Careul de aşi ai primarilor care au transformat Timişoara în "Mica Vienă"
Carol Telbisz, cel mai longeviv primar al Timişoara
La
mijlocul secolul al XIX-lea, Timişoara a început să înflorească într-un
ritm ameţitor. Până la Primul Război Mondial avea să devină al trelea
oraş ca importanţă al Ungariei; după Budapesta şi Presburg (Bratislava).
Johann
k. Preyer (1805-1888) şi-a început primul mandat ca primar al
Timişoarei în 1844 şi sa aflat la conducerea oraşului până în 1858. Este
considerat întemeietorul oraşului modern. În urma muncii sale de 14 ani
a lăsat scris "Monografia oraşului liber crăiesc", una din cărţile care
descriu cel mai bine viaţa Timişoarei la mijlocul secolului al XIX-lea.
Preyer
s-a născut la Lugoj în 28 octombrie 1805, a urmat şcoala primară din
oraşul natal, liceul la Szeged, iar în 1824 a absolvit Facultatea de
Drept de la Presburg (actualmente
Bratislava).
De numele lui sunt legate înfiinţarea în 1846 a Fabricii de tutun şi a
primei case de economii din oraş sau introducerea gazului lampant pentru
iluminat stradal. În 1845 s-a înfiinţat prima asociaţie muzicală, iar
în 1846 Şcoala de Muzică şi Academia de Drept. A luat măsuri care au dus
la dezvoltarea industriei şi comerţului. Johann Preyer a condus oraşul
şi în revoluţia din 1848-1849, reuşind în scurt timp să înlăture
urmările asediului Timişoarei
“Timişoara,
oarecum ultimul bastion al civilizaţiei de azi înspre Orient, la câteva
ore de graniţa Imperiului Otoman, este ultima purtătoare de cultură,
care emană din civilizaţia
europeană…
Impresia pe care oraşul Timişoara o face de obicei asupra străinului,
este una favorabilă. Dar n-are voie să aducă cu el criteriile pariziene,
vieneze sau, în general, ale oraşelor rezidenţiale, căci, naturalmente
ar fi dezamăgit. Dar acest oraş, mai ales Cetatea şi Iosefinul, are
străzi drepte, aşezate dreptunghiular. Cetatea complet pavată,
periferiile parţial. Cetatea are aproape în totalitate trotuare bune, cu
excepţia unor străzi laterale, unde casele sunt cu parter, în rest
clădirile sunt cu unul, două sau trei etaje, care toate sunt acoperite
cu ţiglă, la parter aproape toate au prăvălii, cu vitrine elegante,
rivalizând cu oraşele mari şi care conferă oraşului un aspect prietenos.
Două pieţe de mărimi puţin obişnuite şi regulate şi mai multe mici
oferă activităţii intense a locuitorilor spaţiu şi aer, curăţenia
contrastează
plăcut cu starea altor oraşe de provincie, iar iluminarea excepţională,
care în curând va funcţiona cu gaz, este recunoscută ca neîntrecută în
Ungaria. Timişoara corespunde ca atare exigenţelor necesare, care se pot
pune unui oraş de rangul doi sau trei, până şi în privinţa caleştilor.
Împrejurimea prezintă alei plăcute, nou plantate, cu multă grijă, pentru
plimbări, făcând legătura cu periferia", spune Preyer în monografie.
O
duzină de ziare, două librării care vând obiecte de artă, biblioteca de
împrumut, primul din Imperiu, sala de spectacole unde au concertat
Liszt, Lowe şi Erl, Arena din grădină, unde se
joacă piese de teatru sau tipografiile, vorbesc despre viaţa spirituală a Timişoarei din perioada lui Johann Preyer.
În
perioada lui Johann Preyer a început construirea unor hoteluri
elegante, s-a pus în funcţiune primul oficiu telegrafic şi s-a construit
calea ferată Timişoara –Szeged.
În
1858 cade în dizgraţie este înlăturat din funcţie. Se retrage la
Gmunden, în Austria, unde se ocupă de literatură. Revine în Timişoara în
anul 1861 şi este numit judecător de tribunal la
Curtea
de Justiţie Imperială şi vicepreşedinte de tribunal. Deziluzionat de
sistemul birocratic, în 1876 se retrage definitiv la Kirchenberg, în
Austria, unde va şi muri la vârsta de 83 de ani.
Primarul care a introdus tramvaiul cu cai
Următorul mare primar al Timişoarei va fi Károly Küttel (1818 - 1875). Acesta a avut două mandate de succes: 1859-1861 şi 1867-1872.
Familia
Küttel este originară din Anglia, din comitatul Northhampton. În timpul
războiului de 100 de ani, familia lui s-a aşezat în Franţa, de unde, în
timpul războaielor religioase, a fost
silită să emigreze în Germania.
În
timpul administraţiei lui Károly Küttel, funcţia militară a cetăţii
Timişoara a fost treptat redusă. A facilitat construcţia drumului public
în interiorul cetăţii şi dezvoltarea zonei adiacente cetăţii. Au fost
plantaţi pomi în Piaţa Prinţul Eugen (astăzi, Piaţa Libertăţii),
străzile au fost pavate, clădirile spitalului şi primăriei au fost
extinse, a fost înfiinţată brigada de pompieri voluntari şi a fost
restaurată zona rezidenţială.
