Personalitati din istoria Romaniei Dora d'Istria Elena Ghica, cea mai inteligentă româncă din secolul al XIX-lea.

Personalitati din istoria Romaniei 

                                                     Dora d'Istria
       Elena Ghica, cea mai inteligentă româncă din secolul al XIX-lea.

                      3 februarie 1828,-17 noiembrie 1888,

  

 

Dora d'Istria a fost pseudonimul pe care l-a ales prinţesa cosmopolită Elena Ghica, pentru a dobândi gloria, graţie talentului şi nu viţei nobil

Elegantă, frumoasa, curajoasă, poliglotă, scriitoare, cu un fizic robust şi rezistent, cu o ambiţie incredibilă şi o personalitate fascinantă. O femeie superbă: Dora d’Istria (Elena Ghica).
Dora d’Istria, una din primele feministe ale secolului 19, a fost fiica marelui ban Dimitrie Ghica (numismat şi arheolog) şi a Caterinei Faca(scriitoare si traducatoare).
S-a născut şi a copilărit în Bucureşti, unde a primit o educaţie strictă şi aleasă. Profesorii ei particulari erau convinsi că micuţa Elena este un copil minune, pentru că a învăţat, până la vârsta de zece ani, nouă limbi străine, pictura şi pianul. La numai 14 ani a tradus, în limba germană, Iliada lui Homer.
În perioada 1842 – 1846, familia Ghica face o călătorie de studii pentru Elena, prin marile oraşe europene, Viena, Dresda, Veneţia şi Berlin.
În 1849 se căsătoreşte cu principele rus Alexandr Kolotov Massalski, cu care se stabileşte la Sankt Petersburg. Aici obţine premiul I la un concurs de peisaje organizat la Muzeul Ermitaj. În timpul Războiului Crimeii (1853 – 1856) îşi arată simpatiile pentru Franţa şi Anglia, fapt pentru care a fost pedepsită crunt de către oficialităţi, fiind bătută la palatul gubernial din capitala rusă. Elena, umilită şi incredibil de independentă şi curajoasă, îşi părăseşte soţul şi plecă în Occident, stabilindu-se în Elveţia, la Arau.

Pe 1 iunie 1860, Elena Ghica a devenit prima femeie care a escaladat vârful Monch, unul dintre cele trei cele mai înalte vârfuri din Alpi. Odată ajunsă în vârf, prinţesa Elena a marcat trecerea ei pe acolo cu un steag pe care era brodată de mâna ei stema Ţării Româneşti. Şi-a descris toată aventura urcuşului în cartea German Switzerland publicată în 1856 în franceză şi în 1860 în germană.
Opera sa a fost variată, ea cuprinzând teme de istorie, politică socială, economie politică, religie, feminism, poezie populară sau pagini de istorie, etnografie, etnologie şi folclorul popoarelor din Balcani, publicate în limbile franceză, italiană, greacă, rusă, germană şi engleză.
A colaborat cu numeroase reviste, şi a călătorit enorm prin Europa Occidentală, prin Balcani, sau în cele două Americi. A fost membră a multor Academii, societăţi savante, institute, asociaţii din Grecia, Italia, Turcia, Franţa, Austria sau Argentina.
 

In corespondenta cu Giuseppe Garibaldi îşi expune ideile politice, propunând un plan de federaţie, formată din state independente, în Balcani, care să cuprindă pe italieni, albanezi, greci şi pe români, „…nu e departe ziua când, de la culmile Carpaţilor la ţărmurile Mării Egee, steagul principelui român Mihai Viteazul ca şi cele ale lui Caragheorghe, Scanderbeg şi Canaris vor fâlfâi liber peste frumoasele ţinuturi unde aceşti vajnici patrioţi şi-au vărsat sângele”.

Elena Ghica şi-a petrecut ultimii 20 de ani mai mult în Italia, la Torino, Livorno şi, în sfârşit, la Florenţa, în casa scriitorului Angelo de Gubernatis. Dar a rămas mereu cu inima la locurile în care s-a născut şi a copilărit:„îndepărtată de soartă, din copilărie, de malurile dragi ale Dâmboviţei, n-am încetat niciodată să aparţin ţării natale al cărei destin este obiectul meditaţiilor mele neîncetate”.
A lăsat toată averea moştenire statului român şi nicio stradă din Bucureşti nu-i poartă numele.

       Sursa: adev.ro

Iubire interzisă: Regele Mihai cu moştenitoarea Imperiului Malaxa

Cea care ar fi putut deveni regina României, Irina Malaxa, a devenit

soţia strălucitului laureat al premiului Nobel

Iubire interzisă: Regele Mihai cu moştenitoarea Imperiului Malaxa 
Autor : Nicoleta Savin

Una dintre cele mai frumoase idile ale epocii interbelice a fost cea dintre Irina, fiica

industriaşului Malaxa, şi Principele Mihai.

În vara anului 1938, când cei doi s-au cunoscut, nici unul nu împlinise 18 ani. Erau la

prima dragoste şi auspiciile păreau fericite, atât Carol al II-lea, cât şi Nicolae Malaxa

încurajând relaţia. Abdicarea Regelui Carol al II-lea în toamna anului 1940 l-a adus

pe Mihai pe tronul rămas liber. Relaţia Prinţului redevenit Rege al României cu Lulu

Malaxa s-a rupt din raţiuni de stat şi din influenţele familiei. Lulu Malaxa s-a

căsătorit cu medicul George Emil Palade, au emigrat în SUA şi s-a stins din viaţă la

numai 48 de ani, în 1969, cu cinci ani înainte ca soţul său să primească Premiul

Nobel pentru fiziologie şi medicină. Irina şi George Palade au avut doi copii, Georgia

Palade Von Dusen şi Philip Palade, deveniţi moştenitorii averii Malaxa, confiscate de

legionari şi naţionalizate de comunişti.

Pasiunile unui prinţ: Maşinile şi caii de rasă.

Cu siguranţă, Regele Mihai I îşi aminteşte cu emoţie prima sa dragoste. Dacă este să

dăm crezare înţelepciunii populare, aceasta nu se uită niciodată. Până s-o cunoască

pe Lulu Malaxa, prinţul Mihai era fascinat doar de maşini, puşti de vânătoare şi cai

de rasă.

Când în vara anului 1938 a zărit-o pentru prima dată într-o staţiune de pe litoralul

Mării Negre pe fata celebrului industriaş, pasiunile prinţului au trecut în plan secund.

2

Părea vrăjit de bruneta zveltă, cu profil grecesc, de camee. Avea şi de ce. Cei care au

cunoscut-o în epocă spun că Lulu Malaxa era o adolescentă cultivată, avea o fire

deschisă şi romantică şi părea a fi foarte tandră şi caldă în relaţia cu prinţul Mihai.

Tinerii au devenit foarte repede de nedespărţit, erau văzuţi adeseori în aceeaşi

maşină, dar şi la hipodrom, pe terenul de tenis sau la bazinul de înot. Prinţul a

început să-şi invite iubita la castelul Peleş din Sinaia. Ajungeau acolo cu automobilul

favorit al lui Mihai, un Alfa Romeo care putea atinge şi 120 kilometri pe oră. Presa

vremii a relatat că Mihai a rugat-o pe Lulu să-l însoţească la o vânătoare de lupi, iar

ea a dat curs acestei invitaţii. Mihai părea îndrăgostit lulea, îi cânta iubitei la pian

piese din Bach, Brahms, Mozart şi Debussy, compozitorii săi preferaţi.

Simpatizaţi de presă, încurajaţi de familii

Dacă pe atunci ar fi existat paparazzi, probabil că ne-ar fi parvenit astăzi numeroase

fotografii cu celebrul cuplu. Presa vremii a consemnat relaţia cu moderaţie şi rezervă,

aproape că a protejat-o. Relatările sunt puţine şi decente. Idila de la Bucureşti a

ajuns şi în paginile presei străine. Cei doi tineri erau descrişi admirativ de cotidianul

"The Palm Beach Report": "El, înalt şi blond, iar ea, subţirică, brunetă, cu un

splendid profil de grecoaică, fac un cuplu atât de contrastant." Lumea părea să fie

doar a lor, dar relatările ulterioare ale poveştii amintesc de supravegherea din umbră

a celor doi îndrăgostiţi de către Regele Carol al II-lea. Acesta dorea ca prinţul Mihai

să stea cât mai departe de politică şi vedea în fiul său un rival. Nici Malaxa nu avea

nimic împotriva unei relaţii care putea da alt curs relaţiei sale, şi aşa destul de bune,

cu Casa Regală.

Nu este un secret că Nicolae Malaxa a ajuns să deţină cea mai mare avere din epocă

şi datorită sprijinului masiv acordat de stat, sub formă de credite şi comenzi.

Guvernul i-a acordat credite de stat, iar apoi i-a cumpărat producţia. Presa vremii

afirma că au fost ani în care 98% din producţie era livrată către stat, profiturile

obţinute atingând rate între 300 şi 1.000%, iar o parte din acestea s-au întors la rege

sub formă de donaţii şi acţiuni.

