Dresda, unde personalitatea sa muzicală a făcut impresie.                     

Din ce motiv a renunțat la muzică.



Începând cu anul 1927, afectat de tragica şi prematura dispariţie a nasului si prietenului său Traian Grozăvescu,baritonul bănăţean a renunţat la scurta sa carieră muzicală în plină glorie şi s-a orientat spre politică.





                                                        Titus Olariu
                                 pictura  realizata de  contesa  Ilona Szecheny
Frumoasa corespondenta dintre contesa Ilona Szecheny si bariton . Ranit fiind  a primit gazduire si ingrijire alaturi de alti aviatori  la castelul contelui Szecheny

În timpul primului război mondial a fost ofiţer de aviaţie în armata austro-ungară iar apoi în cea română, fiind decorat de Regele Ferdinand cu ordinul „Coroana României cu Spade în Grad de Cavaler” cu panglică de Virtutea Militară” pentru serviciile meritoase.                          
       Momente emotionante imortazlizate si pastrate cu piosenie



 În 1927 a devenit membru al Partidului Naţional-Ţărănesc, a fost ales deputat, iar din toamna anului 1929 a fost secretar al biroului camerei deputaţilor, sub preşedinţia lui Ştefan Cicio-Pop. Din vara anului 1932 până în toamna anului 1933 a fost prefect al judeţului Severin, în decembrie 1932 implicându-se în organizarea ceremoniei reînhumării osemintelor lui Eftimie Murgu în cimitirul ortodox din Lugoj, după aducerea acestora de la Budapesta. Tot în 1933, a devenit membru de onoare al Societăţii Filarmonice din Lugoj. Între 1939 şi 1948 a fost magistrat, consilier şi preşedinte al Curţii Administrative Timişoara, fiind, în acelaşi timp, şi membru al reuniunii de cântări „Corala Banatului”. Împreună cu Sabin Drăgoi, a armonizat clopotele la noua biserică din Piaţa Operei, care va deveni catedrala mitropolitană.

      
              Deosebita corespondenta cu parintii,pastrata si astazi .



                                                           Cap de copil

Creatie a sculptorului Ion Irimescu,reprezentand-o  pe Santuzza  fiica baritonului

  
          Av.Cleopatra Santuzza Maria Olariu
   Daca as putea sa dau prieteniei noastre un nume, acela ar fi Amintiri de Neuitat 
         Iti multumesc Santuzza ca mi-ai  daruit cele mai frumoase amintiri pe care le voi pastra in  suflet toata viata .Esti prietena mea cea mai buna, tu nu te-ai oprit din a-mi
oferi tot ,chiar si in momentele in care eu nu  aveam nimic  de oferit. 
                                  
 Toti cei de aici si cei din alte lumi iti sunt azi alaturi, 
LA MULTI ANI !
Surse: Av. Santuzza Olariu,mi-a permis sa  fotografiez tablouri ,scrisori si documente daruidu-mi sertarul cu amintiri.
                        Constantin Tufan Stan cu minunata sa carte, Titus Olariu -Artistul  si epoca sa,Timisoara uitata

vineri, 1 ianuarie 2016

Moartea violentă a celui mai mare tenor român. Cum l-a împuşcat soţia-călău, din gelozie, pe cel care a urcat România pe marile scene ale lumii

              Traian Grozavescu
       





Traian Grozăvescu s-a născut la Lugoj, în 21 noiembrie 1895, dar a făcut studiile la Budapesta. 
În 1919 a intrat în lumea muzicală la Opera din Cluj.
Talentul său extraordinar l-a propulsat rapid pe marile scene ale lumii, astfel că în 10 iulie 1923 şi-a făcut debutul pe scena Volksoper din Viena. Era însoţit mereu de sora Olga şi ea un mare om de cultură. Împreună au făcut o vizită la parcul de distracţii Prater din Viena moment în care a cunoscut-o pe Nely Koveszdy, femeia care avea să-i devină soţie şi călău deopotrivă.
„Traian Grozăvescu a fost una dintre marile voci ale lumii. Era comparat cu Enrico Caruso şi mulţi spuneau că va fi vocea care îi va urma lui Caruso. Lumea se înghesuia să îl vadă la spectacole, iar biletele de vindeau la preţuri mari. Sala era mereu plină, iar faima sa era mondială“, a spus Marian Doftoriu, profesor de istorie.

