COPACUL
In gradina casei mele e copacul
Care canta si pe frunze si pe vant
Care stie tot ce imi place si ce simt
Care stie cantecul ce in gand il cant.
In gradina casei mele e copacul
Care-mi spune sa fiu mandru cum e el
Care-mi spune sa-mi tin fruntea dreapta tot mereu
Fie ploaie fie soare fie nori
Tot ca el.
Copacul dens se inalta in gradina mea
Incarcat de boala si de moarte grea
Au incercat dusmani sa-l culce la pamant
Si sa-l stie ingenunchiat.
Copacul dens se inalta in gradina mea
Ametit de soare de lumina grea
Acest copac e trup din trupul tarii sfant
Si-o fi vesnic pe pamant.
In gradina casei mele e copacul
Sta de paza si la bine si la greu
Simt in brate lemnul tare si-l sarut mereu
Si copacul se transforma dintrodat'
Sunt chiar eu!
Copacul dens se inalta in gradina mea
Incarcat de boala si de moarte grea
Au incercat dusmani sa-l culce la pamant
Si sa-l stie ingenunchiat.
Copacul dens se inalta in gradina mea
Ametit de soare de lumina grea
Acest copac e trup din trupul tarii sfant
Si-o fi vesnic pe pamant.
Versuri de Ovidiu Dumitru |
Si copacul se transforma dintrodat'
Sunt chiar eu!
Un comentariu:
Mai simt pe buze sărutul tău,
ce mi l-ai dăruit, aşa cum numai tu o faci,
ca pe un trandafir ce-mi înflorea pe buze.
Pe tine, cea mai frumoasă-ntre zeiţe
senzuală cu ochii strălucitori,
lacomă, flămândă, însetată de al meu foc
foc veşnic, foc devorator,
am să te sărut întâi pe ochişori,
guriţa o lăsăm să mai aştepte,
ca să-ţi sărut pieptul bogat,
umerii, şoldurile şi tot cea mai rămas
să mă îmbăt de tine azi
şi în potirul tău să fiu turnat încet…
ca apoi să mă bei şi când spun că te iubesc,
va suna aşa de bine, încât tu mă vei opri la tine toată viaţa…
Pentru ca să ne iubim, să mă iubeşti,
iar trupurile noastre să fie cuibul
de unde fericirea nu-şi va mai lua zborul…
Trimiteți un comentariu