Daca mi-as putea trai din nou viata |
......Muzica este poate ultimul cuvant al artei,dupa cum moartea este ultimul cuvant al vietii.
sâmbătă, 31 august 2013
O legenda cu privire la '"Cina cea de taina" a lui Leonardo da Vinci
Exista o legenda cu privire la “Cina cea de taina” a lui da Vinci...
Cand a inceput aceasta scena, Leonardo s-a izbit de o mare dificultate:
trebuia sa picteze Binele - sub chipul lui Iisus - si Raul - sub chipul
lui Iuda. Si-a intrerupt lucrul la jumatate pina cand avea sa gaseasca
modelele ideale.
Intr-o
zi, in timp ce asista la repetitita unui cor bisericesc, a vazut
intr-unul din baieti imaginea desavarsita a lui Hristos. L-a invitat la
el in atelier si i-a reprodus trasaturile in studii si schite. Au trecut
3 ani... Cina cea de Taina era apropae gata - da Vinci insa, nu gasise
modelul ideal pentru Iuda. Cardinalul care raspundea de biserica incepu
sa-l preseze, cerandu-i sa ispraveasca numaidecat fresca. Dupa mai multe
zile, pictorul a intilnit un tanar imbatrinit prematur, zdrentaros,
beat, lungit in sant. Cu mare greutate, ajutoarele sale il dusera pana
la biserica unde urma sa-i picteze chipul, fara schite prealabile.
Da Vinci se apuca sa picteze uimit de trasaturile necredintei, ale pacatului, ale egoismului atat de bine imprimate pe fata lui.
Da Vinci se apuca sa picteze uimit de trasaturile necredintei, ale pacatului, ale egoismului atat de bine imprimate pe fata lui.
Cand
pictorul a terminat, cersetorul, revenindu-si oarecum din betie,
deschise ochii si vazu pictura din fata lui. Un amestec de uimire si
tristete ii aparu pe chip si zise:
- Am mai vazut pictura asta!
- Cand? Intreba da Vinci surprins.
- Acum 3 ani, inainte de a fi pierdut tot ce aveam.
Pe vremea aceea cantam in corul bisericii si duceam o viata plina de vise, iar artistul m-a convins sa pozez ca model pentru chipul lui Iisus.
Pe vremea aceea cantam in corul bisericii si duceam o viata plina de vise, iar artistul m-a convins sa pozez ca model pentru chipul lui Iisus.
Cei 30 de arginţi ai trădării lui Iuda
Se
pare ca Binele si Raul au unul si acelasi chip, totul depinde de
momentul in care unul sau altul taie calea oricarei fiinte umane."
marți, 27 august 2013
Vera Renczi, Vaduva Neagra a Romaniei
Unul dintre cei mai mari criminali români este o
femeie. Vera Renczi, care a fost supranumită Văduva Neagră, a săvârşit cele mai
abominabile crime pe care criminaliştii au putut să le vadă de-a lungul
timpului. Se presupune că s-a născut în anul 1903, iar numele său real nu a fost
cunoscut niciodată, dar în analele criminologiei ea a rămas cunoscută ca Vera
Renczi , numele de familie aparținând celui de-al doilea său soț.
Vera s-a născut la sfârșitul secolului al
XIX-lea, în București, în urma legăturii dintre un om de afaceri ungur și o
frumoasă tânără din România. Copilăria și-o petrece la București, acolo unde
rămâne până la vârsta de 13 ani. Odată cu pierderea mamei, Vera este mutată de
tatăl său la Berkerekul, oraș din fosta Iugoslavie, unde acesta deținea o mică
moșie.
Adolescenţa sa este marcată de diverse poveşti
amoroase cu bărbaţi de toate vârstele. Frumuseţea sa incredibilă face ca Vera
Renczi să aibă o viaţă amoroasă bogată, cunoscând de la elevi de liceu până la
bancheri și oameni de afaceri. Nimeni nu se aștepta că tânăra să își mai uite
moravurile, însă miracolul se produce atunci când Vera îl cunoaște pe Karl
Schick, un influent bancher austriac, cu care se va și căsători.
