Powered By Blogger

miercuri, 29 august 2018

Cei mai buni dansatori ai secolului XX



Martha Graham


Martha Graham este considerata drept fondatoarea dansului modern, dezvoltand o serie de tehnici inovatoare in acest sens. Tehnica sa, care reprezenta o deviere de la baletul clasic si utilizarea unor miscari precum contractii sau spirale, a exercitat o influenta puternica asupra acestei arte.

Graham a mers atat de departe incat a creat un "limbaj al miscarii", bazat pe capacitatea de expresie a corpului uman. A dansat si a realizat coregrafii timp de peste 70 de ani. Martha Graham a fost prima dansatoare care a sustinut spectacole la Casa Alba, a calatorit in diverse tari ca ambasadoare culturala si a primit cea mai mare distinctie care se poate acorda unui civil, Medalia Libertatii.

                                                                         Vaslav Nijinsky



Nijinksy a fost unul dintre cei mai talentati dansatori din istorie,cunoscut pentru capacitatea sa de a sfida gravitatea cu sariturile sale uimitoare, ca si pentru abilitatea sa de a da viata diverselor personaje. De asemenea, Nijinsky avea o abilitate intalnita destul de rar in randul barbatilor: putea sa danseze pe varfurile picioarelor.
Dansatorul rus a avut spectacole alaturi de legendara balerina Anna Pavlova si de Tamara Karsavina, unul dintre fondatorii Royal Academy of Dancing din Londra.

Nijinsky s-a retras de pe scena in 1919, la 29 de ani. Se pare ca retragerea sa a fost cauzata de o cadere de nervoasa, dansatorul fiind diagnosticat si cu schizofrenie.

Si-a petrecut ultimii ani din viata in spitale de psihiatrie si aziluri. A dansat pentru ultima oara in public la sfarsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, impresionand un grup de soldati rusi cu abilitatile sale. A murit la Londra, in data de 8 aprilie 1950.

                                                               Josephine Baker


Desi Josephine Baker este asociata cu epoca jazzului, influenta sa persista inca, la 110 ani de la nastere. De origine africana, Josephine Baker a calatorit la Paris in 1925 pentru a aparea in La Revue Negre. A facut o impresie puternica asupra francezilor, cu sarmul sau exotic si talentul sau unic.

A sustinut spectacole la Folies Bergere in 1926, pe baza acestora reusind sa isi fundamenteze cariera. Treptat, a inceput sa si cante, devenind din ce in ce mai populara in Franta. A devenit cetatean francez in 1937.

In Franta, nu a simtit discriminarea rasiala care exista in Statele Unite ale Americii in acea perioada. Josephine Baker a murit in urma unei hemoragii craniene.


                                            Fred Astaire si Ginger Rogers



Fred Astaire si Ginger Rogers erau un cuplu de dansatori complementari. Se spunea ca Fred Astaire o ajuta pe Ginger Rogers in ceea ce priveste tehnica dansului, in timp ce sex appeal-ul lui Ginger Rogers se transmitea si asupra lui Fred Astaire. Sa-i vezi pe cei doi dansand era una dintre experientele cele mai emotionante.
Si contextul in care evoluau cei doi era unul favorabil. In perioada Marii Depresiuni, americanii se luptau sa gaseasca modalitati de a evada din realitate, iar spectacolul oferit de cei doi se incadra perfect in aceasta categorie de lucruri.


                                                                        Sylvie Guillem




La 48 de ani, Sylvie Guillem continua sa sfideze legile baletului si pe cele ale gravitatii. Guillem a adus ceva nou in lumea baletului prin talentul sau extraordinar, pe care l-a folosit mereu cu inteligenta, onestitate si sensibilitate.
Curiozitatea sa naturala si curajul au facut-o sa mearga pe carari noi, dincolo de limitele baletului clasic. In loc sa isi cladeasca o cariera in productii "sigure", a facut alegeri indraznete, fiind in acelasi timp capabila sa sustina un spectacol la Opera din Paris, cat si sa participe la un spectacol inovator precum "In The Middle Somewhat Elevated", de Forsythe.

Nu exista prea multi dansatori care sa aiba un domeniu de activitate atat de vast, astfel ca nu este de mirare ca a ajuns un model pentru dansatori. La fel ca si Maria Callas in domeniul operei, Guillem a redefinit imaginea populara a unei balerine.

                                                                     Mihail Barisnikov


Mihail Barisnikov este unul dintre cei mai mari balerini din toate timpurile, multi critici considerandu-l drept cel mai important. Nascut in Letonia, a studiat baletul la Scoala Vaganova din St. Petersburg, inainte sa intre in Baletul Kirov, in 1967.
De atunci, a fost protagonistul principal in zeci de spectacole. A jucat un rol cheie in integrarea baletului in cultura populara in perioada anilor '70 si '80. Barisnikov este probabil cel mai influent dansator al timpurilor noastre.



                                                                Rudolf Nureyev



In timp ce Barisnikov a cucerit inimile criticilor si ale dansatorilor, Rudolf Nureyev a reusit sa fie iubit de milioane de oameni obisnuiti din intreaga lume. Nascut in Rusia, a devenit membru al Baletului Kirov la varsta de 20 de ani. In 1961, cand viata sa din afara scenei a devenit subiect al investigatiei autoritatilor din Rusia, a cautat azil politic in Paris si apoi a plecat in turnee cu Grand Ballet du Marquis de Cuevas.

In anii '70 a patruns in industria filmului. Multi critici au spus ca Nureyev nu era atat de bun ca Barisnikov, insa acesta a reusit sa ii incante pe oamenii obisnuiti datorita carismei sale si stilului sau de dans plin de emotie.


Spectacolul "Romeo si Julieta", ce i-a avut ca protagonisti pe Rudolf Nureyev si Margot Fonteyn, a ramas pana astazi una dintre cele mai puternice si emotionante interpretari din istoria baletului.

Din pacate, Nureyev a murit in 1993, fiind infestat cu virusul HIV.



Sursa...Ziare.com-2013

2 comentarii:

Tasha spunea...

O placere sa citesc articolele tale!

Speranta Subtire spunea...

Olga, iti multumesc pentru frumoasele cuvinte, imi dau curaj sa continui .