Iubire presărată cu crize de gelozie

Dragostea dintre ei a fost una intensă, deşi Nely era căsătorită şi avea deja o fetiţă. Femeia a divorţat pentru tenorul român, iar cei doi s-au căsătorit în 17 noiembrie 1923. Iubirea lor a durat doar patru ani şi a fost presărată cu numeroase scadaluri. Nely era extrem de posesivă şi îl urma peste tot pe Traian Grozăvescu. Îi controla fiecare mişcare, atât în viaţa persoană, cât şi în carieră. Ea era cea care discuta cu impresarii şi programa concertele.
În multe dintre turneele acestuia femeia a făcut scene de gelozie şi era deranjată de atenţia pe care i-a acordau admiratoarele. Au fost multe zvonuri despre presupusele aventuri ale tenorului cu admiratoarele sale.
„Ca în viaţa oricărui artist au existat zvonuri de infidelitate. Soţia sa era extrem de posesivă şi făcea mereu scene de gelozie. Se spune însă că Traiana Grozăvescu se îndrăgostise de o altă femeie cu care nu avea doar o relaţie pasageră, iar acest lucru a înfuriat-o foarte tare pe Nely“, a mai spus Marian Doftoriu.

Împuşcat în cap

Necazurile aveau să înceapă în 1927 când Nely a născut prematur un copil care a murit. A fost afectată psihic şi a început să fie tot mai posesivă şi mai geloasă. A dat vina chiar pe soţul ei pentru moartea copilului pe motiv că era prea stresată din cauza vieţii agitate. Până la o tragedie nu a fost decât un pas.
În februarie 1927 pe când Traian Grozăvescu se pregătea de un mare turneu ce avea să aibă loc la America şi îşi făcea bagajele, Nely s-a furişat în spatele lui înarmată cu rezolver. I-a lipit soţului ei ţeava pistolului de ceafă şi a tras. Traian Grozăvescu a murit pe loc. Se spune că femeia a înnebunit de furie când a aflat că tenorul nu o va lua cu el în turneu. Braşovul a ales să îl omagieze pe Traian Grozăvescu. Astăzi o stradă poartă numele celebrului tenor.

Nebunie sau crimă cu premeditare?

Femeia a fost arestată, dar ulterior a fost achitată de instanţele austriece pentru lipsă de discernământ. S-a spus că şi-a pierdut minţile din gelozie şi de aceea a tras. În timpul procesului a susţinut că este nevinovată şi şi-a acuzat soţul de abuz. A spus că o trata rău, că era amator de jocuri de noroc şi că bea peste măsură.
„Presa vremii a speculat din plin tragedia din viaţa tenorului Traian Grozăvescu. Achitarea soţiei sale a stârnit un val de revolte şi au fost voci care chiar au susţinut că Nely era psihopată şi a premeditat fapta. S-a spus că intenţionat s-a prefăcut a fi labilă psihic, a făcut ca toată lumea să afle cât de afectată este tocmai pentru a-şi pregăti apărarea. Adevărul nu s-a aflat niciodată. Se pare că motivul crimei ar fi fost refuzul lui Traian Grozăvescu de a-şi lua soţia în ultimul turneu“, mai spune Marian Doftoriu.

Destin tragic şi pentru sora tenorului

Şi sora tenorului, Olga Grozăvescu, a avut un destin tragic. A fost un om cult şi prima femeie din România care a obţinut un doctorat în limba germană la Viena. După moartea prematură a fratelui ei, Olga avea să mai primească o lovitură. Logodnicul ei, inginer de meserie, a murit într-un accident de mină, iar corpul său a fost găsit după luni de căutări. Se spune că Olga a căzut în depresie şi a trăit toată viaţa retrasă fără să îi mai pese de o carieră proprie.