Soţii ucişi de Văduva Neagră
În acel moment, Văduva Neagră renunţă la viaţa
degradantă şi devine o soţie iubitoare şi supusă. După numai un an de viaţă
familială, într-o zi Vera Renczi anunţă poliţia că soţul său a dispărut. Vera
explică apropiaților că soțul său a părăsit-o și că a decedat ulterior într-un
accident de mașină în România. După dispariția lui Karl Schick, Vera începe să
poarte doliu, deși nimeni nu dovedise moartea soțului ei, situaţie care durează
aproape un an.
Atunci se poate spune că s-a născut cu adevărat
Văduva Neagră. Tânăra revine la viaţa socială şi îl cunoaşte pe Joseph Renczi,
un bărbat frumos şi bogat. După foarte puţin timp cei doi se hotărăsc să se
căsătorească.
Vera avea să declare și autorităților faptul că
fostul soț a murit în accident de mașină după ce a părăsit-o. Autoritățile au
crezut povestea Verei din pricină că aceasta era o femeie respectabilă. Prin
urmare se întocmesc actele de deces ale lui Karl Schilk. Acum această era liberă
să se căsătorească cu Joseph.
Liniştea cuplului nu a durat foarte mult timp
pentru că Joseph a început să-şi însele soţia. Fiind ameninţat cu moartea în mai
multe rânduri, acesta nu a luat-o în serios. După câteva luni a căzut la pat ca
mai apoi să dispară misterios. Surprinzător este faptul că autoritățile nu
bănuiesc nimic necurat legat de castelana de Berkerekul. Vera începe din nou să
țină doliu, dar caută reintegrarea în viața mondenă mai repede de data
aceasta.
Pentru Vera Renczi începea o nouă perioadă în
care escapadele amoroase aveau loc cu regularitate. Petrecerile deocheate de la
Viena continuaseră de seară și, nu odată, se transformă în orgii care o au în
centrul lor Vera Renczi. Veșnic îmbrăcată în negru, frumoasa castelană atrăgea
pe domeniul de la Berkerekul numeroși amanți. În mai puțin de 10 ani a adus la
conacul său peste 30 de amanți, niciunul dintre aceștia neîntorcându-se
vreodată. Amanții erau străini care veneau ocazional la Viena și despre care
autoritățile nu aveau informații.
Ultimul amant din viaţa sa
Vera Reczi își alegea victime cu minuțiozitate,
dar ajungând la rutină începuseră să nu mai țină cont atât de mult de detalii.
Așadar Vera a făcut greșeala de a se îndrăgostit de un bancher sârb pe nume
Milorad, un om influent în viața socială. Fiindcă lipsea foarte mult de acasă,
soția acestuia consultă autoritățile sârbești. La insistențele soției,
autoritățile locale descind la reședința Verei Renczi. Vera recunoaște relația
cu Milorad și dă chiar o declarație. Motivează că s-a despărțit de Milorad din
pricina faptului că era căsătorit si este posibil ca acesta să se fi
sinucis.
Nemulțumită de căutările autorităților, soția lui
Milorad pornește singură o anchetă. Descoperă în hainele lui Milorad un bilet de
dragoste de la Vera. În plus află despre dispariția soților Verei și a fiului
Lorenzo. Autoritățile descind din nou la conacul Verei care încă negă că ar fi
avut vreo relație cu Milorad, dar este confruntată cu propria declaraţie și cu
biletul.
Jandarmi au controlat casa și mai apoi cripta
familiei. Nu mică le-a fost groază oamenilor legii atunci când au descoperit în
subsolul conacului 35 de sicrie de zinc așezate în cerc. În ele se aflau absolut
toți cei care trecuseră prin patul Verei. Mai mult, într-unul dintre sicrie se
găsea chiar Lorenzo, fiul în vârstă de numai zece ani pe care aceasta fusese
nevoită să îl ucidă pentru că îi aflase teribilul secret. Toate victimele
fuseseră otrăvite cu arsenic.
Declaraţiile Văduvei Negre
Pe primul soț, Karl Schick ,Vera Renczi l-a fi
ucis cu o doză de arsenic pe care i-ar fi turnat-o din plin în cupa de vin pe
care obișnuia să o bea în fiecare seară.
Pe cel de al doilea soț, Joseph Renczi, l-a omorât la fel doar că îi administra acestuia doze mici de arsenic în cină şi cupele de vin pe care ea singură le aducea la pat. Mai mult ea l-a închis pe Joseph în sicriu de viu, înainte de a-și da ultima suflare.