3

Cel mai vehement contestatar al relaţiei dintre Carol al II-lea şi Malaxa a fost

Constantin Argetoianu, premier vreme de două luni în 1939. Dacă Regele şi Malaxa

păreau mulţumiţi de idila copiilor, nu acelaşi lucru se putea spune şi despre mama

prinţului Mihai, prinţesa Elena, care-şi dorea o parteneră cu sânge albastru pentru

unicul său fiu.

"El, înalt şi blond, iar ea, subţirică, brunetă, cu un splendid profil de grecoaică fac un

cuplu atât de contrastant."

Istoria şi intrigile dau totul peste cap

Brusca abdicare a lui Carol al II-lea, la 6 septembrie 1940, la doar câteva zile după

pierderea unei importante părţi din Ardeal către Ungaria, prin Dictatul de la Viena

din 30 august 1940, a schimbat decisiv cursul acestei poveşti de dragoste. Puterea

efectivă a fost preluată de generalul Antonescu, iar prinţul Mihai a devenit Mihai I de

România şi a urcat pe tron. Şi Nicolae Malaxa, acest "Krupp al României", a căzut în

dizgraţie. În luna mai a anului 1941, a fost acuzat de colaborare cu legionarii şi i s-au

confiscat uzinele.

Regele Mihai a fost influenţat decisiv să răcească şi să rupă relaţia cu Lulu Malaxa de

către cele două femei care i-au marcat viaţa, mama sa, Elena, prinţesă de Grecia şi

mătuşa sa, prinţesa de Spoleto, ulterior ducesă de Aosta. Antipatia constantă a

acestora pentru Lulu Malaxa a fost foarte bine ambalată în "raţiunile de stat" potrivit

cărora un rege avea datoria să caute să întemeieze o familie cu o femeie de rangul

său.

ŞANSA UNEI NOI IUBIRI

Din cauza unor probleme de sănătate, Lulu ajunge să-l cunoască în cursul anului

1941 pe medicul George Emil Palade.

În 1941, Lulu împlinise 20 de ani, George Emil Palade avea 29. Născut la Iaşi, fiul

unui profesor de filosofie şi al unei învăţătoare, Palade avea deja o carieră

promiţătoare în medicina internă, cu un doctorat în anatomie microscopică absolvit

în 1940, la numai 28 de ani, sub îndrumarea a două somităţi medicale Francisc

Rainer şi Andre Boivin, profesori de anatomie şi biochimie.

4

Au emigrat în SUA

Lulu Malaxa şi George Emil Palade s-au căsătorit în acelaşi an, potrivit biografiilor

medicului român. Presa din zilele noastre susţine eronat că această căsătorie s-ar fi

încheiat în 1946, an în care, de fapt, soţii Palade au emigrat în SUA.

Şi Nicolae Malaxa s-a descurcat bine. După război, pe motiv că a fost persecutat de

Antonescu, a reuşit să-şi transfere lichidităţi importante în SUA. Dar minunea n-a

durat mult. La naţionalizarea din iunie 1948, lui Nicoale Malaxa i-au fost confiscate

toate proprietăţile şi a devenit angajat într-una din fabricile sale. Trimis într-o

delegaţie comercială la Viena, Malaxa a refuzat să se întoarcă în România comunistă.

A plecat în SUA şi s-a stabilit la New York, cerând drept de rezidenţă permanentă. În

ţară a fost acuzat în contumacie de colaborare cu Garda de Fier şi a fost condamnat

la moarte pentru crime de război. După descoperirea trecutului său politic,

industriaşul român a fost acuzat public de colaborare cu Garda de Fier, iar

autorităţile americane au încercat să-l deporteze. N-au mai avut pe cine, fiindcă

Nicolae Malaxa a murit în 1965.

Lulu a murit la 48 de ani

Nicolae Malaxa a fost fericit să fie aproape de fiica sa, pe care a divinizat-o, şi de

ginerele său. A fost şi un bunic împlinit, având prilejul să-şi vadă adesea cei doi

nepoţi, Georgia Palade Von Dusen şi Philip Palade. La patru ani după moartea

tatălui său, Lulu Malaxa a fost răpusă de o boală care nu-i dădea de mult timp pace.

Avea numai 48 de ani. Abia în 1974, George Emil Palade avea să primească premiul

Nobel pentru medicină. Nu pentru România, ci pentru SUA, stat al cărui cetăţean

devenise.

UNIC

Palmares neegalat de nici un român George Emil Palade s-a recăsătorit în 1970, cu

Marilyn Gist Farquhar, o chimistă alături de care a lucrat mai mulţi ani. Cariera lui

Palade în America a fost fulminantă. Poate nici savantul nu visa o astfel de glorie în

1946, când a călcat prima dată pe pământ american, ca "Visiting Investigator" la

Institutul Rockefeller din New York.

Aici a devenit asistent, apoi membru asociat, membru titular, şef al Laboratorului de

biologie celulară şi profesor de biologie. Din anul 1972 a condus Catedra de Biologie

celulară a Universităţii Yale din New York.

George Emil Palade a murit în 2008, în luna octombrie.

Coco Chanel

 Legendara creatoare de modă din Franța a devenit unul din simbolurile lumii modei. Ea și-a pus semnătura pe

 numeroase creații, a creat un stil propriu, inconfundabil și irepetabil, popular până în zilele noastre.

 În plus față de aceste elemente binecunoscute, Coco Chanel avea o viziune proprie și originală asupra vieții. Iată câteva din frazele sale nemuritoare.

 * Mâinile reprezintă cartea devizită a femeii. Gâtul – este buletinul, iar sânii –pașaportul!

 * Nu vi se va da o a doua șansă pentru a produce o „primă impresie”!

* Vârsta nu este cel mai  important lucru pentru o femeie: poți fi superbă, la 20 de ani, fermecătoare  la 40 , dar poți rămâne unică până la sfârșitul vieții.

* Iată un paradox: cu cât bărbatul este mai prost și mai ratat, cu atât pretențiile lui față de femeie sunt mai mari!

* Bărbatul care este predispus la a face gesturi, este condamnat să fie iubit.

* Dacă o femeie v-a fermecat, cu frumusețea sa, dar nu vă puteți aminti cu ce a fost îmbrăcată, înseamnă că ținuta ei a fost perfectă.

* Accesoriul ideal pentru orice femeie – este un bărbat frumos.

 * Nimic nu îmbătrânește mai tare o femeie, decât o ținută prea sofisticată.

* Adevărata mărinimie este atunci când ierți oamenii nerecunoscători.

* Pentru libertate,nici o sumă de bani nu este exagerat de mare.

 * Există oameni care au bani, și oameni bogați.

* Totul se află în mâinile noastre , de aceea nu avem voie să-i dăm drumul!

Luminile rampei- emotionant, actiunea are loc in Londra orasul natal al lui Charlie Chaplin intr-un fel este un film autobiografic, marea dragoste a copilariei lui Chaplin a fost mama lui dupa care a suferit extrem de mult, Claire Bloom este costumata in film asemanator tinutelor pe care le purta mama lui Charlie Chaplin, un film care iti misca sufletul !

„Luminile rampei”, cel mai sensibil film al lui Chaplin

Considerat cel mai sensibil film al lui Chaplin, Luminile rampei este povestea unui bătrân actor de music-hall, care salvează o tânără balerină aflată în pragul sinuciderii, îi redă sănătatea şi speranţa şi, în cele din urmă, învaţă alături de ea să aibă încredere în viaţă. Punctul culminant al filmului rămâne duetul lui Chaplin cu singurul său rival în materie de comedie, Buster Keaton

Limelight a fost ultimul mare film produs de Chaplin în Statele Unite. Ultimele două filme le-a produs la Londra. În 1957 - A King in New York,  în care a fost actor, regizor, producător şi scenarist, iar zece ani mai târziu a produs ultimul său film: A Countess from Hong Kong, pentru care a făcut regia şi scenariul şi  a avut o ultimă apariţie ca actor, alături de Sophia Loren şi Marlon Brando.

In timp ce se afla într-un turneu de promovare în Marea Britanie, Chaplin a aflat că i s-a refuzat viza de intrare în SUA, din cauza unor presupuse simpatii cu mişcarea comunistă. Drept urmare, multe cinematografe americane au refuzat să difuzeze Limelight. Abia în 1972 filmul a putut fi văzut şi de publicul american.

Filmul s-a bucurat de un succes imens în Europa şi Japonia, însă încasările în SUA au fost modeste, . Jeffrey Vance, biograful lui Chaplin spune că reputaţia filmului a crescut încet de-a lungul anilor, iar Limelight „este ultimul mare film al lui Chaplin, în care el face, în mod conştient, un sumar al vieţii şi carierei sale. Ca o călătorie către rădăcinile sale, Limelight este un film foarte personal şi introspectiv”.

