Baletul nu este o poanta ! Cum arata picioarele unei balerine.

Baletul nu este o poanta !  

Cum arata picioarele unei balerine .

Dictionarul explicativ al limbii romane ne spune ca poanta este (la plural – poante): Papuci speciali, cu varful alungit si intarit, pe care ii poarta balerinele legati de glezna.

Insa aceste elegante poante invelite in satin roz ascund o multime de suferinte: unghii negre sau cazute, glezne scrantite, osatura deformata, ligamente rupte si rani in carne vie. Dansatorii de balet platesc un pret urias pentru frumusetea acestei arte.

Noi le vedem pe marile scene, miscandu-se cu o gratie pe care o regasim in zborul fluturilor, stand pe varfuri si facand piruete perfecte. Fetitele le adora si viseaza sa fie ca ele, iar femeile le invidiaza pentru trupurile fara de cusur si feminitatea pe care o emana cu fiecare pas. Dincolo de zambete si ropote de aplauze, ar trebui sa stim ca viata balerinelor nu e una chiar desprinsa din povesti.

Margot Fonteyn, una dintre cele mai renumite balerine a tuturor timpurilor, a spus candva ca, daca oamenii ar sti la ce chinuri cumplite se supun balerinii, numai aceia dintre noi care se bucura de luptele din corida ar mai putea urmari un spectacol de balet.

„Sunt presate sa isi pastreze locurile in cadrul institutiilor de balet, iar asta le impinge la suferinte crunte. Am vazut cazuri in care dansatoarele ar fi avut nevoie de o luna de repaus. Insa tot ce le-am putut spune a fost sa-si ia o zi libera, altfel nu ar mai fi venit niciodata la mine”, explica Peter Norman, unul dintre cei mai cunoscuti ortopezi specializati pe problemele piciorului. El a vazut multe balerine care, desi aveau fracturi grave, s-au urcat pe poante si au sustinut spectacolele cu zambetul pe buze. Dupa cativa ani insa, balerinele pot cu greu sa incalte sandale sau pantofi cu toc din cauza picioarelor pline de bataturi. Iar multe dintre ele au niste ritualuri, sa le spunem mai putin ortodoxe: captusirea poantelor cu piele de caprioara sau ciorapi vechi, invelirea picioarelor in benzi elastice sau lana de oaie, iar multe dintre ele chiar isi ung picioarele cu lipici sau alte materiale chimice pentru a face ca poantele sa le stea cat mai fixe.

Problemele cu ranile generate de poante nu sunt singurele, balerinele se trezesc cu noaptea in cap, abia se ating de mancare, se lovesc la antrenamente, sunt certate de profesorii exigenti, iar noaptea le prinde in sala, repetand miscari in fata oglinzii, de multe ori cu poantele murdare si lacrimi in ochi, iar asta se intampla de la o varsta frageda.

Si ce fac ele ca sa lupte cu durerea? In primul rand iau calmante, muuulte calmante, cultul acestora fiind foarte raspandit printre dansatoarele gratioase, pentru ele acest lucru fiind normal, devenind o obisnuinta de la un moment dat. Iar mai apoi, ignora toate aceste rani, obisnuindu-se cu ideea ca trebuie sa mearga mai departe. Iar de la un moment dat se obisnuiesc si cu durerea. Insa cand spectacolul iese perfect, nu mai conteaza nimic.

Totusi, balerinele spun despre ele ca nu sunt masochiste, dupa ani de munca asidua pur si simplu nu isi permit sa lase ca o unghie rupta sau o glezna luxata sa le afecteze viata. Viata insemnand baletul, care este totul pentru ele si astfel capata puterea de a-si transforma durerea in gratie.

De acum, cand veti merge la un spectacol de balet veti intelege ce presupune munca din spatele cortinei. Si veti stii ca dincolo de fragilitatea lor aparenta si gratia cu care apar pe scena, balerinele invata de mici ca, pentru ele, unica optiune este sa fii puternica si sa mergi mai departe.

Raluca ÖSZ -Date: January 23, 2014 in: Cultura

Personalitati din istoria Romaniei Dora d'Istria Elena Ghica, cea mai inteligentă româncă din secolul al XIX-lea.

Personalitati din istoria Romaniei 

                                                     Dora d'Istria
       Elena Ghica, cea mai inteligentă româncă din secolul al XIX-lea.