Pe cel de al doilea soț, Joseph Renczi, l-a omorât la fel doar că îi administra acestuia doze mici de arsenic în cină şi cupele de vin pe care ea singură le aducea la pat. Mai mult ea l-a închis pe Joseph în sicriu de viu, înainte de a-și da ultima suflare.
Explicația Verei Renczi a fost cât se poate de
naivă. Întotdeauna vroia să fie ultima femeie din viața bărbaților pe care i-a
omorât. Au urmat tot felul de străini, cu felurite meserii, care au luat drumul
conacului și nu s-au mai întors niciodată. Ultimului – Milorad – i-a administrat
în plus și o doză de stricnină pentru a obține efect imediat.
Condamnată inițial la moarte, Vera a beneficiat atunci de clemența legii din Iugoslavia care nu permitea execuția femeilor și a fost transferată pe viață într-o închisoare de maximă securitate. La scurt timp, criminală în serie moare în urma unei hemoragii cerebrale. Din punctul de vedere al tipului de criminal în serie, Vera Renczi se aseamănă cu Belle Sorenson Gunness.
Condamnată inițial la moarte, Vera a beneficiat atunci de clemența legii din Iugoslavia care nu permitea execuția femeilor și a fost transferată pe viață într-o închisoare de maximă securitate. La scurt timp, criminală în serie moare în urma unei hemoragii cerebrale. Din punctul de vedere al tipului de criminal în serie, Vera Renczi se aseamănă cu Belle Sorenson Gunness.
Sursa
Efemeride
sâmbătă, 13 iulie 2013
Despre Ea. “Povestea celei mai inteligente femei de la Hollywood”
Hedy Lamarr
Hedwig
Eva Maria Kiesler s-a născut în 1913 în Austria, în familia unui
bancher respectabil. La vârsta de 17 ani debutează în teatru, apoi în
cinema, în roluri secundare.
- See more at:
http://www.ironicblonde.com/2012/03/06/despre-ea-povestea-celei-mai-inteligente-femei-de-la-hollywood/#sthash.DmPwecgO.dpuf__._,_.___Reply
…Hedwig Eva Maria Kiesler s-a născut în 1913 în Austria, în familia unui bancher respectabil.
La vârsta de 17 ani debutează în teatru, apoi în cinema, în roluri secundare. La 20 de ani,apare într-opelicula de producţie cehă, întitulată “Extasy”, într-o scurtă scenă nud, unde aleargă goală prin iarba udă de ploaie după un cal, scăpat din frâu.
Episodul “fierbinte” a scandalizat opinia publică, familia, anturajul, astfel că părinţii au hotărât s-o mărite urgent pe Hedwig, pentru a închide gura lumii. Datorită frumuseţii ei magnetice, pretendenţii nu au întârziat să apară, părinţii făcând, probabil, un casting, iar sorţii au dorit să cadă cu toată greutatea pe Fritz Mendl, un magnat al industriei subterane cu armament, putred de bogat. Sărmanul şi “putredul” Fritz s-a îndrăgostit nebuneşte de tânăra lui soţie, însă nu e greu de dedus că această iubire era perfect unilaterală! De câteva ori nefericita Hedwig a încercat să fugă unde o duceau ochii, pentru a scăpa de căsnicia insuportabilă, dar toate tentativele ei de evadare au fost sortite eşecului. După un răstimp, fiind o fată tenace, Hedwig “coace ” un scenariu mai ceva ca în telenovelele mexicane: îşi adoarme camerista cu somnifere, se îmbracă în uniforma ei şi reuşeşte, în sfârşit, să fugă. Nu se opreşte decât în America! Bineînţeles că Hollywoodul a primit-o cu braţele deschise, parte datorită frumuseţii ei uluitoare, parte datorită scandalului imens declanşat, care asigura interesul publicului pentru nou-apăruta divă. Totuşi, producătorii i-au recomandat să îşi ia un pseudonim. Aşa a apărut ,
Hedy Lamarr – una dintre cele mai frumoase femei ale Hollywoodului.Între timp la urechile ei au ajuns zvonuri cum că fostul soţ i-ar furniza armament lui Hitler, iar frumoasa austriacă îi ura pe fascişti din tot sufletul. S-a decis să acţioneze. Cine a spus că o femeie frumoasă nu poate fi şi inteligentă?… Hedwig Eva Maria Kiesler a demonstrat că afirmaţia de mai sus este una nefondată. Datorită inteligenţei sclipitoare şi a memoriei bune Hedwig a apucat să înveţe câte ceva despre arme în perioada petrecută alături de soţul ei. În special o fascina principiul de acţiune a sistemelor de orientare a torpilellor şi a rachetelor anti-navă. Hedwig avea câteva idei cu privire la ghidare torpedelor prin radio, pe care dorea să le pună în practică. Dar, când s-a adresat Consiliului Naţional al Inventatorilor din USA, aceştia nu au luat-o în serios, sugerându-i să vândă mai bine obligaţiuni de război – ce altceva, în opinia lor, putea să mai facă o femeie, care arată aşa cum arăta ea şi vreasă-şi ajute naţiunea?… Furioasă, Hedy a renunţat temporar la idee, apucându-se de vândut obligaţiuni.
