Mircea Crisan

Mircea Crisan  (n. Mauriciu Kraus la 8 august 1924) este un actor, cabaretist, regizor și umorist, celebru în România anilor 1950-1960 a rămas în Occident  cu ocazia unui turneu la Paris la teatrul Olympia în 1968 și s-a stabilit ulterior în Germania. 

Articol trimis in America, Israel si Romania, dupa ce a murit a 242 oara:

Halal de mine, am murit!

Si nu e e prima oara, si sper nici ultima.
Mama nu a avut lapte sa ma alapteze – asa ca de mic copil eram mort dupa ciocolata cu lapte.
De la sapte ani am inceput sa fiu mort dupa carne.
De gaina, de porc, de vaca, carne sa fie.
A urmat moartea dupa sexul frumos.
Oricit de borita ar fi fost, nu conta, sex frumos sa fie.
Pe urma, cand am inceput sa cistig mai mult decit bine, au fost ele moarte dupa mine.
Eram mic, gras, neglijent…, dar pentru ele aratam ca Ben Hur: dibaci D’ Àrtagnan si mai Destept ca Einstein.
Pe urma am inceput sa fiu mort dupa turnee in strainantate.
Am ajuns sa cunosc cele mai importante puncte turistice in Europa.
In Bulgaria stiam pe de rost toate adresele fabricilor de brinza si cojocariile cele mai convenabile.
Din mareata Uninune sovietica am vazut toate magazinele de ciorapi de dama fara dunga pe ruseste “bez sir”. Si am cumparat primul magnetofon portabil rusesc dupa care muream.
Patru oameni il purtau cu usurinta. Si cu inca doi se putea urca cu usurinta pe o masa magnetofonul.
La Paris muream dupa stofe. Am vizitat de nenumarate ori renumnitul punct turistic “Samaritana”, care aveau toate resturile de cupoane din intreaga Franta.
De acolo am achizitionat 11,6 metri de material de pardesiu de dama cu care am imbracat opt prietene de ale mele. Muream dupa ele cind le vedeam toate in acelasi pardesiu de aceeasi culoare si din aceasi stofa. Fiecare era unica in Bucuresti si numai eu stiam ce e cu paltoanele alea.
Nu am mai fost departe de moarte. Din clipa laia le stia si nevasta-mea pe toate iubitele din capitala. Dupa scandalul cuvenit pe care mi la facut, m-a acuzat ca nu i-am adus si materiale barbatesti, asa ca pentru gealatii ei la care avea si ea obligatii, ca o suportau cu totii.
Dupa succesul cu teatrul de revista in Berlinul de rasarit muream sa vad si vestul .
Un teatru foarte renumit din Berlinul de vest mi-a oferit un angajament de un an.
Dar numai mie. Fara ansamblul intreg si mai ales fara cei sase asa zisi jurnalisti care stateau in holul hotelului din zori si pina noapte citind 16 ore, sau si mai mult, din acelasi ziar si mai ales pe aceasi pagina.
Ministra inculturii a respins oferta pe motivul ca teatrul romanesc nu-si putea face nevoile fara mine.
Dupa doi ani cu ocazia celui de-al doilea turneu mi-am prelungit sezutul la Paris. Am ramas singur acolo, fara sprijinul partidului iubit.
Si fara jurnalisti. Ce-as fi murit sa le fi vazut fata cind am plecat.
Singura consolare a fost un contract oferit in Israel de 30 mii de dolari, care insemnau diurna mea in strainatate pe 16 ani.
Bine-inteles au reusit sa ma convinga.
Si de atunci nu am mai avut placerea sa iau parte la nici o sedinta.
Adica, imi iau partea, dar fara sedinte. Dar de uitat nu le-am uitat.
Cu toate ca nu am fost nici o data mort dupa ele. Nici pina acum.
Asa ca moartea in comparatie cu sedintele alea nu ma mai poate speria.
Dar daca mai intirzie mult se sperie ea de mine.
Deocamdata nu am trecut nici la vesnica odihna si nici la odihna meritata.
Nu apuc sa fac un concediu. Dupa productia de vara in care joc fara intrerupere de 14 ani intr-o piesa de aventuri eroice – a la Iancu Jianu sau mai bine zis la Horia, Closca si Mircea Crisan, am trecut direct intr-o productie pentru copii. A trebuit sa invat intr-un timp foarte scurt o piesa noua. Rolul principal. Din nou se poate spune destre Crisan “Ce minte domne, ce minte………..”
material preluat din publicatia “Ultima Ora”, Tel-Aviv

E internat de câtiva ani într-un "Heim "                                                 
(spital-azil pt vârstnici) din Dusseldorf, suferă de
Alzheimer.

Ar fi bine să ne rugăm pentru el, pentru ocrotirea lui şi

pentru ce brumă de linişte sufletească mai poate el avea.