                      3 februarie 1828,-17 noiembrie 1888,

  

 

Dora d'Istria a fost pseudonimul pe care l-a ales prinţesa cosmopolită Elena Ghica, pentru a dobândi gloria, graţie talentului şi nu viţei nobil

Elegantă, frumoasa, curajoasă, poliglotă, scriitoare, cu un fizic robust şi rezistent, cu o ambiţie incredibilă şi o personalitate fascinantă. O femeie superbă: Dora d’Istria (Elena Ghica).
Dora d’Istria, una din primele feministe ale secolului 19, a fost fiica marelui ban Dimitrie Ghica (numismat şi arheolog) şi a Caterinei Faca(scriitoare si traducatoare).
S-a născut şi a copilărit în Bucureşti, unde a primit o educaţie strictă şi aleasă. Profesorii ei particulari erau convinsi că micuţa Elena este un copil minune, pentru că a învăţat, până la vârsta de zece ani, nouă limbi străine, pictura şi pianul. La numai 14 ani a tradus, în limba germană, Iliada lui Homer.
În perioada 1842 – 1846, familia Ghica face o călătorie de studii pentru Elena, prin marile oraşe europene, Viena, Dresda, Veneţia şi Berlin.
În 1849 se căsătoreşte cu principele rus Alexandr Kolotov Massalski, cu care se stabileşte la Sankt Petersburg. Aici obţine premiul I la un concurs de peisaje organizat la Muzeul Ermitaj. În timpul Războiului Crimeii (1853 – 1856) îşi arată simpatiile pentru Franţa şi Anglia, fapt pentru care a fost pedepsită crunt de către oficialităţi, fiind bătută la palatul gubernial din capitala rusă. Elena, umilită şi incredibil de independentă şi curajoasă, îşi părăseşte soţul şi plecă în Occident, stabilindu-se în Elveţia, la Arau.

Pe 1 iunie 1860, Elena Ghica a devenit prima femeie care a escaladat vârful Monch, unul dintre cele trei cele mai înalte vârfuri din Alpi. Odată ajunsă în vârf, prinţesa Elena a marcat trecerea ei pe acolo cu un steag pe care era brodată de mâna ei stema Ţării Româneşti. Şi-a descris toată aventura urcuşului în cartea German Switzerland publicată în 1856 în franceză şi în 1860 în germană.
Opera sa a fost variată, ea cuprinzând teme de istorie, politică socială, economie politică, religie, feminism, poezie populară sau pagini de istorie, etnografie, etnologie şi folclorul popoarelor din Balcani, publicate în limbile franceză, italiană, greacă, rusă, germană şi engleză.
A colaborat cu numeroase reviste, şi a călătorit enorm prin Europa Occidentală, prin Balcani, sau în cele două Americi. A fost membră a multor Academii, societăţi savante, institute, asociaţii din Grecia, Italia, Turcia, Franţa, Austria sau Argentina.
 

In corespondenta cu Giuseppe Garibaldi îşi expune ideile politice, propunând un plan de federaţie, formată din state independente, în Balcani, care să cuprindă pe italieni, albanezi, greci şi pe români, „…nu e departe ziua când, de la culmile Carpaţilor la ţărmurile Mării Egee, steagul principelui român Mihai Viteazul ca şi cele ale lui Caragheorghe, Scanderbeg şi Canaris vor fâlfâi liber peste frumoasele ţinuturi unde aceşti vajnici patrioţi şi-au vărsat sângele”.

Elena Ghica şi-a petrecut ultimii 20 de ani mai mult în Italia, la Torino, Livorno şi, în sfârşit, la Florenţa, în casa scriitorului Angelo de Gubernatis. Dar a rămas mereu cu inima la locurile în care s-a născut şi a copilărit:„îndepărtată de soartă, din copilărie, de malurile dragi ale Dâmboviţei, n-am încetat niciodată să aparţin ţării natale al cărei destin este obiectul meditaţiilor mele neîncetate”.
A lăsat toată averea moştenire statului român şi nicio stradă din Bucureşti nu-i poartă numele.

       Sursa: adev.ro

Iubire interzisă: Regele Mihai cu moştenitoarea Imperiului Malaxa

Cea care ar fi putut deveni regina României, Irina Malaxa, a devenit

soţia strălucitului laureat al premiului Nobel

Iubire interzisă: Regele Mihai cu moştenitoarea Imperiului Malaxa 
Autor : Nicoleta Savin

Una dintre cele mai frumoase idile ale epocii interbelice a fost cea dintre Irina, fiica

industriaşului Malaxa, şi Principele Mihai.