Ce e uimitor, că a reuşit să adune o sumă inpresionantă de câteva milioane de dolari, deoarece îi oferea câte un sărut fiecărui investitor, care cumpăra obligaţiuni de
> 25 mii de dolari. Vă puteţi imagina ce coadă era acolo!
> 25 mii de dolari. Vă puteţi imagina ce coadă era acolo!
În 1940 viaţa frumoasei actriţe ia o turnură neaşteptată. Ea îl cunoaşte şi se căsătoreşte cu compozitorul avangardist George Antheil, celebru deja pentru orchestra lui, compusă din elici de avion, clopote şi pianole. Pasiunea pentru invenţii este punctul lor comun, aşa că proaspeţii soţi se apucă să experimenteze. În sfârşit, ideile lui Hedwig începeau să se materializeze. În decembrie 1940 cei doi deja depuneau cerere pentru brevet de invenţie. În august 1942 ei obţin brevetul 2.292.387 “Sistem de comunicări secrete” Invenţia, clasată “Top secret” până în anii 80, permitea manipularea frecvenţelor radio în baza aşa numitului “salt în frecvenţă” şi a fost folosită în cel de-al doilea război mondial pentru a evita detectarea ori manipularea torpilelor de către adversari. La începutul anilor 80, fiind desecretizat dosarul, invenţia a început să fie folosită şi în scopuri civile, ea stând la baza tuturor sistemelor de telecomunicaţii de azi, bazate pe “saltul în frecvenţă” – telefonia modblă, sistemul Wi-Fi, Bluetooth, etc.
Hedy Lamarr a murit în 2000, lăsând în urma ei o filmografie impresionantă, alături de actori ca Spencer Tracy, Clark Gable sau Jimmy Stewart, precum şi un şir nu mai puţin impresionant de invenţii. Doar lupta frumoasei Hedy cu naziştii, ce a dus la apariţia telefoniei mobile de azi, cât valorează! Concluzie: nu e un lucru tocmai înţelept să provoci o femeie frumoasă şi deşteaptă! În loc de încheiere:
Data de 9 noiembrie, ziua de naştere a actriţei Hedy Lamarr este declarată în USA Ziua
Inventatorului
sursa: http://www.hedylamarr.com
Ziua Inventatorului.
Ziua Inventatorului.
Hedwig
Eva Maria Kiesler s-a născut în 1913 în Austria, în familia unui
bancher respectabil. La vârsta de 17 ani debutează în teatru, apoi în
cinema, în roluri secundare.
- See more at:
http://www.ironicblonde.com/2012/03/06/despre-ea-povestea-celei-mai-inteligente-femei-de-la-hollywood/#sthash.DmPwecgO.dpuf__._,_.___Reply
joi, 4 iulie 2013
SONATA LUNII-O poveste care te invata adevaruri despre viata !
Ludwig van Beethoven
Un suflet dezamagit si surd descrie unui suflet orb,stralucirea,singuratatea si maretia..
Sonata lunii
Care dintre noi nu a avut vreodata un moment de mare durere?
Cine n-a
simtit in vreun moment al vietii dorinta de a renunta?