***

În 2 februarie 1914 se lansa în cinematografele americane Making a living, primul film în care a jucat Chaplin. De atunci, cel care urma să devină şi pe ecran, ca şi în viaţă, micul vagabond, un personaj cu melon şi baston şi cu un mers caraghios, a cucerit inimile lumii întregi.

Primul film sonor al lui Chaplin a fost Dictatorul, în 1940, o parodie curajoasă îndreptată împotriva nazismului şi a lui Adolf Hitler şi care vorbea şi despre persecutarea evreilor. Filmul a provocat destule controverse, dar Chaplin a continuat să producă filme şi a încercat să păstreze o atitudine neutră.

Eva Braun

Eva Braun

Eva Anna Paula Hitler, născută Braun (n. 6 februarie 1912, München — d. 30 aprilie 1945, Berlin) a fost timp de 14 ani amanta și în ultimele 36 de ore din viață, soția lui Adolf Hitler. Decentă și bine crescută, ea era o tânără din clasa mijlocie fără sentimente antisemite, care nu s-a alăturat niciodată Partidului nazist. De dragul führerului, a renunțat la tot ce ar fi putut să o împlinească în viață – căsătorie, copii, propria casă, mândria și aprobarea părinților. Datele rămase despre această femeie sunt foarte puține. Acoliții lui Hitler nu i-au acordat vreo importanță, iar nevestele naziștilor de top abia o tolerau. În luna iunie a anului 1944, serviciile britanice secrete credeau încă despre Eva că este doar o secretară a führerului.[1] În aprilie 1945, în timp ce armata rusă înainta prin Berlinul distrus de bombardamentele repetate, s-a sinucis împreună cu Hitler în buncăr. Deși a fost amanta lui pentru 14 ani, puțină lume i-a cunoscut numele sau înfățișarea, führerul reușind atât de bine să o țină departe de ochiul publicului încât a trăit și a murit anonimă.