Sursa: Adevarul


 Funeraliile lui Traian Grozăvescu, filmate


Moartea la Viena, pe 15 februarie 1927, a marelui tenor lugojean Traian Grozăvescu (născut în orașul de pe Timiș, la 21 noiembrie 1895), survenită prin împușcare, a îndurerat o lume întreagă. 
La aflarea îngrozitoarei vești, Primăria Lugoj va trimite la Viena o telegramă cu următorul conținut (în traducere în limba română):„Grozăvescu ucis prin împușcare. Telegrafiați dacă transportul mortului pe contul orașului Lugoj de circa 100.000 lei este posibilă pentru colonia românească dr Marius Sturza.“ Pe spatele formularului poștei lugojene, pe care fuseseră lipite benzile de telegraf cu telegrama propriu-zisă, edilul șef, Ioan Haralambie, va nota: „Faceți tot posibilul ca marele decedat să fie depus spre odihnă vecinică în Țara sa. Primar Ioan Harambașa,  L. 18 II 027“ Iar sub aceste rânduri, va adăuga: „Funeraliile locale le suportă Primăria orașului Lugoj.“


Pe 16 noiembrie 1933, firma timișoreană „Dr. Edm. Hortoványi – Laborator de filme“ va trimite primarului de Lugoj o ofertă pe care o redăm integral:
„Domnule Primar,
Am onoare a Vă aduce la cunoștința Dv., ca reprezentant al autorității orașului natal al vestitului nostru cântăreț național – Traian Grozăvescu -, că despre funeraliile naționale făcute marelui dispărut la Lugoj în 1927 la timpul său am turnat un film, pe care l-am copiat din nou, pe o lungime de 735 metri, în 2 acte, film pe care Vi-l ofer Dv. cu aceia de a fi rulat cu ocazia serbărilor de aniversare aranjate în memoria lui Traian Grozăvescu, iar pe urmă să fie depus spre păstrare  în archiva sau muzeul orașului.
Accentuez, că această ofertă o fac numai din considerația că cele două copii făcute la timpul său s-au ruinat complet și s-ar putea întâmpla aceia condamnabilă neglijență, că acest film care s-a turnat cu atâtea greutăți și sacrificii, și care este unica amintire filmată despre marele Traian Grozăvescu, să piară pe veci, sau să fie acoperită de vălul uitării.
Care autoritate – dacă nu Dv – ar fi mai în drept să se îngrijească de păstrarea amintirei artistului cântăreț cu renume european?
Sunt mândru că am putut eterniza pentru posteritate un eveniment istoric petrecut în fața ochilor noștri – ca o dovadă incontestabilă despre măreția lui și ca atare am contribuit și eu cu o piatră la construirea marei clădiri a istoriei, pentru care eu nu pretind decât rambursarea materialului și a cheltuielilor avute cu confecționarea filmului.
Vă rog să binevoiți  a-mi comunica dacă doriți a răscumpăra acest film de valoare istorică și la caz afirmativ a-mi indica locul și timpul când voi putea să Vi-l prezint spre vedere și totodată a prezenta nota mea despre cheltuielile materiale avute cu confecționarea filmului.
În așteptarea hotărârei Dv. Vă rog Domnule Primar să primiți expresiunea distinsei mele stime ce Vă păstrez.
Timișoara, la 16 Noemvrie 1933.“
Semnează Edm. Hortoványi, cel care va trimite o nouă depeșă primarului de Lugoj la 30 noiembrie 1933, ca și clarificare la o corespondență pe care a primit-o, la rândul său, pe 24 noiembrie, de la Lugoj: „Am onoare a Vă comunica, că lungimea filmului este de 735 metri și a cărui cost propriu este de Lei 15 per metru, în care cost este cuprins materialul brut, curentul electric și chemicalele întrebuințate, deci întregul film «Traian Grozăvescu» compus din 2 acte în costul propriu face Lei 11.025.-
Pentru a dovedi, că acest preț este strict costul propriu, îmi permit respectuos a Vă atrage atențiunea Dv. Binevoitoare asupra faptului, că prețul curent al unui film lucrat gata este de Lei 80.-“
În ședința sa din 4 ianuarie 1934, delegația permanentă a  comunal Lugoj este de acord să invite ofertantul să ruleze filmul în fața autorităților Primăriei. 
 Sculptorul vienez Carl Gelles se va oferi printr-o scrisoare către Primăria Lugoj, datată 27 februarie, a realiza bustul lui Tr. Grozăvescu.
Bibliografie:
Direcția Județeană Timiș  Arhivelor Naționale – Fond 242 – Primăria Lugoj, inv. 366, dosar nr. 18/1927.





    Bustul în bronz, a fost realizat de sculptorul Radu Moga în anul 1935.