Cine inca nu s-a simtit singur, extrem de singur si a avut senzatia de a fi pierdut sensul sperantei? Nici oamenii faimosi, bogati, importanti nu sunt scutiti de a avea momentele lor de singuratate si de adanca amaraciune. La fel i s-a intamplat unuia din recunoscutii compozitori ai tuturor timpurilor,
Ludwig Van Beethoven, nascut in anul 1770, in Bonn, Germania, care a murit in anul 1827, in Viena, Austria.Beethoven traia una din aceste zile triste, fara stralucire si fara lumina. Era foarte abatut din cauza mortii unui principe al Germaniei care fusese ca un tata pentru el.Tanarul compozitor suferea de o mare lipsa de afectivitate. Tatal sau era alcoolic inrait si il batea. A murit pe strada din cauza betiei. Mama sa a murit foarte tanara. Fratele sau de sange nu l-a ajutat niciodata cu nimic si la toate astea se adauga agravarea bolii sale. Simptomele de surzenie incepeau sa-l tulbure, gata sa-l lase nervos si iritat.
Beethoven putea sa auda doar folosind un fel de trombon( palnie) acustic in ureche. Lua cu sine totdeauna o hartie si un caiet pentru ca oamenii sa-si scrie ideile si asa sa poata comunica, insa nu toti aveau rabdare pentru asta, nici ca sa-le citeasca de pe buze.
Dar cum niciun fiu al lui Dumnezeu nu este uitat, sosi ajutorul spiritual, prin intermediul unei fete oarbe, care locuia in aceeasi modesta pensiune, unde se mutase Beethoven, si care ii spuse aproape strigand „Eu as da totul ca sa pot vedea o noapte cu clar de luna”.
Auzind-o, Beethoven se emotiona pana la lacrimi. La urma urmei, el putea vedea! El isi putea pune maiestria in compozitiile sale.
Pofta de viata ii reveni si atunci compuse una din piesele cele mai frumoase ale umanitatii: „Sonata Clar de luna”.
În tema sa, melodia imita pasii lenti ai unor persoane, probabil ai sai sau ai altora, care duceau sicriul mortuar al principelui, protectorul sau.
Privind la cerul argintat de clarul de luna si amintindu-si de tanara oarba, ca si cand s-ar intreba de cauza mortii unui mecena atat de iubit, el se lasa cufundat intr-un moment de adanca meditatie transcendentala.
Unii specialisti in muzica spun ca cele trei note, care se repeta insistent in tema primei parti a Sonatei, sunt cele trei silabe ale cuvantului „why?” (de ce?) sau ale altui cuvant sinonim, in germana.
Dupa ani de la depasirea suferintei, va veni incomparabila “Oda a bucuriei”, ultima parte din Simfonia a IX-a, care incununeaza misiunea acestui compozitor, deja cu totul surd.
“Oda bucuriei” exprima recunostinta sa adusa vietii, pentru faptul de a nu se fi sinucis.
Totul datorita acelei fete oarbe, care i-a inspirat dorinta de a transpune in note muzicale o noapte cu luna.
Cu sensibilitatea sa, Beethoven a descris, prin melodie, frumusetea unei nopti scaldate de clarul de luna [razele lunii], pentru cineva care nu putea vedea cu propriii sai ochi.
Ludwig van Beethoven este unanim recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. El a lasat posteritatii opere nemuritoare, printre care: noua simfonii (a III-a Eroica, a IV-a a Destinului, a VI-a Pastorala, a IX-a cu finalul Oda bucuriei pe versuri de Friedrich von Schiller, adoptata ca imn oficial al Uniunii Europene); cinci concerte pentru pian si orchestra (remarcabile al IV-lea si al V-lea Imperialul); un concert pentru vioara si orchestra; Missa solemnis; 32 Sonate pentru pian (printre care a VIII-a Patetica, a XIV-a Clar de luna, a XXIII-a Appassionata); Sonate pentru vioara si pian (mai cunoscuta Sonata Kreutzer); 16 cvartete pentru coarde; Opera Fidelio. Productia muzicala a lui Beethoven este considerata in mod traditional ca o punte intre Clasicism si Romantism
Clar de luna este Sonata pentru
pian nr. XIV in do diez minor, cunoscuta si cu numele de Sonata lunii. Beethoven
a compus aceasta sonata in 1801 si a dedicat-o Contesei Giulietta Guicciardi de
care era indragostit. În 1832, poetul Ludwig Rellstab a comparat melodia acestei
sonate cu lumina lunii reflectata pe un lac. De atunci piesa este cunoscuta ca
“Sonata lunii”. Sonata are trei miscari (parti).