În noaptea de 6 februarie 1912 se naște la ora 2.22 în München, Bavaria Eva Braun, cântărind aproximativ 5 kilograme și jumătate. Ea a fost botezată și Ana Paula aceste 2 prenume fiind date după numele a două mătuși din partea mamei. Tatăl ei își dorea un băiat, având deja o fetiță în vârstă de 3 ani pe nume Ilse. Mama Evei, Franziska Braun, născută Kronburger, provenea dintr-o familie foarte credincioasă, Fanny fiind crescută conform rigorilor romano-catolice. Beilngries, localitatea ei natală se află într-o regiune a Germaniei cu un puternic atașament pentru valorile crestine, Papa Benedict al XVI-lea/mason din cauza politicii fiind și el născut în apropiere. Tatăl Evei, Friedrich ‘Fritz’ Braun era originar din regiunea Schwabia, o provincie aflată la nord-vest de Bavaria. Părinții lui erau tâmplari în Stuttgart și au sperat ca fiul lor să le urmeze în meserie. Fritz visa însă să ajungă arhitect, dar realizând cât este de dificil, a ales să devină profesor, spre dezamăgirea familiei. După ce și-a dobândit diploma, s-a angajat în Württemberg, mutându-se ulterior în München, unde a început să predea la o școală profesională. Câțiva ani mai târziu, el a întâlnit-o și curtat-o pe Fanny Kronburger. Cei doi s-au căsătorit în iulie 1908 când Fritz avea 29 de ani, mireasa sa fiind cu 6 ani mai tânără. Împreună au avut 3 fete:
• Ilse (1909 – 1979)
• Eva (1912 – 1945)
• Margareta cunoscută ca Gretl (1915 – 1987).
Copiii au crescut într-un mediu familial sănătos, părinții acordându-le o atenție deosebită și având grijă să nu le lipsească nimic. Mama lor, care câștiga bani în plus din croitorie, obișnuia să le facă fetelor rochii, în albumele de familie existând numeroase fotografii cu cele trei fiice pozând cu noile haine. Fiecare vacanță este petrecută la Beilngries, un orășel la 100km de München, unde se afla casa bunicilor Kronburger. Aici ei plecau în drumeții pe munte, la schi, patinaj ori pescuit, fetele fiind încurajate de părinți să fie foarte active. Eva a iubit încă din copilărie sportul, practicând cu deosebită plăcere schiul, gimnastica sau înotul ori de câte ori a avut ocazia pentru tot restul vieții.
În vara anului 1914, când izbucnește Primul Război Mondial, Fritz este nevoit să meargă pe front. Familia Braun nu este afectată de sângerosul conflict, femeile continuându-și viața în modul obișnuit. În 1919 tatăl se întoarce acasă, tragedia războiului pierdut precum și suferințele văzute marcându-l enorm. Pe fondul sărăciei și inflației de la începutul anilor ’20 familia Braun are unele dificultăți financiare, iar părinții Evei se despart pentru o perioadă, urmând a se recăsători în 1922. În tot acest timp, Eva este dată în grija bunicilor din partea mamei unde începe școala primară, pe care o va continua în München după ce părinții ei decid să rămână împreună. În 1924, pe când avea 14 ani, urmează Liceul Catolic pentru fete din München. Lucru oarecum neobișnuit pentru acea perioadă, deoarece mai puțin de 4% din fete își continuau studiile după școala primară.[2] Acest fapt demonstrează interesul familiei pentru o educație adecvată a copiilor lor. Aici Eva petrece o perioadă minunată, fiind foarte populară în rândul colegelor de clasă. Multe dintre ele îi vor rămâne prietene pe viață, Herta Ostermayr fiind una dintre ele. Spre deosebire de sora ei mai mare, Eva nu a fost interesată prea mult de școală, notele ei rămânând pe parcursul școlarizării modeste. În anul 1928, ea termină liceul însă nu își definitivează studiile cu un Bacalaureat, ceea ce sugerează că nu dorea să urmeze în continuare o universitate, ci să se angajeze. Cu scopul de a-i cizela manierele în perspectiva unei căsătorii promițătoare, părinții decid să o trimită la școala catolică a surorilor engleze în micul oraș Simbach am Inn, aflat la 120km nord-est de München în apropiere de granița cu Austria. Aici ea trebuia să își petreacă următorii 2 ani sub supravegherea strictă a măicuțelor. Fire exuberantă, Eva era foarte nefericită că a fost obligată să-și părăsească familia și prietenii din München. După doar 9 luni, își amenință părinții cu fuga la Viena, refuzând să urmeze și ce-l de-al doilea an. Cedând insistențelor fetei, Eva se întoarce acasă în iulie 1929. Tatăl său o sfătuiește să urmeze un scurt curs de dactilografie, după care o trimite să lucreze ca secretară la cabinetul unui doctor. Evei nu i-a plăcut munca monotonă dintr-un birou și zărind un anunț în ziar pentru un post de asistent într-un atelier foto se decide să aplice pentru slujbă.
Pe Schellingstrasse, din cartierul Schwabing, la numărul 50, mutat ulterior pe o stradă învecinată, Amalienstrasse, se afla atelierul fotografic al lui Heinrich Hoffmann. Acesta era încă din anul 1922 fotograful oficial al Partidului Național Socialist. De la 17 și până la 25 de ani, Eva și-a petrecut cea mai mare parte a timpului aici fiind ucenica și asistenta lui Hoffmann. Ea era interesată de fotografie încă din adolescență, când la vârstă de 13 ani a primit prima cameră foto.[3] Atelierul era situat în centrul activităților artistice și studențești din München, acesta fiind un motiv în plus pentru Eva de a răspunde anunțului postat la începutul lunii octombrie 1929. A fost imediat angajată, Hoffmann fiind încântat de entuziasmul tinerei. Responsabilitățile ei includeau: preluarea și distribuirea comenzilor, procesarea și tipărirea fotografiilor, iar uneori era și model pentru angajatorul ei.
După aproximativ două-trei săptămâni de muncă, Eva l-a întâlnit pe Adolf Hitler. El, care a fost primul politician ce și-a dat seama de importanța imaginii publice, a sosit discret la atelier, aproape de ora închiderii, pentru a selecta câteva poze de la o recentă adunare a partidului. Eva nu a fost deloc intimidată de acest străin cu care Hoffmann era neobișnuit de politicos. Fiind o tânără bine crescută, a fost politicoasă cu Hitler, deși nu a avut idee cine era. În anul 1929, viitorul führer e deja cunoscut în München ca fiind oratorul și sufletul NSDAP-ului și ar fi trebuit să-i fie familiar Evei. În ciuda faptului că a crescut în orașul ce era locul de naștere și epicentrul Partidului nazist, tânăra nu era în temă cu politica, interesul ei față de acest domeniu fiind nul. Rămâne încă un mister ce a atras-o pe Eva la Hitler, care era cu 23 de ani mai în vârstă – poate ochii săi foarte pătrunzători sau manierele sale impecabile cu care trata doamnele. Preferatele lui erau femeile tinere pe care îi plăcea să le impresioneze cu galanteria sa. După această întâlnire care îi va marca întreaga viață într-un mod tragic, Eva i-a povestit surorii sale mai mari, Ilse:[4]
„Mă urcasem pe o scară pentru a ajunge la dosarele ce erau ținute în sertarele de sus ale dulapului. În acel moment șeful a intrat, însoțit de un bărbat de vârstă mijlocie cu o mustață amuzantă, un palton deschis la culoare englezesc și cu o pălărie în mână. Amândoi s-au așezat de cealaltă parte a camerei, opusă locului unde mă aflam eu. Am încercat să trag cu ochiul în direcția lor și am avut impresia că acest caracter se uita la picioarele mele. Exact în acea zi îmi scurtasem fusta și m-am simțit puțin stânjenită deoarece nu eram sigură că am tivit-o drept.”
Hoffmann a prezentat-o apoi pe domnișoara Eva misteriosului vizitator care s-a recomandat cu numele de domnul Wolf. Hitler folosea des acest alias în anii ’20 din rațiuni de securitate. Heinrich Hoffmann povestește cum au decurs lucrurile dupǎ aceastǎ primǎ întâlnire: Drăguță. Blondă. Data viitoare când Hitler a văzut-o i-a dat câteva bilete la teatru. În final a invitat-o în apartamentul său din München. Eva nu a fost acceptată niciodată de către acoliții führerului care doreau pentru dictator o femeie mai sofisticată și inteligentă. Poate nici Hitler nu ar fi ales-o dacă ea nu l-ar fi urmărit timp de doi ani de la această întâlnire, Hoffmann încercând să o aducă în atenția clientului său cât mai des posibil.[5]
„Soția mea [bucătăreasa führerului] și sora lui Hitler au spus mereu după terminarea războiului că cei doi nu ar fi ajuns niciodată împreună într-o împrejurare normală. Dar Hoffmann a fost extrem de viclean în manierea lui de a o prezenta pe fată führerului. El a tot insistat cu ea până când Hitler a înghițit momeala.”
—Herbert Döring, majordomul lui Hitler de la Berghof
Hoffmann spune însă o altă poveste, notând în memoriile sale:[6]
„Hitler îi știa pe toți angajații mei și așa a cunoscut-o și pe Eva Braun, cu care conversa câteodată în mod normal. Ocazional, el ieșea din carapacea lui și îi făcea câte un mic compliment de tipul celora care îi plăcea atât de mult să le spună femeilor. Nici eu nici ceilalți angajați nu am observat că îi acorda o atenție mai deosebită. Dar Eva le-a spus tuturor prietenilor săi că Hitler era îndrăgostit înnebunește de ea și că se va căsători cu el.”