În
1867, un plan al liniilor tramvaiului tras de cai a fost creat după
ideile sale şi a devenit preşedintele Societăţii pentru construirea unei
linii ferate cu tracţiune animală.
A
sprijinit formarea unui liceu modern (astăzi Liceul “Nikolaus Lenau”)
şi a unui parc al oraşului. A ajutat la construcţia „Teatrului, Redutei
şi Hotelului”.
Pentru acest proiect, a cheltuit o parte însemnată a averii personale.
Pe perioada construcţiei, Împăratul Franz Josef I a vizitat Timişoara.
La
propunerea lui Istvan M. Küttel (domiciliat în Germania), strănepotul
lui Károly Küttel, a fost dezvelită o placă comemorativă în cinstea
acestuia. Placa a fost amplasată pe faţada imobilului de pe bulevardul
Tinereţii nr. 1 şi este inscripţionată cu următorul text, în limba
română, maghiară şi germană: “Această piaţă a purtat numele <Piaţa
Küttel>”.
Părintele iluminatului electric stradal
A urmat la conducerea oraşului Török Janos (1843 - 1892), care a ocupat funcţia de edil-şef între 1876-1885.
S-a
născut la Vinga, iar în perioada 1854-1862 a fost elev la gimnaziul
piarist din Timişoara, unde-şi ia luat bacalaureatul. A studiat apoi
dreptul la Bratislava şi Budapesta. După absolvire, în perioada
1866-1869, este ajutor de notar la Vinga, apoi, din 1867, avocat
stagiar. De aici, drumurile îl poartă spre capitala Banatului, unde
devine practicant în biroul primarului Károly Küttel, apoi, pe vremea
primarului Ferenc Steiner, este, timp de patru ani, notar-şef. După
demisia lui Steiner, în anul 1867, este ales ca primar. Va îndeplini
această funcţie vreme de zece ani. După criza anilor 1870 (când s-au
succedat câţiva ani de secetă, o lipsă acută, aproape generalizată, de
bani, emigrarea, în masă, a păturilor sărace şi mijlocii) a purces, cu
mână forte şi înţelepciune să organizeze viaţa marelui oraş, aflat în
plin avânt.
În
perioada sa de primar, municipalitatea a achiziţionat fosta clădire a
primăriei sârbe, iar pe terenul respectiv, cu acceptul oraşului, s-a
edificat, prin reconstrucţie completă, o clădire
impunătoare:
şcoala superioară regală de stat, cu profil real. Dând dovada unui bun
simţ comercial, cumpără, pentru oraş, uriaşa clădire a noului teatru,
care luase foc, împreună cu localul şi cu hotelul aflat în acelaşi
ansamblu. A constituit o societate pe acţiuni pentru a putea inaugura,
cât mai repede, noul teatru şi pentru a sprijini activitatea unei
instituţii teatrale permanente de limbă maghiară. A creat o cantină
publică, un cămin pentru copiii orfani şi un fond de pensii.
A fost preşedintele Societăţii de Ştiinţe ale Naturii din Ungaria de Sud, comandantul unităţii de pompieri voluntari.
Accesul
din cartierele adiacente, care se dezvoltau în ritm alert, era asigurat
prin drumuri propice transportului cu cai; pentru a accelera
circulaţia, a purtat tratative pline de tact cu
comandamentul militar al cetăţii.
A
insistat pe ideea „lărgirii porţilor” oraşului, îndrumând circulaţia
dinspre zonele exterioare ale cetăţii înspre interiorul ei, prin porţile
lărgite ale cetăţii. Susţine „asfaltizarea” drumurilor din cetate. Pe
vremea cât a fost primar, s-a construit primul pod de fier peste canalul
Bega. Tot el a iniţiat crearea unei reţele de canalizare în centrul
Timişoarei, ceea ce avea să contribuie la îmbunătăţirea situaţiei
sănătăţii publice. În anul 1885 a creat un spital public modern.
Primul oraş iluminat din Europa continentală
Una
dintre izbânzile mandatului său de primar o reprezintă felul în care a
soluţionat iluminatul public din Timişoara, atunci când nu a mai
prelungit contractul cu firma austriacă de iluminat cu gaz aerian şi a
acceptat oferta mai avantajoasă a firmei londoneze. Astfel, în noiembrie
1884, Timişoara a devenit primul oraş de pe continent cu lumină
stradală electrică.
În
februarie 1885, a fost numit comandant al poliţiei Capitalei, cu
sarcina de a reforma, în spiritul legii adoptate deja în 1881, întreaga
poliţie de stat a Ungariei.
În
iunie 1892 mai face o vizită la Timişoara, dar, în toamna aceluiaşi an,
o criză cardiacă survenită în vila sa de vacanţă de la Barlangliget îi
va pune zilelor. Consiliul municipal decide să aducă la Timişoara
rămăşiţele pământeşti ale ilustrului său concitadin, care au fost depuse
la cimitirul din Cetate. În semn de pioasă aducere aminte, în 1896,
municipalitatea îi realizează un bust pictat, care va fi amplasat în
galeria de portrete a sălii de consiliu. Din anul 2009, o statuie din
Parcul Central al Timişoarei îi evocă amintirea.
