„Mâini în rugăciune”
MÂINILE
CELEBRUL TABLOU AL LUI ALBRECHT Dürer
Pentru a-şi întreţine familia
tatăl , bijutier de profesie era nevoit să lucreze chiar şi 18 ore pe zi pentru
a le oferi mâncare. În plus se mai ocupa şi cu orice altceva găsea de lucru
prin vecinătate.
În ciuda condiţiei lor nevoiaşe, doi dintre copiii familiei, cei mai mari voiau
să-şi urmeze visul lor, acela de a-şi valorifica talentul pentru desen. Ei erau
conştienţi de faptul că tatăl lor nu-şi permitea să-i trimită să studieze la
Academia de la Nürenberg.
După lungi discuţii noaptea, în patul lor aglomerat cei doi au stabilit un
pact. Vor da cu banul, iar cel care va pierde va munci la mină şi va câştiga
bani pentru a-l susţine pe celălalt să studieze la Academie. Apoi, după ce
fratele care va câştiga va termina Academia, după 4 ani îl va susţine pe
celălalt să-şi completeze studiile, fie prin vânzarea operelor sale, fie
muncind de asemenea la mină.
Apoi, într-o duminică după slujba de la biserică au dat cu banul iar Albrecht
Dürer a câştigat şi a plecat la Nürenberg. Albert a plecat în minele
periculoase şi timp de patru ani şi-a susţinut fratele cu bani. Lucrările
fratelui sau au făcut imediat senzaţie. Gravurile lui, sculpturile şi pânzele
cu ulei erau mai bune decât ale multor profesori iar atunci când a
absolvit ajunsese să câştige sume importante. Când s-a întors în satul sau
familia a dat o cină pentru a-i sărbători triumfala întoarcere acasă. După o
masă lungă şi memorabilă din care n-au lipsit muzică şi râsul, Albrecht s-a
ridicat din capul mesei pentru a ţine un toast pentru cel mai iubit dintre
fraţii săi, pentru anii de sacrificiu pe care i-a îndurat pentru că el să-si
îndeplinească visul. Şi cuvintele de încheiere au fost: a si acum Albert, cel
mai binecuvântat frate al meu, acum e rândul tău. Acum te poţi duce la
Nürenberg să-ţi urmezi visul şi eu voi avea grijă de tine."
Toate capetele s-au întors cu nerăbdare spre celălalt capăt al mesei unde
stătea Albert. Lacrimile îi curgeau pe faţă palidă iar capul plecat şi-l mişca
dintr-o parte în alta, în timp ce repeta în continuu nu, nu, nu.
În final Albert s-a ridicat şi şi-a şters lacrimile de pe obraji şi a privit
spre figurile care îi erau dragi. Apoi , ţinându-şi mâinile aproape de obrazul
drept a spus blând. Nu , frate, nu pot să merg la Nürenberg. Este prea târziu
pentru mine. Uite, uite ce au făcut cei 4 ani de muncă în mină mâinilor mele.
Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel puţin o data, iar în ultimul
timp sufăr de artrită care mi-a afectat atăt de rău mâna dreaptă încât nu pot
nici măcar să ţin paharul pt a toasta cu tine, cu atât mai mult să fac linii
delicate pe pânză, cu pensula sau creionul. Nu frate, pt mine e prea târziu.
Mai mult de 450 ani au trecut. Până acum sute de capodopere ale lui Albrecht
Dürer ) portrete, schiţe , desene in cărbune, gravuri etc. sunt expuse în orice
muzeu mare din lume. Cel mai ciudat lucru este că ţie îţi e familiară doar una
singură, a cărei reproducere o poţi avea acasă sau la birou.
Într-o zi, pentru a-i aduce un omagiu lui Albert pentru tot sacrificiul sau,
Albrecht Dürer i-a pictat fratelui sau mâinile muncite cu palmele şi degetele
subţiri îndreptate spre cer.
Şi-a denumit opera simplu mâini, dar lumea întreagă şi-a deschis imediat
inimile spre capodoperă sa şi a redenumit tributul iubirii: mâini în rugăciune
.
Data viitoare când vezi o copie a acestei creaţii emoţionante, mai priveşte-o
odată. Da-i voie să-ţi amintească, dacă mai aveai nevoie că nimeni, nimeni nu
reuşeşte singur.
Povestea mâinilor din tablou m-a ajutat să înţeleg ce înseamnă să te sacrifici pentru alţii.
Sursa:caplimpede.ro