Pe baza istorisirii relatate de muzicianul Enrique Baldovino
Cine inca nu s-a simtit singur, extrem de singur si a avut senzatia de a fi pierdut sensul sperantei? Nici oamenii faimosi, bogati, importanti nu sunt scutiti de a avea momentele lor de singuratate si de adanca amaraciune. La fel i s-a intamplat unuia din recunoscutii compozitori ai tuturor timpurilor,
Ludwig Van Beethoven, nascut in anul 1770, in Bonn, Germania, care a murit in anul 1827, in Viena, Austria.Beethoven traia una din aceste zile triste, fara stralucire si fara lumina. Era foarte abatut din cauza mortii unui principe al Germaniei care fusese ca un tata pentru el.Tanarul compozitor suferea de o mare lipsa de afectivitate. Tatal sau era alcoolic inrait si il batea. A murit pe strada din cauza betiei. Mama sa a murit foarte tanara. Fratele sau de sange nu l-a ajutat niciodata cu nimic si la toate astea se adauga agravarea bolii sale. Simptomele de surzenie incepeau sa-l tulbure, gata sa-l lase nervos si iritat.
Beethoven putea sa auda doar folosind un fel de trombon( palnie) acustic in ureche. Lua cu sine totdeauna o hartie si un caiet pentru ca oamenii sa-si scrie ideile si asa sa poata comunica, insa nu toti aveau rabdare pentru asta, nici ca sa-le citeasca de pe buze.
Dar cum niciun fiu al lui Dumnezeu nu este uitat, sosi ajutorul spiritual, prin intermediul unei fete oarbe, care locuia in aceeasi modesta pensiune, unde se mutase Beethoven, si care ii spuse aproape strigand „Eu as da totul ca sa pot vedea o noapte cu clar de luna”.
Auzind-o, Beethoven se emotiona pana la lacrimi. La urma urmei, el putea vedea! El isi putea pune maiestria in compozitiile sale.
Pofta de viata ii reveni si atunci compuse una din piesele cele mai frumoase ale umanitatii: „Sonata Clar de luna”.
În tema sa, melodia imita pasii lenti ai unor persoane, probabil ai sai sau ai altora, care duceau sicriul mortuar al principelui, protectorul sau.
Privind la cerul argintat de clarul de luna si amintindu-si de tanara oarba, ca si cand s-ar intreba de cauza mortii unui mecena atat de iubit, el se lasa cufundat intr-un moment de adanca meditatie transcendentala.
Unii specialisti in muzica spun ca cele trei note, care se repeta insistent in tema primei parti a Sonatei, sunt cele trei silabe ale cuvantului „why?” (de ce?) sau ale altui cuvant sinonim, in germana.
Dupa ani de la depasirea suferintei, va veni incomparabila “Oda a bucuriei”, ultima parte din Simfonia a IX-a, care incununeaza misiunea acestui compozitor, deja cu totul surd.
“Oda bucuriei” exprima recunostinta sa adusa vietii, pentru faptul de a nu se fi sinucis.
Totul datorita acelei fete oarbe, care i-a inspirat dorinta de a transpune in note muzicale o noapte cu luna.
Cu sensibilitatea sa, Beethoven a descris, prin melodie, frumusetea unei nopti scaldate de clarul de luna [razele lunii], pentru cineva care nu putea vedea cu propriii sai ochi.
Ludwig van Beethoven este unanim recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. El a lasat posteritatii opere nemuritoare, printre care: noua simfonii (a III-a Eroica, a IV-a a Destinului, a VI-a Pastorala, a IX-a cu finalul Oda bucuriei pe versuri de Friedrich von Schiller, adoptata ca imn oficial al Uniunii Europene); cinci concerte pentru pian si orchestra (remarcabile al IV-lea si al V-lea Imperialul); un concert pentru vioara si orchestra; Missa solemnis; 32 Sonate pentru pian (printre care a VIII-a Patetica, a XIV-a Clar de luna, a XXIII-a Appassionata); Sonate pentru vioara si pian (mai cunoscuta Sonata Kreutzer); 16 cvartete pentru coarde; Opera Fidelio. Productia muzicala a lui Beethoven este considerata in mod traditional ca o punte intre Clasicism si Romantism
Pe baza istorisirii relatate de muzicianul Enrique Baldovino
Abonați-vă la:
Postări (Atom)