În vara anului 1938, când cei doi s-au cunoscut, nici unul nu împlinise 18 ani. Erau la

prima dragoste şi auspiciile păreau fericite, atât Carol al II-lea, cât şi Nicolae Malaxa

încurajând relaţia. Abdicarea Regelui Carol al II-lea în toamna anului 1940 l-a adus

pe Mihai pe tronul rămas liber. Relaţia Prinţului redevenit Rege al României cu Lulu

Malaxa s-a rupt din raţiuni de stat şi din influenţele familiei. Lulu Malaxa s-a

căsătorit cu medicul George Emil Palade, au emigrat în SUA şi s-a stins din viaţă la

numai 48 de ani, în 1969, cu cinci ani înainte ca soţul său să primească Premiul

Nobel pentru fiziologie şi medicină. Irina şi George Palade au avut doi copii, Georgia

Palade Von Dusen şi Philip Palade, deveniţi moştenitorii averii Malaxa, confiscate de

legionari şi naţionalizate de comunişti.

Pasiunile unui prinţ: Maşinile şi caii de rasă.

Cu siguranţă, Regele Mihai I îşi aminteşte cu emoţie prima sa dragoste. Dacă este să

dăm crezare înţelepciunii populare, aceasta nu se uită niciodată. Până s-o cunoască

pe Lulu Malaxa, prinţul Mihai era fascinat doar de maşini, puşti de vânătoare şi cai

de rasă.

Când în vara anului 1938 a zărit-o pentru prima dată într-o staţiune de pe litoralul

Mării Negre pe fata celebrului industriaş, pasiunile prinţului au trecut în plan secund.

2

Părea vrăjit de bruneta zveltă, cu profil grecesc, de camee. Avea şi de ce. Cei care au

cunoscut-o în epocă spun că Lulu Malaxa era o adolescentă cultivată, avea o fire

deschisă şi romantică şi părea a fi foarte tandră şi caldă în relaţia cu prinţul Mihai.

Tinerii au devenit foarte repede de nedespărţit, erau văzuţi adeseori în aceeaşi

maşină, dar şi la hipodrom, pe terenul de tenis sau la bazinul de înot. Prinţul a

început să-şi invite iubita la castelul Peleş din Sinaia. Ajungeau acolo cu automobilul

favorit al lui Mihai, un Alfa Romeo care putea atinge şi 120 kilometri pe oră. Presa

vremii a relatat că Mihai a rugat-o pe Lulu să-l însoţească la o vânătoare de lupi, iar

ea a dat curs acestei invitaţii. Mihai părea îndrăgostit lulea, îi cânta iubitei la pian

piese din Bach, Brahms, Mozart şi Debussy, compozitorii săi preferaţi.

Simpatizaţi de presă, încurajaţi de familii

Dacă pe atunci ar fi existat paparazzi, probabil că ne-ar fi parvenit astăzi numeroase

fotografii cu celebrul cuplu. Presa vremii a consemnat relaţia cu moderaţie şi rezervă,

aproape că a protejat-o. Relatările sunt puţine şi decente. Idila de la Bucureşti a

ajuns şi în paginile presei străine. Cei doi tineri erau descrişi admirativ de cotidianul

"The Palm Beach Report": "El, înalt şi blond, iar ea, subţirică, brunetă, cu un

splendid profil de grecoaică, fac un cuplu atât de contrastant." Lumea părea să fie

doar a lor, dar relatările ulterioare ale poveştii amintesc de supravegherea din umbră

a celor doi îndrăgostiţi de către Regele Carol al II-lea. Acesta dorea ca prinţul Mihai

să stea cât mai departe de politică şi vedea în fiul său un rival. Nici Malaxa nu avea

nimic împotriva unei relaţii care putea da alt curs relaţiei sale, şi aşa destul de bune,

cu Casa Regală.

Nu este un secret că Nicolae Malaxa a ajuns să deţină cea mai mare avere din epocă

şi datorită sprijinului masiv acordat de stat, sub formă de credite şi comenzi.

Guvernul i-a acordat credite de stat, iar apoi i-a cumpărat producţia. Presa vremii

afirma că au fost ani în care 98% din producţie era livrată către stat, profiturile

obţinute atingând rate între 300 şi 1.000%, iar o parte din acestea s-au întors la rege

sub formă de donaţii şi acţiuni.

3

Cel mai vehement contestatar al relaţiei dintre Carol al II-lea şi Malaxa a fost

Constantin Argetoianu, premier vreme de două luni în 1939. Dacă Regele şi Malaxa

păreau mulţumiţi de idila copiilor, nu acelaşi lucru se putea spune şi despre mama

prinţului Mihai, prinţesa Elena, care-şi dorea o parteneră cu sânge albastru pentru

unicul său fiu.