În octombrie 1929, când Hitler o întâlnește pentru prima dată pe Eva, el era încă de la sfârșitul anului 1927 împreună cu Geli, fiica surorii sale vitrege Angela Raubal. Führerul era foarte atras de tânără ce avea o fire independentă, sofisticată, diferită în multe privințe de a Evei. Legătura amoroasă cu Geli a fost după dragostea față de mama sa cea mai importantă, profundă și singura relație pe care Hitler nu a putut-o controla. Este greu de crezut că în acea perioadă când Partidul Nazist se lupta pentru supremație pe scena politică, el a fost interesant să se implice în două legături sentimentale. Înconjurat de numeroase admiratoare, führerul era dedicat doar nepoatei sale. Imediat după prima lor întâlnire, Eva începe să-l urmărească asiduu pe Hitler, căutând mereu să se facă remarcată. Treptat el a început să-i acorde mai multă atenție, fiind impresionat de firea ei veselă și de devotamentul nedisimulat față de el. Hitler nu suporta femeile inteligente, cu atât mai mult pe cele certărețe sau interesate de viața politică. Curând, ea a fost invitată la operă, iar apoi la cină la restaurantul preferat al führerului. Motivele pentru insistența Evei nu erau banii sau notorietatea. Timp de ani de zile ea nu a acceptat bani, nici măcar pentru a-și plăti taxiul, lucru care l-a impresionat pe Hitler. Mai târziu el îi povestea tinerei lui secretare Traudl Junge: „Mai presus de toate este mândră. La început lucra pentru Heinrich Hoffmann și trebuia să fie atentă cu banii, cu toate acestea a durat ceva timp până să mă lase să-i plătesc măcar taxiul. Timp de ani de zile a dormit în birou pe o bancă pentru a fi acolo în caz că sunam, telefonul ei de acasă nepermițând convorbiri pe distanță lungă. Numai în urmă cu câțiva ani am reușit să o conving să mă lase să-i cumpăr o mică casă.”[7] Eva era conștientă de relația lui Hitler cu nepoata sa, dar asta nu a împiedicat-o să continue să-l urmărească sau să-i strecoare în buzunar bilețele de dragoste.
La vârsta de doar 23 de ani, Geli se sinucide pe 18 septembrie 1931, cauzele rămânând până în ziua de astăzi neelucidate. Hitler este foarte afectat, vrând chiar să-și pună capăt zilelor. Pe lângă pierderea suferită, el trebuie să facă față și unui scandal de proporții, ziarele din München publicând numeroase detalii cu privire la moartea lui Geli și relația ei neobișnuit de apropiată cu unchiul său.[8] Ca să înlăture poate zvonurile cu privire la eventuala lui legătură în sinuciderea nepoatei sale, Hitler începe să o curteze pe Eva mai atent, ea fiind invitată la sfârșitul anului 1931 la reședința de la Berchtesgaden, locuința preferată a führerului pentru tot restul vieții.[9] Unchiul Evei, Alois Winbauer descrie primii ani ai relațiilor lor:[10]
„Totul s-a schimbat în septembrie 1931, când Angela Raubal [Geli] a fost găsită moartă în apartamentul de nouă camere a lui Hitler.[…] Este clar că a fost profund afectat de moartea nepoatei sale. El a uimit oamenii cu ieșirile sale de reproș față de sine și pentru o perioadă lungă a evitat contactul atât cu publicul cât și cu prietenii săi.[…] În 1932 Hitler făcea din ce în ce mai multe vizite acasă la Hoffmann și era evident că o curta pe Eva. Dar era important ca aparențele să fie păstrate și când plecau în excursii în jurul München-ului erau mereu însoțiți de către două secretare. Cu toate acestea, toată lumea din cercul său sau din casa lui Hoffmann știau despre ce era vorba, mai puțin părinții Evei – Fritz și Fanny. Ea a avut grijă să ascundă relația față de ei. Tatăl ei nu era, după cum ea știa, un fan al naziștilor, ci chiar opusul fiind un bavarez patriot și regalist.”
Heinrich Hoffmann în memoriile sale adaugă:[6]
„Pentru el [Hitler] ea era doar un lucru atractiv, în care, în ciuda concepțiilor ei irelevante și prostești, sau poate tocmai de aceea, el a găsit acel tip de relaxare și liniște după care tânjea. Frecvent când intenționa să vină la noi spunea <> cu altă ocazie : <> iar foarte des, îngăduindu-și relaxarea lui favorită, mergeam cu toții la picnic în unul dintre frumoasele locuri din împrejurimile München-ului.[…] Ii făcea numeroase cadouri, dar erau flori, ciocolată, bijuterii de valoare modestă.”
Dacă la început relația lor era mai mult platonică, ea fiind doar o tânără ștearsă și sfioasă, în 1932, la 20 de ani, Eva devine amanta führerului. Discreția în care a învăluit întâlnirile cu Hitler a făcut asupra lui o impresie dintre cele mai favorabile. Tot în această perioadă, o vizită oficială la Herrenchiemsee este una dintre puținele dăți când führerul s-a lăsat fotografiat în public cu ea. La sfârșitul anului 1932, Eva încă locuia în casa părintească și își continua munca în atelierul lui Hoffmann. Acum NSDAP-ul și Hitler se aflau în campanie, cutreierând orașele Germaniei cu discursuri electorale. Timp de 2 luni el a fost foarte rar în München, numai în luna octombrie vizitând 60 de orașe diferite.[11] În această perioadă când întreaga atenție a lui Hitler s-a concentrat spre politică, Eva se simțea foarte singură, cea mai mare parte a timpului petrecându-și-o așteptând un telefon de la dictator. Pe fondul unei depresii profunde, în seara zilei de 1 noiembrie 1932 încearcă să se sinucidă, trăgându-și un glonț în piept. Din fericire, a fost găsită de sora sa Ilse și dusă urgent la spital. Imediat Hitler își întrerupe campania și revine în München, încercând totodată să-i ridice moralul tinerei. Frica unui nou scandal în plină campanie electorală la mai puțin de 2 ani de la sinuciderea lui Geli, îl determină să fie mai atent cu ea. Eva își revine iar părinții află despre legătura ei cu liderul NSDAP-ului. Ei nu au fost de acord, această relație fiind în contradicție cu principiile lor atât catolice cât și politice. Tatăl Evei nu era un susținător al naziștilor, iar mama ei nu dorea pentru fiica sa un concubinaj clandestin. Însă Hitler nu avea în plan o căsătorie, el spunând deseori că soția lui era Germania.[12] Pe 30 ianuarie 1933, Hitler devine cancelar și este nevoit să petreacă mult timp în Berlin. El își face intrarea triumfală în capitală, în timp ce amanta lui rămâne în Bavaria. De acum înainte Eva trebuia să fie ascunsă publicului larg. Hitler se întorcea în München doar la sfârșit de săptămână, iar de multe ori se întâlnea cu camarazii lui mai vechi, existând și săptămâni fără ca cei doi să se vadă.
Eva a ținut pe parcursul vieții un jurnal, unde făcea sporadic însemnări. Din nefericire acesta rămâne până în prezent pierdut, doar 22 de pagini conținând însemnări din primele luni ale anului 1935 fiind disponibile cercetătorilor. Pe data de 1 aprilie 1935 sunt consemnate: „Ieri ne-a invitat [nr. Hitler pe Eva și sora ei] la hotelul – Patru anotimpuri. Am stat lângă el timp de 3 ore și nu am putut schimba un cuvânt. Ca și rămas bun mi-a înmânat, așa cum a făcut și înainte, un plic cu bani. Ar fi fost mult mai drăguț dacă ar fi adăugat și un salut sau un cuvânt de dragoste. Aș fi fost așa de mulțumită dacă ar fi făcut-o.”[13] În această perioadă se simțea foarte singură, iar pe 10 mai 1935 ea nota în același jurnal: „Vremea este minunată și eu iubita celui mai puternic om din Germania și din lume stau aici și mă uit la soare de la fereastră. Cum poate fi așa bătut în cap încât să mă lase aici să salut străinii? Păcat că e primăvară.”
În 1935 Eva traversează o noua criză. Hitler era mai mult plecat, experimentând adulații în masă în timp ce ea era ținută în anonimitate și locuia încă sub acoperișul casei părintești. Pe 28 mai 1935, așteptând un telefon de la führer care nu a venit, înghite 20 de somnifere. Este găsită din nou de Ilse, în comă. Scapă cu viață și de această dată, iar Hitler decide să ia mult mai în serios relația: „În viitor trebuie să mă ocup de ea mai mult”.[14] După 3 luni în august 1935, Eva, acum în vârstă de 23 de ani, se mută împreună cu sora ei, Gretl, într-un apartament închiriat în München de către Hitler. Ulterior acesta îi cumpără amantei o casă în elegantul district Bogenhausen. Fetele nu se vor mai întoarce acasă niciodată, părinții lor suportând cu greu această situație, într-o perioadă în care nu se obișnuia ca o tânără să stea singură, părăsirea casei părintești făcându-se numai în urma unei căsătorii. În septembrie 1935, Fritz Braun scrie o scrisoare führerului sperând că acesta le va convinge pe fete să vină acasă. Hitler însă nu a primit niciodată cererea.[15]
Congresul Partidului din 1936 a fost prilejul cu care Eva și-a câștigat definitiv locul de amantă oficială a führerului, recunoscută doar de cercul foarte apropiat nu și de opinia publică. Tot acum, Bormann este delegat să se ocupe de cheltuielile ei, punându-i la dispoziție o sumă lunară. Reproșurile doamnei Raubal, mama defunctei Geli, cu privire la faptul că Evei i se rezervase un loc în standul VIP-urilor la manifestațiile de la Nürenberg, îl înfurie pe Hitler care îi ia partea prietenei sale, dându-o afară pe sora sa vitregă și instalându-o definitiv pe domnișoara Braun la Berghof.[16] După o perioadă de tensiune în familie, părinții încep încet încet să se resemneze, iar în primăvara anului 1936 Eva, Gretl și mama lor fac o călătorie împreună în Italia.[17] În următorii ani, soții Braun vor fi uneori musafiri la Obersalzberg, pe timpul șederii lor aici Hitler tratându-i cu un respect ireproșabil. Deși nu pe deplin mulțumiți cu viața în păcat a Evei, vacanțele luxoase din străinătate precum și traiul boem de la Berghof au fost mai puternice, Fanny spunând la un moment dat:„Este până la urmă ceva să fii favorita führerului”.[18]
