Eminescu, răsucindu-se în mormant ...

                         

                               A fost odată ca-n povesti,

                               A fost, de-ar mai fi iară,                

                               Din neamuri tracice, regeşti,

                               O prea frumoasă ţară.               

 

                              Şi era una pe pământ               

                              Şi mândră-n toate cele,               

                              Cum e icoana unui sfânt               

                              Şi Luna între stele.               

 

                              Mă doare-n suflet, când privesc

                              La tot ce se întamplă,               

                              Şi in mormant mă răsucesc

                              Şi cuie-mi intră-n tâmplă.

 

                              Eu nu mai simt miros de tei

                              În viata mea postumă,               

                              Nu văd nici vajnici pui de lei,               

                              Doar mucegai şi humă.

 

                             Luceferi nu mai strălucesc,

                             Cand ţara e o rană,

                             Copiii mamele-şi bocesc,

                             Ca n-au în blide hrană.

 

                             Cântat-am graiul românesc,

                             Această dulce limbă.

                             Dar astăzi, cei, ce-o mai vorbesc,

                             Prin alte ţări o schimbă.

 

                             Degeaba le-am lăsat cu dor

                             O "Doină", să tresară!

                             Trecutul nu e viitor

                             Şi viaţa li-i amară.

 

                             Nici harta nu-i ca-n alte dăţi,

                             Din Nistru până-n Tisa.

                             Moldova-i astăzi jumătăţi.

                             Cât rău făcutu-ni-s-a!

 

                             Degeaba scris-am eu scrisori

                             Din vremuri de urgie,

                             Şi m-am rugat de-atâtea ori,

                             Mai bine să vă fie.

 

                             Avut-am piatră la hotar

                             Şi-n ţara noastră singuri

                             Cules-am holde din brăzdar.

                             Acum n-aveţi nici linguri ...

 

                             O, biet popor român sărac,

                             Cu-o ţară prea bogată!

                             Tu vino-i răului de hac

                             Să nu ţi-o vândă toată!

 

                             Şi dă-i afară pe străini

                             Cu toţi îmburgheziţii,

                             Să nu-ţi mai fie-n alte mâini

                             Guverne şi poliţii!

 

                             Cu trupe de comedianţi,

                             Numindu-le partide,

                             Sunteţi românii emigranţi

                             Din Rai în ţări aride.

 

                             Pierdut-aţi banii ţării-n vânt

                             Şi-i goală visteria.

                             Mai daţi şi ape şi pământ

                             Şi vindeţi România.

 

                              Mihai Viteazu v-a lăsat

                              O ţară mai rotundă.

                              Voi azi aţi scos-o la mezat,

                              Străinii vă inundă.

 

                             Aveţi întinsul Bărăgan,

                             Şi nu aveţi o pâine.

                             Aveţi şi turme şi ciobani,

                             Dar duceţi vieţi de câine.

 

                             Aveţi bogaţii munţi Carpaţi

                             Şi dulcea Mioriţă,

                             Păduri de brazi, ce vă sunt fraţi,

                             Şi flori în poieniţă.

 

                             Aveţi o deltă ca-n poveşti,

                             Vedeţi să nu v-o fure,

                             Atâtea ape, atâţia peşti

                             Şi nu mâncaţi nici mure...

 

                             Nici vii pe deal nu mai zăresti,

                             Livezile se-uscară,

                             Când mărul Ţarii Româneşti

                             Se-aduce de afară.

 

                             Nu vine Mircea cel Batrân,

                             Nici Ştefan de la Putna,

                             Să vi-l alunge pe păgân,

                             Cand voi lăsat-aţi lupta!

 

                             Albastrul cerului senin

                             Se-ntunecă mai tare 

                                    De-atâţia nouri de venin,

                             De-atâta delăsare.

 

                            Nu voi a vă-nvăţa de rău,

                            Ci-ncerc a vă-nţelege.

                            De ani şi ani cădeţi în hău,

                            Nimic nu vă mai merge.

 

                             Ruşine să vă fie-n veac,

                             Că v-aţi trădat străbunii,

                             De parcă n-aţi fi pui de dac,

                             Ci rude-aţi fi cu hunii!

 

                             Lasaţi pe-ai voştri guvernanţi

                             Să vă înece-n smoală,

                             Să fiţi doar simpli figuranţi

                    Extrem de trist... Dar revoltator de adevarat!

                                        

                     Are si indemnuri, dar cine sa le urmeze??!!