"El, înalt şi blond, iar ea, subţirică, brunetă, cu un splendid profil de grecoaică fac un

cuplu atât de contrastant."

Istoria şi intrigile dau totul peste cap

Brusca abdicare a lui Carol al II-lea, la 6 septembrie 1940, la doar câteva zile după

pierderea unei importante părţi din Ardeal către Ungaria, prin Dictatul de la Viena

din 30 august 1940, a schimbat decisiv cursul acestei poveşti de dragoste. Puterea

efectivă a fost preluată de generalul Antonescu, iar prinţul Mihai a devenit Mihai I de

România şi a urcat pe tron. Şi Nicolae Malaxa, acest "Krupp al României", a căzut în

dizgraţie. În luna mai a anului 1941, a fost acuzat de colaborare cu legionarii şi i s-au

confiscat uzinele.

Regele Mihai a fost influenţat decisiv să răcească şi să rupă relaţia cu Lulu Malaxa de

către cele două femei care i-au marcat viaţa, mama sa, Elena, prinţesă de Grecia şi

mătuşa sa, prinţesa de Spoleto, ulterior ducesă de Aosta. Antipatia constantă a

acestora pentru Lulu Malaxa a fost foarte bine ambalată în "raţiunile de stat" potrivit

cărora un rege avea datoria să caute să întemeieze o familie cu o femeie de rangul

său.

ŞANSA UNEI NOI IUBIRI

Din cauza unor probleme de sănătate, Lulu ajunge să-l cunoască în cursul anului

1941 pe medicul George Emil Palade.

În 1941, Lulu împlinise 20 de ani, George Emil Palade avea 29. Născut la Iaşi, fiul

unui profesor de filosofie şi al unei învăţătoare, Palade avea deja o carieră

promiţătoare în medicina internă, cu un doctorat în anatomie microscopică absolvit

în 1940, la numai 28 de ani, sub îndrumarea a două somităţi medicale Francisc

Rainer şi Andre Boivin, profesori de anatomie şi biochimie.

4

Au emigrat în SUA

Lulu Malaxa şi George Emil Palade s-au căsătorit în acelaşi an, potrivit biografiilor

medicului român. Presa din zilele noastre susţine eronat că această căsătorie s-ar fi

încheiat în 1946, an în care, de fapt, soţii Palade au emigrat în SUA.

Şi Nicolae Malaxa s-a descurcat bine. După război, pe motiv că a fost persecutat de

Antonescu, a reuşit să-şi transfere lichidităţi importante în SUA. Dar minunea n-a

durat mult. La naţionalizarea din iunie 1948, lui Nicoale Malaxa i-au fost confiscate

toate proprietăţile şi a devenit angajat într-una din fabricile sale. Trimis într-o

delegaţie comercială la Viena, Malaxa a refuzat să se întoarcă în România comunistă.

A plecat în SUA şi s-a stabilit la New York, cerând drept de rezidenţă permanentă. În

ţară a fost acuzat în contumacie de colaborare cu Garda de Fier şi a fost condamnat

la moarte pentru crime de război. După descoperirea trecutului său politic,

industriaşul român a fost acuzat public de colaborare cu Garda de Fier, iar

autorităţile americane au încercat să-l deporteze. N-au mai avut pe cine, fiindcă

Nicolae Malaxa a murit în 1965.

Lulu a murit la 48 de ani

Nicolae Malaxa a fost fericit să fie aproape de fiica sa, pe care a divinizat-o, şi de

ginerele său. A fost şi un bunic împlinit, având prilejul să-şi vadă adesea cei doi

nepoţi, Georgia Palade Von Dusen şi Philip Palade. La patru ani după moartea

tatălui său, Lulu Malaxa a fost răpusă de o boală care nu-i dădea de mult timp pace.

Avea numai 48 de ani. Abia în 1974, George Emil Palade avea să primească premiul

Nobel pentru medicină. Nu pentru România, ci pentru SUA, stat al cărui cetăţean

devenise.

UNIC

Palmares neegalat de nici un român George Emil Palade s-a recăsătorit în 1970, cu

Marilyn Gist Farquhar, o chimistă alături de care a lucrat mai mulţi ani. Cariera lui

Palade în America a fost fulminantă. Poate nici savantul nu visa o astfel de glorie în

1946, când a călcat prima dată pe pământ american, ca "Visiting Investigator" la

Institutul Rockefeller din New York.

Aici a devenit asistent, apoi membru asociat, membru titular, şef al Laboratorului de

biologie celulară şi profesor de biologie. Din anul 1972 a condus Catedra de Biologie

celulară a Universităţii Yale din New York.