În luna iulie a anului 1936 lucrările de modernizare și extindere la Berghof – casa de vacanță a führerului – sunt gata. De-a lungul timpului complexul de la Obersalzberg s-a extins foarte mult devenind o adevărată fortăreață unde majoritatea liderilor naziști aveau câte o locuință. Între anii 1936 și 1945 Eva își va petrece majoritatea timpului la Berghof, unde i se rezervă trei camere ce comunicau direct cu apartamentele lui Hitler. Aici ea trăia într-o solitudine extremă. Departe de viața socială bogată din München, își petrecea majoritatea timpului făcând drumeții, înotând în lacurile din apropiere sau mergând la schi. Toate aceste activități nu erau însă suficiente pentru a ține ocupată o tânără de doar 24 de ani. De aceea uneori, din cochetărie sau lipsă de ocupație, se aranja și își schimba ținuta și de șapte ori pe zi.[19] Eva însă nu s-a plâns niciodată lui Hitler de singurătate sau depresie. Ea îi spunea odată mamei sale: El are așa mari griji. Cum aș putea eu să-l deranjez cu problemele mele mici?[20] Führerul se revanșa satisfăcându-i toate capriciile în ceea ce privește vestimentația. Bormann se ocupa de aceste cheltuieli iar Hitler nu comenta niciodată.
Izolată mai mereu, Eva nu era invitată la recepțiile oficiale iar în timpul întâlnirilor politice ori militare nu avea voie să între în holul principal. Când miniștri sau delegați străini veneau să discute cu Hitler la Berghof se retrăgea în camera ei, iar dacă șederea lor era mai lungă trebuia să se mute cu totul. Rolul de amfitrioană pe lângă führer la dineurile oficiale și semi-oficiale îi revenea Magdei Goebbels, soția Ministrului Propagandei și o înflăcărată admiratoare a lui Hitler. Eva era geloasă pe femeile cu care el se înconjura la aceste recepții, Herbert Dohring, majordomul führerului, mărturisind: A avut o perioadă destul de grea în anii dinaintea războiului, atunci când führerul ținea recepții pentru cei din lumea artelor – teatru, film, muzică, pictură. În aceste ocazii el adora să se afișeze alături de doamne extrem de elegante și misterioase, iar Eva era mâncată de gelozie.[21] Puținii prieteni de la Berghof erau sora ei Gretl, Herta Schneider și mai târziu Albert și Margareta Speer. Aceștia din urmă erau singura familie din anturajul naziștilor de top care s-a împrietenit cu ea. Albert Speer a declarat mai târziu, după terminarea războiului, că era cea mai nefericită femeie din Germania. Poate de aceea soții Speer o luau de multe ori în vacanțelor lor de schi și pe Eva. Nevestele naziștilor din cercul apropiat al lui Hitler, ce veneau și ele o deseori la Obersalzberg – Magda Goebbels, Gerda Bormann, Emmy Göring, Hanni Morell și Erna Hoffmann –€“ nu o suportau pe amanta führerului considerandu-o un nimeni din München și mult inferioară lor din punct de vedere social.[22] Nici măcar personalul de la Berghof sau cei ce îl serveau direct pe Hitler nu o prețuiau prea mult. Christa Schroeder, secretara dictatorului încă din 1933, într-o conversație spunea: “Să recunoaștem, mein Führer, Eva nu este chiar potrivită pentru tine!”, acesta răspunzându-i tăios “Mi se potrivește destul de bine!”.[22]
În august 1936 au loc la Berlin Jocurile Olimpice de vară prilej pentru naziști de a prezenta întregii lumi realizările lor în refacerea Germaniei. Sloganurile antisemite au fost șterse de pe pereți, iar trupele SS și Gestapo au fost atenționate să acționeze cât mai discret posibil. Eva vine și ea la Berlin pentru câteva zile pentru a vedea întrecerile. Pe fondul relaxării impuse de organizarea Jocurilor o mulțime de publicații străine își fac apariția în chioșcurile de ziare nemțești. În septembrie 1936, o revistă franceză Paris Soir are un articol cu numele „Femeile lui Hitler”. După ce tratează relația cu Geli, cu surorile Mitford și cu regizoarea Leni Riefenstahl dezvăluirea se termina cu frazele: Acum favorită este fără îndoială Eva Braun, fiica unui profesor din München, Hitler renunțând la celelalte femei pentru ea€™.[23] Acest articol nu a avut nici un impact asupra opiniei germane, deoarece imediat după publicare autoritățile naziste au retras discret de pe piață toate copiile, episodul fiind repede uitat.
Hitler își petrece vara anului 1937 în mare parte la Berghof spre bucuria Evei, el retrăgându-se deseori aici atunci când trebuia luată o decizie importantă. Pe 13 martie 1938 a fost anunțată oficial anexarea Austriei (Anschluss). A doua zi, führerul sosea la Viena fiind întâmpinat de o mulțime numeroasă aflată într-o stare de isterie supremă. Eva alături de mama sa și Herta Schneider au fost și ele prezente la triumful său. La data de 2 mai 1938 Hitler își face testamentul, domnișoara Braun fiind prima menționată în lista beneficiarilor, urmând a-i fi încredințată suma de 1000 de mărci lunar pentru tot restul vieții. Acesta este primul document oficial redactat de dictator în care apare numele amantei lui.[24] A doua zi, Eva părăsea Berghoful pentru vizita oficială a führerului în Italia. Ea călătorea sub titulatura deja obișnuită a unei secretare și făcea parte din anturajul de aproximativ 500 de persoane al lui Hitler. În Italia nu a stat la același hotel ca și amantul ei, pentru a nu crea suspiciuni. A fost primită în audiența la Papă, fiind puternic impresionată. Führerul părăsește peninsula după 5 zile, întorcăndu-se la Berghof pe 9 mai. Eva își continuă vacanță împreună cu familia ei vizitând Florența, Ravenna, Capri, Pompei și Veneția.[25]
Înainte de război, Hitler revenea la Obersalzberg o dată la două-trei săptămâni. Evei nu i se permitea să meargă la Berlin decât foarte rar, deoarece führerul considera că aici era prea periculos ca ei să se întâlnească. Totuși de la începutul anului 1939 i se rezervă un apartament în noua cancelarie construită de Albert Speer. La Berlin, mai mult ca la Berghof, trebuia să rămână ascunsă, fiind nevoită să folosească intrarea de serviciu și să ia masa singură în camera ei.[26] În luna februarie 1939, Eva petrece o săptămână de vacanță la schi în stațiunea austriacă Kitzbühel, ce făcea acum parte din Reich-ul german. Pe 15 martie trupele nemțești intră în Cehoslovacia. Hitler ține un discurs la Praga justificând acțiunea lui prin necesitatea măririi Lebensraum-ului poporul german. Eva nu era la curent cu intențiile politice ale führerului, el interzicându-i să citească ziare sau să asculte știrile la radioul german, având și așa puține surse de informare în izolarea de la Berghof. În ignoranța ei, spera doar ca treburile politice să-i permită liderului german să fie de Paște la Obersalzberg, fiind convinsă că agresiunile față de vecinii Germaniei sunt făcute de naziști pentru a evita războiul.[27] În august 1939, Eva, Fanny, Gretl și Herta Schneider, în dorința de a evada din tensiunea de la Berghof unde Hitler ținea întâlniri nesfârșite cu generalii săi din Wehrmacht, merg în vacanță la Portofino, un mic port de pe coasta de nord-vest a Italiei. La mijlocul lunii august, ajung la Veneția pentru a participa la festivalul de film. Aici însă sunt somate să se întoarcă de urgență acasă.[28] Războiul urma să înceapă în Europa, iar pacea nu avea să o mai prindă pe Eva în viață.
Pe 1 septembrie 1939 Eva se afla printre invitații de la opera din Berlin, când Hitler a ținut unul dintre discursurile lui memorabile explicând atacul împotriva Poloniei ca pe un act de „autoapărare”.[21] Ea nu avea idee ce urmări va avea conflictul sau cum o va afecta. Führerul nu discuta niciodată despre război cu Eva, pentru ea luptele se petreceau undeva departe implicând persoane pe care nu le cunoștea. Siguranța lui Hitler era principala ei grijă. Pe 8 noiembrie 1939, la aniversarea puciului din anul 1923, ziua cea mai sacră a naziștilor, are loc o tentativă de asasinare a führerului în berăria Bürgerbräukeller din München. El a scăpat cu viață deoarece și-a scurtat discursul cu aproximativ o jumătate de oră pentru a prinde trenul înapoi spre Berlin. După acest eveniment, Eva a trăit într-o teroare perpetuă fiindu-i frică că Hitler ar putea fi ucis, deși el a asigurat-o – crezând ferm în ce spune –€“ că posedă un simț predictiv care îl ajută să intuiască un atac iminent.[29]
Atât revelionul cât și vara anului 1940, Hitler, victorios după succesele Blitzkrieg-ului, și le petrece în mare parte la Berghof, Eva fiind convinsă că războiul trebuia să fie pe sfârșite. Führerul nu avea însă prea mult timp pentru ea fiind mai mereu în ședințe cu diferiți miniștri sau cu vreun general al armatei. Într-o astfel de ocazie Eva a dat buzna într-o conferință, protestând că durează prea mult, iar invitații așteaptă să mănânce. Hitler într-un exces de furie îi cere să părăsească încăperea.[30]
„Hitler și Ribbentrop erau deja înăuntru de o oră, două, trei. Apoi ușa se deschide și o față mică blondă intră și îi spune führerului: <>€ Eram șocat. Cum se putea să i se permită unei asemenea persoane fără un rang social să vorbească așa cu el. Am mers la aghiotantul șef și l-am întrebat: “Oberführer cine este această femeie?” și el mi-a răspuns: „Spitzy, […] ce ai văzut vei uita […] deoarece führerul nostru are dreptul la o viață privată și ea este amanta sa.””
—Reinhard Spitzy, aghiotantul lui Ribbentrop
