Isadora Duncan & Serghei Esenin

Isadora Duncan și Serghei Esenin s-au cunoscut in 1922 la Paris . Isadora Duncan era o dansatoare americancă, aflată în turneu în Franța, iar Esenin venise din Rusia într-o epocă in care se mai putea ieși de acolo. Erau foarte diferiți. Ea era născută la San Francisco în 1877. Era celebră, avea mari succese cu spectacolele pe care le prezenta prin Europa. Se afla veșnic pe prima pagina a ziarelor, prin excentricitățile ei. Era cert un mare star. Esenin, și el un poet de succes la el acasă. Necunoscut însă în Europa. Isadora Duncan era mai în vîrstă cu 17 ani decît tînărul Esenin (n.1895 )

Relația lor amoroasă va debuta furtunos, chiar în seara cînd s-au întilnit în atelierul unui pictor și a continuat la fel. A fost o poveste plină de pasiune, tulbure, desfășurată între beții, scene frenetice de amor, spectacole, turnee, jurăminte, droguri, disperare. În prima fază Esenin a urmat-o pe Duncan in turneele ei din Europa si Statele Unite. Apoi Isadora Duncan, s-a mutat in Rusia, la Moscova unde a deschis un studio de balet. El nu putea trăi în afara Rusiei. Aici devin repede personajele centrale ale boemei artistice moscovite. Rusia se afla în anii agoniei lui Lenin și nu punea mari opreliști artiștilor, culturii, deși începea deja să se simtă ceea ce va fi înghețul stalinist. Încă se putea respira. Mai erau artiști occidentali care se gîndeau chiar să se stabilească în Rusia, sau priveau cu admirație spre curentele artistice născute acolo începînd cu secolul XX.

Esenin, avea origini țărănești. A fost crescut de bunici, după ce a fost abandonat de părinți din cauza sărăciei. Poet precoce, s-a mutat la Moscova, unde devine cunoscut prin geniul său. A început studii universitare repede abandonate. A debutat în 1915, au urmat alte volume, mereu pbine rimite de cititori si critică. Era foarte popular mai ales datorita stilului său accesibil care amintește de folclorul rus. A fost în război, apoi s-a alăturat bolșevicilor, despre ale căror isprăvi a scris laudativ. Apoi dezamăgit, a luat distanțe. A fost căsătorit de 5 ori. Avea apariția unui tînăr rebel, angelic, mereu îndrăgostit și furios pe lumea din jur.

In1922, s-au căsătorit. Esenin face figură de prinț consort pe lingă această dansatoare supercelebră, subiect veșnic de presă din cauza vieții ei scandaloase. Scenele dintre ei, multe dintre ele petrecute în public, erau redate de ziarele de mare tiraj. Apar mereu știri – că s-au despărtit, că ea a fugit, că el a În toamna anului 1921, a cunoscut-o pe Isadora Duncan și în mai incediat camera hotelului în care locuiau etc. Căsătoria lor nu a durat. După un an s-au despărțit. Esenin s-a întors la Moscova. Divorțat de Isadora Duncan s-a recăsătorit. Căderea sa în alcoolism a continuat.

În decembrie 1925 Esenin s-a sinucis in condiții dramatice. Și-a tăiat venele de la mînă și cu sîngele a scris pe pereții camerei de hotel din Sankt Petersburg unde ședea, un ultim poem. Apoi s-a spînzurat de țevile caloriferului. Voia să fie sigur că nu supraviețuiește. Alcoolismul să fi fost cauza? Însingurarea? Dezamăgirea pe care i-o produsese Rusia? Ipotezele și explicațiile nu au încetat de atunci pină azi.

Isadora Ducnan nu a supraviețuit multă vreme. În 1927 la Nisa, a murit ștrangulată cu eșarfa pe care o avea la git – agățată sub o roată – atunci cind a pornit automobilul. Moartea ei stupidă și dramatică, a fost aidoma vieții imprevizibile pe care o dusese. 

Sursa :Stelian Tanase

 Focul vânăt (un poem dedicat iubirii scris de Serghei Esenin}
                               

Focul vânăt e gonit de vânt,

Zările-Focul au uitat să mă mai doară...

De iubire-ntâia oară cânt,

La scandal renunţ întâia oară.

Am fost crâng părăginit pe loc,

La femei şi vodcă dam năvală.

Nu-mi mai place azi să beau, să joc,

Să-mi pierd viaţa fără socoteală.

E de-ajuns să te privesc tăcut,

Să-ţi văd ochii plini de tot înaltul,

Ca uitând întregul tău trecut,

Tu să nu mai poţi pleca la altul

Tu - mers gingaş, tu, surâsul meu,

Dac-ai şti, cu inima-i pustie,

Cum poate iubi un derbedeu

Şi cât poate de supus să-ţi fie.

Cârciumile le-aş uita pe veci,

N-aş mai şti nici versul ce înseamnă,

De-aş atinge aceste braţe reci

Şi-al tău păr ca floarea cea de toamnă.

Veşnic te-aş urma pe-acest pământ,

Depărtarea mi-ar părea uşoară...

De iubire-ntâia oară cânt,

La scandal renunţ întâia oară.

Nu regret, nu mă jelesc, nu strig.

Toate trec ca floarea spulberată.

Veştejit de-al toamnei mele frig

Nu voi mai fi tânăr niciodată.

N-ai să mai zvâcneşti ca pân-acum

Inima răcită prea devreme.

S-o pornesc desculţ din nou la drum,

Stamba luncii n-o să mă mai cheme.

Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar

Pui pe buze flacăra pornirii.

O! Pierdutul prospeţimii har

Cu vioiul clocot al simţirii!

În dorinţi încep zgârcit să fiu,

Te-am trăit sau te-am visat doar, viată?

Parcă pe un cal trandafiriu

Vesel galopai de dimineaţă.

Toţi suntem vremelnici pentru veci,

Rar ning fragii frunzele deşarte...

Binecuvântat să fie deci

Că trăiesc şi să mă duc spre moarte.