George Emil Palade a murit în 2008, în luna octombrie.

Coco Chanel

 Legendara creatoare de modă din Franța a devenit unul din simbolurile lumii modei. Ea și-a pus semnătura pe

 numeroase creații, a creat un stil propriu, inconfundabil și irepetabil, popular până în zilele noastre.

 În plus față de aceste elemente binecunoscute, Coco Chanel avea o viziune proprie și originală asupra vieții. Iată câteva din frazele sale nemuritoare.

 * Mâinile reprezintă cartea devizită a femeii. Gâtul – este buletinul, iar sânii –pașaportul!

 * Nu vi se va da o a doua șansă pentru a produce o „primă impresie”!

* Vârsta nu este cel mai  important lucru pentru o femeie: poți fi superbă, la 20 de ani, fermecătoare  la 40 , dar poți rămâne unică până la sfârșitul vieții.

* Iată un paradox: cu cât bărbatul este mai prost și mai ratat, cu atât pretențiile lui față de femeie sunt mai mari!

* Bărbatul care este predispus la a face gesturi, este condamnat să fie iubit.

* Dacă o femeie v-a fermecat, cu frumusețea sa, dar nu vă puteți aminti cu ce a fost îmbrăcată, înseamnă că ținuta ei a fost perfectă.

* Accesoriul ideal pentru orice femeie – este un bărbat frumos.

 * Nimic nu îmbătrânește mai tare o femeie, decât o ținută prea sofisticată.

* Adevărata mărinimie este atunci când ierți oamenii nerecunoscători.

* Pentru libertate,nici o sumă de bani nu este exagerat de mare.

 * Există oameni care au bani, și oameni bogați.

* Totul se află în mâinile noastre , de aceea nu avem voie să-i dăm drumul!

Luminile rampei- emotionant, actiunea are loc in Londra orasul natal al lui Charlie Chaplin intr-un fel este un film autobiografic, marea dragoste a copilariei lui Chaplin a fost mama lui dupa care a suferit extrem de mult, Claire Bloom este costumata in film asemanator tinutelor pe care le purta mama lui Charlie Chaplin, un film care iti misca sufletul !

„Luminile rampei”, cel mai sensibil film al lui Chaplin

Considerat cel mai sensibil film al lui Chaplin, Luminile rampei este povestea unui bătrân actor de music-hall, care salvează o tânără balerină aflată în pragul sinuciderii, îi redă sănătatea şi speranţa şi, în cele din urmă, învaţă alături de ea să aibă încredere în viaţă. Punctul culminant al filmului rămâne duetul lui Chaplin cu singurul său rival în materie de comedie, Buster Keaton

Limelight a fost ultimul mare film produs de Chaplin în Statele Unite. Ultimele două filme le-a produs la Londra. În 1957 - A King in New York,  în care a fost actor, regizor, producător şi scenarist, iar zece ani mai târziu a produs ultimul său film: A Countess from Hong Kong, pentru care a făcut regia şi scenariul şi  a avut o ultimă apariţie ca actor, alături de Sophia Loren şi Marlon Brando.

In timp ce se afla într-un turneu de promovare în Marea Britanie, Chaplin a aflat că i s-a refuzat viza de intrare în SUA, din cauza unor presupuse simpatii cu mişcarea comunistă. Drept urmare, multe cinematografe americane au refuzat să difuzeze Limelight. Abia în 1972 filmul a putut fi văzut şi de publicul american.

Filmul s-a bucurat de un succes imens în Europa şi Japonia, însă încasările în SUA au fost modeste, . Jeffrey Vance, biograful lui Chaplin spune că reputaţia filmului a crescut încet de-a lungul anilor, iar Limelight „este ultimul mare film al lui Chaplin, în care el face, în mod conştient, un sumar al vieţii şi carierei sale. Ca o călătorie către rădăcinile sale, Limelight este un film foarte personal şi introspectiv”.

***

În 2 februarie 1914 se lansa în cinematografele americane Making a living, primul film în care a jucat Chaplin. De atunci, cel care urma să devină şi pe ecran, ca şi în viaţă, micul vagabond, un personaj cu melon şi baston şi cu un mers caraghios, a cucerit inimile lumii întregi.

Primul film sonor al lui Chaplin a fost Dictatorul, în 1940, o parodie curajoasă îndreptată împotriva nazismului şi a lui Adolf Hitler şi care vorbea şi despre persecutarea evreilor. Filmul a provocat destule controverse, dar Chaplin a continuat să producă filme şi a încercat să păstreze o atitudine neutră.