Cel mai longevici primar: 29 de ani în folosul comunităţii
Careul de aşi ai primarilor Timişoarei din epoca de aur se încheie cu Carol Telbisz (1854-1914), care ajunge primar la vârsta de doar 29 de ani. Este cel mai longeviv primar al
Timişoarei.
Timp de 29 de ani, în perioada 1885 - 1914, el a condus oraşul de la
statutul de cetate fortificată, cu funcţii preponderent militare, la
aşezarea modernă, dezvoltată în toate
domeniile.
Carol Telbisz provine dintr-o familie modestă de bulgari. El s-a născut în 1854, Dudeşti Vechi.
A
absolvit Facultatea de Drept din Budapesta, şi-a luat doctoratul în
drept administrativ la Viena, apoi a efectuat stagii în adminsitraţie.
Datorită
calităţilor sale recunoscute, Telbisz a devenit primar la o vârstă
tânără, de 29 de ani, după ce a fost înnobilat cu titlul de “nemeş” sun
numele Carol Telbisz de Obesenyo. Cariera
sa în această funcţie este cea mai longevină din toată istoria Timişoarei.
Administratia
Telbisz decide la sfârşitul secolului XIX demolarea vechilor
fortificaţii. Înainte de toate, s-a întocmit un plan urbanistic după
modelul metropolelor occidentale. Timişoara a
fost
gândită atunci sub forma actuală: cetatea a fost înconjurată de
cartiere, bulevarde mari, reţea de canalizare şi alimentare cu apă. Sub
coonducerea primarului Telbisz vechiul tramvai
cu cai a fost înlocuit cu tramvaiul electric.
O
preocupare deosebită a acestei administraţii a fost educaţia şi cultura
locuitorilor. A fost construit Muzeul Vechi şi au fost deschise
bibliotecile populare. Pentru educaţie, s-a construit Liceului de Băieţi
(„C.D. Loga”), Liceului de Fete (Liceul Pedagogic), Preparandiei pentru
învăţători (Liceul „J. L. Calderon”) şi Şcoala Profesională (Liceul
Electromotor). Au mai fost ridicate Sinagoga din Fabric şi Biserica
Millenium.
S-a
acordat în timpul mandatului lui Carol Telbisz o atenţie deosebită
sportului. A fost amenajată pista de ciclism Velocitas, au fost
întemeiate Clubul Chinezul şi primul stadion modern din Timişoara.
Au
fost construite Turbinele (Hidrocentrala) şi a fost reformată Camera de
Comerţ şi Industrie. Au apărut fabrica de pantofi Turul, Întreprinderea
de Pălării Paltim, Fabrica de Chibrituri, Filatura, Centrul Timişorean
al Fabricii de Unt „Hungaria”, Fabrica Kandia, Fabrica de Textile,
Fabrica de Lanţuri, Fabrica de Trăsuri. A fost modernizată Moara
Timişoara.
Apariţii
cu implicaţii economice au mai fost Palatul Societăţii Timiş -Bega
(Regionala C.F.R.), Palatul Poştei, Palatul Lloyd, Palatul Dauerbach
(Palace), Palatul Neptun, Banca de Scont,
Banca de Stat, Banca Timişoara şi Abatorul.
În 1893 primaria a achiziţionat pe strada Gheorghe Doja nr. 16 un teren pe care l-a donat Institutului de surdomuţi.
“Dacă
privim la ceea ce am realizat şi la acele planuri care ne aşteaptă,
atunci putem spune că am terminat doar începutul şi am asigurat doar
bazele necesare dezvoltării în continuare. Generaţia următoare are
datoria de a transforma Timişoara într-un oraş mare, frumos şi modern”, a spus Carol Telbisz, care a lăsat parcă un testament pentru viitorii primari.
Cât a fost primar Telbisz, Timişoara ajunge să fie considerată una din cele mai importante oraşe din Imperiul Austro-Ungar.
Scutiri de taxe şi impozite pe 15 ani
Carol
Telbisz a oferit societăţilor comerciale scutiri de taxe şi impozite pe
15 ani, terenuri şi materiale de construcţie gratuit, astfel încât
oraşul ajunge să se dezvolte aproape singur. A
înfiinţat diferite fonduri de ajutorare a saracilor şi cantine sociale.
În
1905 devine consilier al Curţii Regale Maghiare. La aniversarea a 20 de
ani în funcţia de primar, este numit cetăţean de onoare al Timişoarei.
Din păcate, în 1914 s-a îmbolnăvit grav
şi
a murit, după nu mai puţin de 29 de ani în slujba oraşului. Trupul său a
fost depus la Biserica Piaristă, unde timişorenii şi-au putut lua rămas
bun de la fostul lor primar. Telbisz a fost înmormântat în cimitirul
din Calea Lipovei.
Si vreau s-o dau cu împrumut,
Si vreau s-o dau cu împrumut,