Pentru Hitler luna octombrie a anului 1940 a fost una de întâlniri. Un număr important de oficialități străine au vizitat reședința de la Berghof. Führerul își petrecea majoritatea timpului în conferințe sau la dineurile formale găzduite de Magda Goebbels. Ca o recompensă pentru umilința la care era supusă la Obersalzberg, el o ia la Florența într-o vizită de stat la sfârșitul lunii octombrie.[31] În primii ani ai războiului, Eva, mama ei, surorile și prietenii apropiați au continuat să se bucure de viața luxoasă și liniștită de la Berghof. Deși pe 22 iunie 1941, Hitler declanșează operațiunea Barbarossa împotriva URSS-ului, Eva și anturajul ei pleacă în obișnuita lor vacanță de la Portofino. La fel s-a întâmplat și în anul următor. Cea din 1942 a fost ultima, ele părăsind Italia cu câteva zile înainte ca Mussolini să fie detronat. După vara anului 1941, Hitler venea din ce în ce mai rar la Obersalzberg. Majoritatea timpului și-o petrecea la cartierul general de la Wolfsschanze, Bârlogul lupului, de lângă Rastenburg, estul Prusiei sau la Werwolf lângă Vinnița, Ucraina. Din 1941 până în 1944 führerul stă peste 800 de zile la Wolfsschanze.[32] Astfel între iunie 1943 și 23 februarie 1944 – aproape 8 luni – cei doi s-au văzut doar pentru 10 zile.[33] Hitler se întoarce la Berghof pe 23 februarie 1944 mult schimbat. Îmbătrânit, el suferea de extenuare nervoasă deoarece Blitzkrieg-ul luase o întorsătură extrem de nefavorabilă Germaniei. Ea era îngrijorată de starea lui de sănătate, încercând din răsputeri să-l facă să uite măcar pentru o perioadă de grijile războiului.
Cu trecerea timpului, Eva devenea tot mai necesară lui Hitler. În mod paradoxal, războiul i-a apropiat, ei scriindu-și aproape zilnic în această perioadă.[29] Din păcate foarte puține dintre scrisorile lor sunt disponibile astăzi. Führerul era îngrijorat în legătură cu siguranța ei, rugându-o mereu să conducă mai încet, să schieze prudent sau să se adăpostească în buncărul de sub casa ei atunci când se afla în München și orașul era bombardat. Albert Speer își amintește de un astfel de moment:Odată, când Eva Braun schia și a întârziat la ceai, el era agitat, se tot uita nervos la ceas fiind îngrijorat că ar fi putut avea un accident.[34] Traudl Junge, una din secretarele lui Hitler, povestește despre un alt episod: De fiecare dată când München-ul era amenințat de un atac aerian el era neliniștit așteptând ca un leu în cușcă să poată vorbi cu ea la telefon. Agitația lui era aproape întotdeauna fără temei, deși o dată casa ei a fost avariată și câteva din apropiere au luat foc. Toată ziua aceea a vorbit încontinuu despre curajul ei: <>[7] Totuși relația lor rămâne una formală până și în față apropiaților de la Berghof, Eva adresându-i-se de cele mai multe ori cu „dumneavoastră” sau cu „mein Führer”. În primăvara anului 1944 ea face o scurtă vizită în München. Este pentru prima dată când observă ororile războiului, orașul fiind aproape în ruine după numeroase bombardamente ale RAF-ului. Îngrozită de cele văzute îi povestește führerului care în inconștiența lui jură răzbunare împotrivă Aliaților.[35] Ca să-l mai înveselească pe Hitler, Eva se ocupă personal de organizarea zilei lui de naștere de pe 20 aprilie 1944. Petrecerea a fost una veselă în contrast cu suferințele îndurate de populația Germaniei sau de soldații de pe front. Ultimul moment de sărbătoare de la Obersalzberg se întâmplă pe 3 iunie 1944, când sora Evei, Gretl se căsătorește cu ofițerul SS și adjutantul lui Himmler, Hermann Fegelein. Ea se ocupă de organizarea petrecerii la care participă și führerul precum și mulți alți oficiali naziști.
Pe 14 iulie 1944, Hitler părăsește pentru ultima oară Berghofu, întorcându-se la Wolf’€™s Lair. Pe 20 iulie are loc un nou atentat împotriva dictatorului nazist, el scăpând în mod miraculos, fiind doar ușor rănit. Eva află de acest incident în timp ce înota împreună cu câțiva prieteni la Königssee.[36] Întorcându-se de urgență la Obersalzberg ea îi scrie o scrisoare führerului: Iubirea mea, sunt copleșită. Disperată, distrusă, nefericită. Sunt pe jumătate moartă acum când știu ca ești în pericol. Vino înapoi cât de repede cu putință.[…] Știi că întotdeauna am spus, că nu voi mai continua să trăiesc dacă ți se întâmplă ceva. De la primele noastre întâlniri, am promis să te urmez peste tot, chiar și în moarte. Știi că întreaga mea viață este să te iubesc. A ta Eva. Hitler îi răspunde și el încercând să o îmbărbăteze: Dragă mea Tschapperl, Nu te îngrijora, sunt bine poate doar un pic obosit. Sper să ajung acasă în curând și să mă pot relaxa în brațele tale. Am o mare nevoie de odihnă dar datoria mea față de poporul german trebuie să fie pe primul loc … Îți trimit uniforma pe care am purtat-o în acea zi nefericită. Este dovada că Providența m-a protejat și că nu avem de ce să ne temem de inamicii noștri. Mâna îmi tremură încă de la atentatul asupra vieții mele. Sunt plin de speranță pentru victoria noastră.[37]
De la începutul toamnei, Eva își petrece tot restul vieții așteptând și pregătindu-se să moară. Pe 26 octombrie își redactează testamentul, iar în 20 noiembrie merge la Berlin să-l vadă pe Hitler care urma să sufere o operație de îndepărtare a unui polip.[38] După câteva zile, se întoarce înapoi la München, petrecându-și aici Crăciunul alături de familie. În acele zile era periculos de rămas în oraș, deoarece atât pe 17 decembrie cât și în 7/8 ianuarie 1945 au loc raiduri aeriene. După 2 ani de bombardamente repetate, München-ul era unul dintre cele mai distruse orașe germane.[39] Pe 19 ianuarie merge pentru trei săptămâni la Berlin unde o vede pentru ultima oară pe sora sa mai mare Ilse. Pe 6 februarie își sărbătorește ziua de naștere alături de Hitler, care o somează să se întoarcă de urgență la Berghof unde era mai în siguranță. Ea pleacă la Obersalzberg cu gândul de a-și lua rămas bun de la prietena ei cea mai bună Herta Schneider și de a-și face ordine în lucrurile sale, intenționând să revină ulterior în capitală pentru a fi cu führerul până la capăt. Mărturiile supraviețuitorilor războiului sunt contradictorii asupra datei în care Eva s-a întors la Berlin. Unii susțin că pe 7 martie 1945, iar alții precum Albert Speer atesta data de 15 aprilie. Totuși se poate că Speer să se fi referit la data când Hitler și Eva au părăsit apartamentele din Cancelarie, adapostindu-se în buncărul alăturat. Ea revine în capitală fără învoiala lui Hitler care o presează să se întoarcă în Bavaria, promițându-i că o va urma și el în curând.[40] Eva îl refuză, pentru prima dată în viața ei. Condițiile din buncăr deși mult mai bune decât ale restului populației nu se comparau cu cele de la Berghof. Albert Speer insistă de cel puțin trei ori pe lângă amanta führerului să plece din capitală: Am încercat în repetate rânduri să o conving să părăsească Berlinul. Îmi plăcea așa de mult de ea. Doream să fie în siguranță.[..] Ea m-a refuzat categoric și în final mi-a spus cu un zâmbet larg să nu o mai bat la cap cu asta.[41] Eva și-a acceptat soartă cu stoicism, după mărturiile celor prezenți în buncăr în acele ultime zile.[42]
„Toată lumea a fost de acord că Eva și Magda Goebbels erau singurele care vorbeau într-un mod liniștit, prietenos și echilibrat.[..] Ele nu păreau disperate a€“ ba dimpotrivă, au fost foarte liniștite până la final, spre deosebire de bărbați.”
—Alfons Schulz, operatorul telefonic al buncărului
Aliații se apropiau de Berlin care era aproape înconjurat. Pe 19 aprilie iese împreună cu secretarele lui Hitler pentru ultima oară din buncăr la aer curat și o plimbare prin grădina Cancelariei. A doua zi era ziua führerului și în ciuda faptului că a interzis orice festivitate în acele momente nepotrivite, Eva organizează o mică petrecere unde majoritatea liderilor naziști se adună să-l felicite. Aici Hitler anunță că va rămâne în Berlin pentru a încuraja soldații, iar când totul va fi pierdut se va sinucide. Mai marii partidului îl roagă să se retragă în Bavaria, Ribbentrop apelând la Eva în încercarea lui de a-l determina pe führer să vină la Obersalzberg. Spune-i că vrei să părăsești Berlinul cu el. În acest fel vei face Germaniei un mare serviciu. Ea îl refuză însă. Nu-i voi menționa sugestia ta führerului. El este cel care trebuie să decidă. Dacă crede că este potrivit să rămână în Berlin atunci voi sta cu el. Dacă pleacă voi pleca și eu.[43] Răspunsul ei în acele momente teribile sintetizează relația lor – din prima clipă ea l-a urmat și ascultat orbește fără să aibă un cuvânt de spus. Eva scrie ultimele scrisori surorii sale și prietenei celei mai bune în care își împarte micile posesiuni, dând instrucțiuni pentru Gretl să distrugă corespondența dintre ea și führer. Pe 24 aprilie, Speer revine pentru 8 ore în buncăr să-și ia rămas bun de la cei doi. Ea mi-a urat noroc și a transmis salutări soției mele. A fost extraordinar. La prima vedere, o simplă fată din München, un nimeni … și totuși a fost o femeie remarcabilă. Și Hitler știa asta, dar nu a spus-o niciodată.[44] Pe 27 aprilie, furios la aflarea veștii că Himmler, unul dintre cei mai vechi tovarăși ai lui, a vorbit cu Aliații în vederea încheierii păcii, führerul cere să fie adus Fegelein. Când acesta nu este de găsit, Hitler ordonă să fie căutat și executat. Eva intervine pe lângă führer pentru a-i cruța viața cumnatului ei gândindu-se și la sora sa care urma să aibă un copil. Hitler însă o refuză, iar pe 28 aprilie la ora 23 Fegelein este împușcat sub acuzația de înaltă trădare.[45]
Situația din buncăr devenea din ce în ce mai sinistră, singurul subiect de discuție fiind despre cea mai sigură și rapidă metodă de sinucidere. Eva decide să-și ia viața otrăvindu-se, nedorind să folosească pistolul pentru a nu fi desfigurată. Mă întreb dacă doare foarte mult?[…] Sunt gata să mor eroic dar măcar vreau să fie fără dureri. “Am auzit deja focul de artilerie de pe Frontul de Est si bombele cad in fiecare zi in urma atacurilor avioanelor.

