GANDURI DE ANUL NOU

                                      

                                         

                  Doina  sarbatorilor

 

de Ion Pribeagu (1887-1971)

 

Foaie verde caltaboşi

Mă, suntem nişte scârboşi

Şi ingraţi şi păcătoşi,

Mincinoşi nevoie mare,

Ahtiaţi după mâncare,

Gradomani şi sclifosiţi

Şi grozav de ipocriţi.

Mă, cu cât mai mult avem,

Cu atât mai multe vrem.

 

N-ai dat, mă, nici un pitac

Unui cerşetor sărac,

N-ai dat nici un singur ban

Unui amărât sărman

Şi cumva de ţi-a cerut

Cineva vre-un împrumut,

Te-ai jurat pe sfinţi, pe zei,

Că n-ai 20 de lei

Şi ca să-l convingi, parol,

Ai scos buzunarul gol.

 

De Crăciun, de revelion

În bordei sau în salon

N-a fost casă, mică, mare

Să nu fie sărbătoare,

N-a fost crâşmă, n-a fost han

Fără jazz sau lăutar.

Te-mpingeai ca şi un clown

Nu găseai un singur scaun

Nu găseai un singur loc

Peste tot prăpăd şi foc

Şi căldură şi necaz

Şi ţopăituri şi jazz.

 

Peste tot ţipa Pericle:

- Să mai vie 10 sticle!

Peste tot ţipa Vasile:

- Să mai meargă 10 kile!

Peste tot se bea cu sete

Şi-şi vorbeau pe îndelete.

- Grea e viaţa, măi băiete!

 

Mă, şi s-au mâncat agale

Milioane de sarmale,

Mii de porci, mii de juncani,

Şunci, răţuşte şi curcani

Şi costiţe şi ficaţi,

Mii de metri de cârnaţi

Muşchi, momiţe şi fripturi,

Fudulii şi garnituri,

Mititei şi frigărele,

Rotocoale de purcele

Şi piftii şi picioruşe,

Măruntăi de găinuşe,

Pipote şi piept de pui,

Târtiţe şi frigărui,

Tuslamale şi cotlete

Şi plăcinte cu bilete.

 

Din Răcoasa în Săcele

Dădea lumea din măsele

Din Floreasca în Panduri

Lepcăia lumea din guri

Şi spunea muşcând din fleică:

- Grea e sărăcia, neică!

 

Şi s-au înghiţit, măi Nae,

Vin din sute de butoaie

Turburel şi Tămâioasă,

Otonel, Vârtos şi Grasă

Şi Fetească şi Cotnare

Şi pelin din Dealu-Mare

Şi cocktail-uri pe alese

Numai chefuri, numai mese

Vin în fiecare cană

Şi-n clondir şi-n damingeană

Şi şampanii şi sifoane

Şi tartine şi jamboane.

Dar pe-oricine apucai

Se bocea şi te jelei:

- Ce ne facem, măi bădie

Cu atâta sărăcie?

 

Nu găseau un scaun gol

La Modern sau Metropol,

Nici un scăunel măcar

La Luxandra Alcazar,

Pretutindeni numai flori,

Cuconet şi pocnitori,

Fleici, cointreau-uri şi şampanii

Şi oftaturi şi jelanii

Şi bociri din cale-afară:

- Sărăcia ne omoară!

 

Te uitai la ei, burtoşi,

Lacomi şi libidinoşi,

Parc-aveau în ei burete

Şi cu ochii după fete,

Cu neveste albe-roze

Late ca nişte batoze,

Şapte mii de kilograme

Şi cu ochii după dame.

Clămpăne şi gura-şi linge,

Bea, săracul, bea de stinge

Scrâşne dinţii ca o stâncă

Şi mănâncă, şi mănâncă

Şi se jură foc şi sânge

Şi suspină şi se plânge

Tuturor cu mare jale:

- Criză mare! Nu-s parale!

 

De-aia zic, bade Timofte

Să le ia dracu’ de pofte

Ori şi cât ai, nu-ţi ajunge

Parcă cineva te-mpunge

Ai nevastă dulce-naltă

Da-ţi fug ochii după altă

Ai parale mii de lei

Da’ oricât ai, tot mai vrei

Bei, plezneşti de lăcomie

Şi te plângi de sărăcie

Creşti în burţi ca o saltea

                        Şi te plângi că-i viaţa grea!     

 

     Adevarati artisti,adevarati barbati,

              ADEVARATI ROMANI !