Sunt foarte fericita acum, sa fiu atat de aproape de el. Sunt convinsa ca totul va fi bine pana la urma, el este plin de speranta doar rareori”, scrie Eva Braun, intr- scrisoare. Prima scrisoare este datata 19 aprilie 1945, in ziua cand Armata Rosie a “spart” apararea germana de la Seelow Heights, ultima bariera inaintea Berlinului.

O a doua scrisoare a fost redactata trei zile mai tarziu. “Ne luptam aici pana la ultimul, dar ma tem ca sfarsitul este mai aproape. Salutari tuturor pritenilor mei, eu sunt pe moarte, asa cum am trait. Nu este greu pentru mine”, scria Eva Braun [46] După miezul nopții, pe 29 aprilie, Hitler îi dictează testamentele sale lui Traudl Junge. Cel personal începea cu frazele: Deoarece nu am crezut că trebuie să-mi asum responsabilitatea unei căsătorii pe timpul războiului, am decis acum, înaintea morții să o iau de nevastă pe femeia care, după mulți ani de prietenie adevărată, a venit voluntar în orașul, ce era deja învins, pentru a-mi împărtăși soarta. Ea moare alături de mine ca și soția mea conform dorinței ei. Testamentul personal se termină astfel: Eu și soția mea am ales moartea pentru a scăpa de rușinea de a fi forțați să demisionăm sau să ne predăm. Este dorința noastră să fim incinerați imediat în locul unde eu am înfăptuit cea mai mare parte a muncii mele de-a lungul celor 12 ani de serviciu în slujba poporului.[47] Căsătoria celor doi a avut loc în aceeași zi martori fiind Joseph Goebbels și Martin Bormann. Ceremonia a fost una simplă fără prieteni sau familie, urmată apoi de o mică recepție. Gertrude Weisker, verișoara Evei: Nu mai avea motive să ezite. Până atunci a spus că este căsătorit cu Germania. Dar acum nu mai exista o Germanie, așa că probabil s-a gândit că putea până la urmă să o ia de soție pe femeia cu care a trăit împreună 16 ani.[48]
Pentru 36 de ore, Eva a avut bucuria de a i se spune Frau Hitler, cu toate că noul ei soț continua să i se adreseze cu domnișoara Braun..În după-amiaza zilei următoare, când rușii ajunseseră extrem de aproape de centrul capitalei, cei doi decid că a venit timpul să-și curme viața. După ce își iau rămas bun de la cei din buncăr, Eva se otrăvește cu cianură, iar Hitler își trage un glonț în tâmplă. Cadavrele lor sunt scoase afară de adjutanții führerului. La 2 mai rămășițele sunt găsite de către soldații ruși în grădina Cancelariei într-un crater făcut de o bombă. De-a lungul anilor cadavrele au fost îngropate și deshumate de mai multe ori, până când în aprilie 1970 sunt incinerate complet, iar cenușa este aruncată în râul Elba.[49]
Pe 5 mai 1945, Gretl Fegelein naște o fetiță la Garmisch-Partenkirchen, pe care o numește Eva Barbara în memoria surorii sale. Se recăsătorește și va trăi în continuare în anonimat până în 1987, când moare la vârsta de 73 de ani, după o lungă suferință cauzată de boala Alzheimer.
Ilse Braun locuiește și ea retrasă în Heidelberg cu cel de-al doilea soț. După divorț, se întoarce în München unde moare de cancer în 1979 la vârsta de 70 de ani. Este înmormântată în cimitirul Waldfiedhof din capitala Bavariei alături de sora ei Gretl și de fiica acesteia Eva Fegelein. Înainte de terminarea războiului, Fritz și Fanny Braun părăsesc München-ul, ce era bombardat sistematic, retrăgându-se în Ruhpolding unde își cumpără o casă. În mai 1945, ei au fost închiși pentru interogatoriu de către americani care i-au eliberat însă repede după ce s-au convins că nu au avut legătură cu Hitler și nici un câștig material de pe urma acestuia. Fritz Braun moare în 1964 la vârsta de 85 de ani, iar Fanny 12 ani mai târziu.
Marea pasiune a Evei încă din copilărie a fost fotografia și ulterior Hitler îi face cadou un aparat foto foarte performant pentru acea vreme spre bucuria ei. Majoritatea pozelor și filmelor cu führerul de la Berghof sunt făcute de ea. În noiembrie 1945, americanii găsesc în casa Evei din München 33 de albume cu fotografii, care au fost confiscate și se află în prezent în arhiva națională a Statelor Unite.
Un alt hobby era moda. Avea numeroase ținute făcute special pentru ea de către croitorese din Berlin sau Paris, fiind mereu foarte atentă la aspectul și silueta sa. Deținea chiar un clasor în care erau reproduse și numerotate toate rochiile, cu un eșantion din materialul corespunzător. Hitler aprecia această meticulozitate a ei în ceea ce privește înfățișarea, spunând că nu i se poate reproșa nici cea mai mică neglijență.[50] Eva era și o sportivă desăvârșită, practicând înotul, gimnastica și schiul. Adora animalele având un câine ciobănesc, un basset și doi foxterieri: Negus și Stasi. Mare admiratoare a vedetelor din lumea artistică, colecționa articolele din reviste despre ele, frecventând pe cât posibil cinematografele și teatrele.
Au existat câteva afirmații conform cărora amanta lui Hitler ar fi avut origini evreiești, lucru ce nu este adevărat. Înainte ca relația lor să devină una serioasă, mâna dreaptă a führerului, Martin Bormann a verificat familia Evei pentru a se asigura de puritatea ei.[51] Unii dintre servitorii de la Berghof au vorbit după război de extravaganța în care trăia și luxul pe care Hitler îl satisfăcea. Cu toate că führerul îi plătea toate cheltuielile cu vestimentația, cadourile pe care i le făcea nu erau de o valoarea foarte mare. În afară de casa cumpărată în München, acesta i-a mai dăruit un autoturism Mercedes și bijuterii care, cu excepția unui ceas cu diamante, erau semiprețioase. Percheziția făcută de soldații americani în locuința ei a scos la iveală 100.000 de mărci germane, 1000 de dolari și 10 lire sterline. Este o sumă considerabilă, dar nu una exagerată pentru amanta führerului.[52]
Numeroase dezbateri au fost printre istorici în legătură cu măsura în care Eva era la curent cu acțiunile lui Hitler din perioada sa de conducător al celui de-al Treilea Reich. Cel mai probabil nu a știut mai nimic, Christa Schroeder, cea mai veche dintre secretarele führerului, mărturisea: Se poate spune că, din punct de vedere politic, Eva era de o ignoranța și de o nepăsare absolute.[…] Se plângea deseori că nimeni nu o ținea la curent cu evenimentele. Când i se explica o știre neplăcută, exclama întotdeauna cu un aer candid: <>[53] Și ea avea dreptate, deoarece Hitler nu tolera amestecul femeilor în treburile țării. În anii războiului, a dobândit mai multă influență asupra lui însă doar în chestiunile mărunte, fiind singura care își permitea să-i sugereze führerului să-și scurteze monologurile din timpul serilor de la Berghof. Eva a intervenit o dată pe lângă amantul ei, atunci când acesta a încercat să interzică produsele cosmetice în Germania.[54] De cele mai multe ori ea trebuia să se supună unor dispoziții foarte severe. Printre multe altele, nu avea voie să facă plajă, deoarece stăpânului nu-i plăcea pielea bronzată și participa doar pe ascuns la serate dansante, fiindcă Hitler nu suferea dansul.[50] El era de asemenea împotriva fumatului, ținând prelegeri apropiaților despre efectele dăunătoare ale tutunului. Totuși Eva a continuat să fumeze însă niciodată în prezența lui.
Leni Riefenstahl, Christa Schroeder precum și alți apropiați ai führerului au fost de părere ca Geli Raubal și nu domnișoara Braun fusese marea dragoste a lui Hitler. Secretara lui își amintea: Mi-a mărturisit, într-o zi, că nu simțise niciodată pentru Eva marea dragoste, dar că se obișnuise pur și simplu cu ea. <> La începutul anului 1945, führerul adăuga într-o altă conversație. Geli a fost singura femeie care a știut să-mi câștige inima și cu care aș fi putut să mă căsătoresc. Moartea ei a fost o încercare cumplită pentru mine. Dar, având în vedere evenimentele petrecute între timp, încep să cred că a fost mai bine așa, fiindcă n-aș fi putut să-i ofer toată fericirea pe care o merita.[55] Eva nu a avut copii, ea nefiind niciodată nici măcar însărcinată cu Hitler.
• Ea a visat la o carieră artistică,ori ca fotograf ori ca star de cinema.[…] Nu era încrezută, ci conștientă de efectul pe care frumusețea ei îl avea asupra celorlalți. Din adolescență era vioaie și feminină, preocupată deja de înfățișarea sa. Era interesată de haine și modă, înnebunită după sport și fotografie. Aceasta era lumea ei.[…] Când l-a întâlnit pe Hitler era o tânără plină de viață și foarte curioasă.[..]Îi plăcea să meargă cu bicicleta la lacurile din apropiere, să facă drumeții pe munți … era pur și simplu o tânără foarte drăguță. – Gertraud Weisker, verișoara Evei Braun într-o conversație cu biograful Angela Lambert[56]
• Dragostea ei pentru Hitler, loialitatea ei erau absolute. O fată foarte drăguță, tânără, timidă și modestă. Mi-a plăcut instant de ea și mai târziu am devenit prieteni buni. Ea avea nevoie de un prieten. – Albert Speer într-un interviu cu Gitta Sereny[57]
• Găsea viața ei de amantă necunoscută tristă. Era deseori prost dispusă și bolnavă deoarece Hitler nu o mai băga în seamă așa mult. Știa că adulația mulțimii era mai prețioasă pentru el decât cuvintele ei iubitoare și că singura lui iubire va fi întotdeauna puterea. Stătea și aștepta, în timp ce viața trecea pe lângă ea. – Henriette von Schirach fiica lui Heinrich Hoffmann[58]
• Eva avea un caracter dificil. Neștiind să se stăpânească, cu un temperament impulsiv, avea explozii de mânie sau de entuziasm. Își arăta fără ascunzișuri antipatia sau simpatia pentru cei din preajmă. descriere făcută de Christa Schroeder.[50]
• Eva Braun este o fată minunată ce înseamnă mult pentru führer. Singura referire făcută de Joseph Goebbels în jurnalul său cu privire la Eva, în data de 10 august 1942.

Posted in Eva Braun |